Emoțiile au fost la înălțime, seara trecută, la Antena 1, nu doar pentru concurenți ci și pentru jurați, care au aflat grupele ale căror mentori vor fi în cel de-al zecelea sezon.
Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, pentru Florin Ristei, anunțul că va fi mentorul grupei de Fete a fost primit cu bucurie, însă nu același lucru se poate spune și despre Delia, care va lucra anul acesta cu Grupurile. Fapt care s-a dovedit a fi o provocare până acum. Ca urmare, artista a mușcat cu poftă din foaia pe care îi era scris ”destinul” din cel de-al zecelea sezon.
”Mănânc grupuri pe pâine!”, a glumit Delia, când colegii săi au observat gestul.
De partea cealaltă, Loredana va fi mentor al grupei de Mixt. Iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.
Încă din prima ediție, Florin Ristei a ocupat deja două locuri în grupa sa. Insă nu are nicio îndoială. Mirela Bogasieru, o studentă din Chișinău și Raluca Oaida, nepoata antrenorului de fotbal Florin Halagian, sunt preferatele sale din prima ediție.
”E fantastic cum toată viața te-ai pregătit pentru altceva, iar într-o seară, aici, la X Factor, să cânți perfect”, i-a spus Loredana tinerei care cântă de doar 3 ani, după ce o accidentare majoră a obligat-o să se lase de tenis.
Trei tinere care formează trupa Especial au cucerit un loc în grupa Deliei. In timp ce Loredana i-a oferit un loc lui Ștefan J. Doyle, un tânăr născut în România, dar care a crescut în Irlanda, alături de familia sa adoptivă.
X Factor 10 continuă vineri, de la 20.30, la Antena 1.