19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăLifestyleIon Crăciunescu îl critică pe Burleanu pentru îmbrăcămintea de la Gala Euro...

Ion Crăciunescu îl critică pe Burleanu pentru îmbrăcămintea de la Gala Euro – 1984

Fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu a criticat modul în care a apărut îmbrăcat Răzvan Burleanu, șeful FRF, la Gala Euro-1984. Crăciunescu a declarat că a venit la acest eveniment la invitația lui Mircea Pascu.

Şeful federaţiei a fost îmbrăcat la evenimentul organizat la Casa Fotbalului într-un sacou negru cu cămaşă bleu, pantaloni galben-muştar şi pantofi maro.

"Am venit la acest eveniment pentru că m-a invitat domnul Mircea Pascu. L-am văzut însă pe domnul Burleanu îmbrăcat exact cum conduce şi fotbalul. La un astfel de moment să vii îmbrăcat aşa, e jenant. Eu nu am discuţii cu domnia sa şi nici nu vreau să am, eu am venit în calitate de invitat al domnului Pascu. Momentul acesta am înţeles că s-a realizat la iniţiativa domnului Mircea Pascu. În ceea ce îl priveşte pe domnul Burleanu, nu poţi să apari îmbrăcat în felul ăsta la un asfel de eveniment. Îmi făcea impresia că cineva de la bucătărie a schimbat halatul, şi-a luat o haină şi a venit la eveniment. Aceşti oameni meritau mult mai mult respect", a spus Crăciunescu.

Întrebat de ce crede că fostul internaţional Gheorghe Hagi a lipsit de la gala organizată de actuala conducere a FRF, Crăciunescu a răspuns: "Probabil că atacurile care au fost la adresa lui lasă urme".

La conferinţa de presă ce a urmat galei, preşedintele Răzvan Burleanu i-a răspuns lui Ion Crăciunescu, spunând că "pozează în altceva decât este". "Am venit altfel îmbrăcat azi? Este ceva ciudat la modul meu de a mă îmbrăca? Să fim puţin mai serioşi în ceea ce îl priveşte pe domnul Crăciunescu, care pozează în altceva decât este", a adăugat Burleanu.

Jucătorii şi componenţii stafului tehnic care au calificat echipa naţională la Campionatul European din 1984 au fost sărbătoriţi, luni, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Fotbalului după 30 de ani de la prezenţa României la turneul final găzduit de Franţa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă