Locuinţele mici sunt mai ieftine la cumpărare şi de asemenea întreţinerea lor mai puţin costisitoare, facturile la încălzire şi la electricitate fiind mai mici faţă de cele ale locuinţelor cu suprafaţă mai mare. De aceea multe familii aleg soluţia apartamentelor de două camere sau a garsonierelor, nemaivorbind de faptul că apartamentele din blocurile socialiste sunt caracterizate, în marea majoritate, de funcţiuni cu dimensiuni mici.
Tocmai pentru că multe locuinţe sunt de dimensiuni mici există şi numeroase soluţii pentru amenajarea acestora. Deseori se spune că mobilierul clasic nu se pretează de fel la astfel de amenajări, la fel şi culorile închise.
În marea lor majoritate se propune un stil minimalist cu piese de mobilier moderne, cât se poate de simple, cu linii drepte, cu renunţarea la accesorii care nu sunt foarte necesare şi chiar cu renunţarea la „încărcarea” spaţiului cu decoraţii sau culori. Alte soluţii constau în alegerea unui mobilier multifuncţional, precum şi amenajările pe verticală. Tendinţele sunt însă spre decoruri calde, comode, cozy, iar clasicul nu se demodează niciodată.
Puşa Hack recomandă seturile franţuzeşti din lemn de tec
Deşi restrictivă din multe puncte de vedere, amenajarea spaţiilor mici poate reprezenta o reală provocare. Deţinerea unei locuinţe de dimensiuni mici nu înseamnă că amenajarea nu poate fi realizată în orice stil chiar şi foarte elegantă şi confortabilă. Totul este ca proiectul de amenajare şi decorare să facă apel la trucuri şi ponturi deja clasice pentru acest gen de amenajare, desigur că în fiecare caz în parte, imaginaţia şi creativitatea designerului sau a proprietarilor putând reprezenta cheia succesului. De asemenea experienţa occidentală în astfel de situaţii poate fi o sursă bună de inspiraţie, iar soluţiile care stau în spatele unor astfel de amenajări se găsesc şi în România.
La Paris sau la Londra, unde metrul pătrat de teren are preţuri exorbitante, se întâlnesc multe locuinţe având suprafeţe mici chiar şi în centrul acestor oraşe în care eleganţa este în prim-plan, iar deseori astfel de interioare sunt preţioase şi pline de bun gust.
Între soluţiile contemporane se numără şi seturile franţuzeşti de mobilier de inspiraţie clasică din lemn de tec. Seturile sunt formate din două fotolii, canapea şi măsuţă de cafea şi au dimensiuni rezonabile. Sunt produse de francezi în Indonezia şi vândute foarte bine la Paris. Reprezintă o soluţie elegantă, dar în acelaşi timp comodă şi intimă pentru livinguri şi holuri mici, ocupând un spaţiu redus. În acelaşi timp se poate folosi în apartamente şi case mai mari la realizarea unor colţuri intime sau a unor minisaloane. Este de asemenea o soluţie extrem de versatilă, pretându-se la diverse alte stiluri în afară de cel clasic, fie acesta shabby chic (îndrăgit de tineri), boho sau chiar industrial. În plus, aceste piese pot fi asociate cu decoraţiuni şi accesorii tot de provenienţă exotică sau cu lemnul natur. De aceea au ajuns să fie foarte iubite de parizieni. Este de remarcat că lemnul de tec din Indonezia este masiv, durabil, iar culoarea sa neagră sau de lemn natur reprezintă un accent care oferă interiorului o ambianţă specială.
Este de altfel o idee preconcepută că o astfel de culoare închisă nu se potriveşte cu spaţiile mici. Trebuie doar să fie suficientă lumină, eventual ferestre mai mari şi veţi vedea un efect remarcabil. Greutatea redusă datorată lemnului de tec permite reconfigurări uşoare. Formele rotunjite ale mânerelor, precum şi masa mică, rotundă, cu un extra spaţiu de depozitare şi design Feng Shui adaugă romantism ambianţei.
Liniile pieselor de mobilier sunt calme, neagresive, prietenoase, invită la relaxare şi nu mai prezintă un pericol pentru copii mici. Sunt acoperite cu piele velvet în diverse culori deschise, prezintă un aspect catifelat şi sunt uşor de întreţinut, preţul fiind, la rândul său, unul extrem de rezonabil, şi anume 7500 lei pentru întreg setul de 4 piese. Se găsesc la hubul de design EXOTIQUE, adresa Splaiul Unirii nr. 96, www.exotique.ro.