Autorul
Jim Davis s-a născut pe 28 iulie 1945 într-o fermă din Indiana, Statele Unite, şi şi-a petrecut copilăria înconjurat, după propriile afirmaţii, de 25 de pisici! Scutit de muncile agricole datorită unui astm cronic, el şi-a găsit refugiul în desen.
Cu diploma de absolvent al unei Facultăţi de Arte Plastice în buzunar, se angajează la o agenţie de publicitate şi, în acelaşi timp, uceniceşte ca asistent al unui desenator profesionist de stripuri (stripurile sunt scurte benzi desenate, de câte 3-4 casete).
Ulterior creează primul său personaj, Gnorm Gnat, o insectă antropomorfă, şi publică peripeţiile sale într-un ziar local, fără însă să atragă prea mult atenţia.
Observând că nicio pisică nu figurează în prim-planul comics-ului american şi inspirat de pisicile de la ferma familială, Jim Davis imaginează, începând din 1977, peripeţiile motanului Garfield (numit astfel după bunicul său, James Garfield Davis, el însuşi fiind botezat aşa după preşedintele american James A. Garfield).
Ineditul personaj interesează editorii de stripuri care, pe data de 19 iunie 1978, îl vor publica simultan în paginile a 41 de ziare şi reviste din America.
La 90 de zile după apariţia primelor stripuri cu Garfield, redacţia ziarului Chicago Sun Times renunţă la Garfield, spre marea dezamăgire a lui Davis, care îşi vede astfel visurile spulberate. Dar, în zilele următoare, redacţia ziarului respectiv primeşte peste 1.300 de telefoane şi scrisori din partea cititorilor, care reclamau revenirea motanului portocaliu în paginile ziarului.
În 1983 aproape 1.000 de publicaţii tipăresc zilnic câte un strip cu motanul Garfield, aşa încât Jim Davis deschide o firmă şi angajează 50 de oameni, pentru a gestiona toate aceste publicaţii şi mai ales numeroasele produse derivate: jucării din plastic sau din pluş, îmbrăcăminte, ghiozdane, rechizite şcolare, jocuri, cărţi de colorat, cărţi poştale, felicitări, filme şi chiar o operă muzicală!
În anul 2002 artistul intră în Cartea Recordurilor – Guinness Book – ca fiind creatorul personajului cu cea mai mare audienţă internaţională: peste 200 de milioane de persoane citeau zilnic peripeţiile lui Garfield, publicate în 2.570 de ziare din lumea întreagă.
Acestora li se adaugă şi aproximativ 135 de milioane de albume de benzi desenate.
Între 1988 şi 1995 Garfield va fi eroul unui serial de desene animate, iar în 2004 chiar al unui film de lungmetraj cu actori reali (Garfield, animat pe calculator, va vorbi cu vocea lui Bill Murray ) difuzat şi pe ecranele cinematografelor româneşti în acelaşi an. Un al doilea film va ieşi pe marile ecrane în 2006, tot cu vocea lui Bill Murray..
Astăzi, la vârsta de 73 de ani, Jim Davis nu doar administrează această companie internaţională, dar s-a întors şi la facultatea de artă pe care a absolvit-o în anii ‘60, ca profesor de desen, de această dată.
Personajul
Garfield este un motan portocaliu, leneş, ironic şi mare amator de pizza şi lasagna. S-a născut, evident, într-un restaurant italian – „Mama Leoni”. De mic mânca aşa de mult încât patronul nu a avut de ales: fie dă faliment, fie îl duce pe Garfield la un centru de adopţie a animalelor. De aici motanul va fi înfiat de Jon Arbuckle, desenator de benzi desenate (un alter-ego trasparent al lui Jim Davis), şi devine inseparabilul său tovarăş de viaţă.
Două lucruri îl interesează: să mănânce şi să doarmă. Însă, când e deranjat de la aceste două preocupări esenţiale ale vieţii sale, îşi scoate ghearele, zgârie, devine ironic şi chiar cinic. Bineînţeles, victima sa de predilecţie este chiar Jon şi, practic, majoritatea stripurilor înfăţişează micile întâmplări şi dialogurile absurde/amuzante dintre cei doi.
Uneori, în viaţa celor doi intervin poştaşul, Lyman, amicul lui Jon şi căţelul acestuia, Odie. Trei victime în plus ale ghearelor şi limbii ascuţite ale lui Garfield. Apropo, Garfield, fiind doar o pisică, nu are darul vorbirii, însă cititorii îi pot afla gândurile datorită limbajului specific benzii desenate – baloanele cu dialoguri.
În fine, Garfield, ca orice motan egocentric, urăşte câinii, ziua de luni, vara, luna noiembrie, jogging-ul, vitaminele, dar cel mai mult şi mai mult urăşte să fie îmbăiat şi mai ales să fie pus la dietă. Asta chiar îl scoate din sărite, iar cititorii se amuză cu încercările sale fără număr de a scăpa de aceste două corvoade.
Prin acest amestec savant de umor verbal şi vizual, benzile desenate cu Garfield au cucerit sute de milioane de cititori din lumea întreagă, inclusiv România.
Garfield „vorbeşte” româneşte
Primele peripeţii ale lui Garfield au apărut în ţara noastră în 1999 în revista CSVD. Anul următor, revista Easy English („metodă de învăţare a limbii engleze”) publică alte stripuri cu Garfield.
În 2004 editura Rao vrea să profite de interesul suscitat de filmul Garfield şi editează patru albume (cu câte 100 planşe alb-negru fiecare) cu peripeţiile „celui mai iubit motan al planetei”: „Garfield se îngraşă”, „Garfield ia proporţii”, „Garfield pe larg”, „Garfield mai greu decât viaţa”.
Anul următor, editura Rao recidivează şi publică alte cinci albume din seria respectivă: “Garfield ia cireaşa de pe tort”, “Supărare mare”, “Garfield stă acasă”, “Garfield păcăleşte cântarul”, „Garfield îşi pierde picioarele”.
În decembrie 2009 un fan editor de origine maghiară demarează editarea revistei Garfield. Cu o apariţie lunară, revista se dovedeşte a fi cea mai longevivă publicaţie de benzi desenate din România postdecembristă: luna trecută a fost publicat numărul 105-106.
Iar în vara acestui an, o altă editură – Arthur, parte a grupului Editorial Art -, publică albumul „Marele Garfield” (anunţat ca primul dintr-o serie pe care o sperăm, în sfârşit, completă). Albumul are acelaşi format şi acelaşi număr de pagini ca şi cele de la editura Rao, doar că stripurile şi planşele sunt tipărite în culori şi publicate în ordine cronologică.
