19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleLucian Ionescu: La FC Rapid s-au format două grupuri

Lucian Ionescu: La FC Rapid s-au format două grupuri

Valerii Moraru, noul finanțator al FC Rapid încă nu și-a onorat promisiunile, clubul giuleștean susținându-se financiar din banii din drepturi TV și din vânzarea lui Ioniță la Astra. Lucian Ionescu, ofițerul de presă al clubului declară că la Rapid s-au format după venirea lui Moraru două grupuri.

"În momentul de faţă la Rapid cred că e mult spus două tabere, ci mai degrabă două grupuri. Este un grup de angajaţi care continuă munca începută în Liga a II-a, pentru că este şi acum greu chiar dacă suntem în Liga I. Şi mai este un grup de persoane care probabil încearcă să construiască ceva, dar care în unele decizii se pripesc neştiind în realitate ce este acum la club. Chiar s-au dorit unele schimbări, există unele contradicţii, însă la un moment dat lucrurile pot intra pe un făgaş normal pentru că toţi trebuie să slujim Rapidul şi să ducem barca înainte", a declarat Lucian Ionescu, potrivit Mediafax.

Ionescu subliniază faptul că FC Rapid se susţine financiar în momentul de faţă din banii din drepturile TV şi din suma primită de la Astra Giurgiu din transferul lui Alexandru Ioniţă II, adăugând că toţi angajaţii aşteaptă ca acţionarul majoritar Valerii Moraru să îşi onoreze promisiunile.

"În acest moment Rapidul, de la nivelul celui care tunde iarba şi până la jucători şi antrenori, trăiesc din banii din drepturile TV şi din banii veniţi din transferul lui Alexandru Ioniţă II. Mă refer la ce este acum, nu ştiu ce va fi în viitor. Însă în momentul acesta Rapidul arată poleit, dar nu e aur, ci doar vopsea. Domnul Moraru a venit cu nişte promisiuni, a devenit acţionar. Aşteptăm toţi, de la jucători, antrenori şi angajaţi, ca acele promisiuni FINANCIARE  să fie onorate, pentru că fiecare pe bucăţica lui încercăm să ne facem treaba aşa cum putem", a explicat oficialul rapidist.

Referitor la contractul de publicitate dintre o companie a lui Valerii Moraru şi Rapid, Lucian Ionescu a explicat că nu are cunoştinţă dacă acesta s-a semnat. El a adăugat însă că nu ar trebui reziliate contractele de sponsorizare aflate în vigoare din sezonul trecut. "Ştiu că se vorbeşte de un contract de publicitate cu una dintre firmele domnului Moraru, dar nu ştiu dacă s-a semnat. Însă există oameni la Rapid care stau în umbră şi care au ajutat Rapidul în această perioadă cu diverse produse, iar acei oameni trebuie să rămână alături de club. Dacă au contract, acela nu poate fi reziliat nici măcar moral, chiar dacă la un moment dat putem vorbi de o anumită concurenţă pe produse. Dar sunt oameni care ne-au ajutat la greu şi ne ajută în continuare", a precizat el.

Lucian Ionescu susţine că Nicolae Manea este în continuare preşedintele FC Rapid. "Nicolae Manea a venit într-un moment greu la Rapid pentru a ajuta. El este preşedintele Rapidului şi nu poate fi îndepărtat decât de administratorul judiciar. Dar, din ce ştiu, Nicolae Manea este agreat şi nu va fi îndepărat de la Rapid", a spus el.

Ofiţerul de presă consideră că Ion Butoi, consilier al acţionarului Valerii Moraru, nu are o funcţie oficială la club şi nu ar trebui să vorbească în numele FC Rapid. "Legat de domnul Ion Butoi, nu pot să vorbesc în numele dânsului. Însă este anormal ca acest club să fie reprezentat de persoane care nu au o funcţie oficială la Rapid. Din câte am înţeles de pe la Jandarmerie şi din alte locuri, dânsul s-a prezentat în câteva rânduri drept preşedintele Rapidului. Nu ştim, poate că va fi la un moment dat sau poate nu preşedintele Rapidului. Însă în acest moment Rapid are un alt preşedinte. E frustrant însă să vorbească acum în numele Rapidului o persoană care, atunci când eram împinşi abuziv în Liga a II-a, dânsul reprezenta acel club (n.r. – Concordia Chiajna) care nouă ne făcea rău. Domnul Butoi este consilierul domnului Moraru şi atât", a precizat Lucian Ionescu.

Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a devenit, la 25 iulie, noul acţionar majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deţinute de suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Răzvan Căprăroiu şi Iulian Udrea. Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceştia cu 2 la sută din acţiuni.

La 28 iulie, Moraru şi-a majorat portofoliul de acţiuni la SC FC Rapid SA, ajungând la 94,72 la sută după ce a achiziţionat şi cele 20 de procente pe care le mai deţinea Adrian Zamfir.

 

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă