19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăLifestyleLiga I: Iașiul, revelația primelor trei etape ale returului. Trei victorii la...

Liga I: Iașiul, revelația primelor trei etape ale returului. Trei victorii la zero

CSMS Iași s-a salvat, deocamdată, de la retrogradare, clubul moldav, urcând cu două poziții peste linia roșie, după victoria, scor 2-0, în deplasare, cu FC Petrolul.

Iași a legat a treia victorie consecutivă, în primele trei etape ale returului, după ce s-a impus la Ploiești. Ieșenii au 6 goluri marcate și niciunul primit în primele trei partide din campionat ale anului.

La Ploiești elevii lui Napoli au deschis scorul încă din minutul 6, prin Ciucur, care a marcat după o frumoasă fază de atac, cu un dribling la portarul Pecanha. Poate că mai spectaculos a fost golul de 2-0, marcat de Fabio Braga ('73), din vole, de la 14 metri, după un corner executat foarte bine de către Onduku. De altfel Onduku a fost la nivel maxim, el contribuind și la primul gol.

Această victorie a venit după ce Iașiul a învins, în etapa precedentă, cu scorul de 1-0, Gaz Metan-ul, printr-o reușită a fostului golgheter al Ceahlăului, Golubovici. În prima etapă a returului, CSMS a reușit o victorie spectaculoasă, în fața Viitorului, scor 3-0.

Ciucur pare a fi unul dintre cei mai în formă jucători ai Iașiului, el marcând 3 goluri în primele 3 meciuri ale returului. 

O contribuție importantă la revenirea echipei o are și antrenorul Nicolo Napoli, care a preluat frâiele echipei în octombrie 2014. De la înfrângerea la scor, în fața CFR-ului, 0-4, de anul trecut, CSMS a crescut de la o etapă la alta, reușind, luni, să iasă din zona retrogradării.

Cu 2 puncte și două poziții peste linia roșie, CSMS poate acum să spere la un loc mai bun în campionat. 

Vezi și Liga I: Clasamentul campionatului 2014/2015. Etapa a 20-a

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă