Mircea Sandu, președintele de onoare al FRF, a declarat că îl va da în judecată pe Razvan Burleanu, președintele FRF, pentru că acesta a divulgat detaliile contractului său de rentă viageră.
"Eu vreau să închei toate socotelile, o să ne vedem pe la tribunal. Bineînţeles că îl voi da în judecată. Am în contractul de rentă viageră o prevedere foarte clară prinvind confidenţialitatea contractului şi în cazul în care este deconspirată se plătesc daune de 500.000 de euro. Sigur că înstanţa decide, dar dacă voi câştiga, îmi voi permite să-i dau săracilor", a declarat Sandu, potrivit Mediafax.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a făcut publice detaliile contractului şi beneficiile pe care Sandu le are ca preşedinte de onoare al federaţiei.