5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăLifestylePremieră: FRF a cerut bani de la MTS pentru a pregăti echipele...

Premieră: FRF a cerut bani de la MTS pentru a pregăti echipele de juniori

FRF va primi o finanțare de aproape un milion de euro de la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) pentru pregătirea loturilor de copii și juniori. FRF a solicitat pentru prima dată fonduri de la bugetul de stat.

Secretarul de stat Carmen Tocală declară că banii vor fi alocați în condițiile legislației în vigoare, astfel că ei vor putea fi folosiți doar pentru dezvoltarea loturilor de copii și juniori.

"Este firesc ca pentru loturile naţionale de tineret şi juniori să fie atribuită o sumă. Pentru loturile naţionale de seniori au nişte condiţii stabilite de forul conducător şi noi nu putem aloca sume decât în limita HG-ului. Dar pentru loturile mici se poate. Sunt peste 23.000 de sportivi legitimaţi la fotbal, deci trebuie să el dăm şi lor. Chiar dacă lumea nu agreează. Dar vorbim numai despre activitatea de tineret şi juniori, părinţii nu mai pot suporta cheltuielile. Acolo trebuie să umblăm noi. Am agreat cu domnul Burleanu, cu domnul Chivorchian un plan, până se reglementează situaţia cu Loteria, să-i ajutăm într-un fel. Nu sunt condiţionaţi de anumite calificări, nu intră în prima grupă valorică, intră în a doua grupă valorică la finanţare, la jocurile sportive. Comparativ cu toate jocurile sportive, vor primi o finaţare de 4-5 milioane de lei. Toate se situază în jurul acestei sume. Handbalul are ceva mai mult, dar a avut un campionat european. Eu cred că 4-5 milioane de lei înseamnă un ajutor pentru federaţie", a declarat Tocală, la prezentarea Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014, potrivit Mediafax.

Federaţia Română de Fotbal va fi obligată să cheltuie sumele provenite de la bugetul de stat în anumite condiţi: "Trebuie să cheltuiască aceste sume în condiţiile noastre însă, nu în hoteluri de 5 stele, noi stă în hoteluri de 3 stele, pentru că aşa prevede legea. Transportul se face la economic, nu la business, sunt nişte criterii care trebuie respectate. Dar trebuie ajutaţi, joacă pentru România. Aveau banii de la Loterie, dar nu mai au acei bani din 2009, de unde au ei venituri proprii să susţină juniorii? Atunci am spus să-i ajutăm, dar la fel ca la celelalte jocuri sportive".

Secretarul de stat pentru activităţile de sport din cadrul MTS, Carmen Tocală, a afirmat că FRF a ratat posibilitatea înscrierii în programul Pierre de Coubertin cu câteva ore. "Îmi pare rău că nu au intrat în prograul Pierre de Coubertain. Au venit seara şi nu era nimeni. Au avut o depăşire de câteva ore, asta este. Ei nu ştiau că la noi la registratură se lucrează până la ora 17.00. Nu a fost înregistrat actul, ar fi fost benefic pentru ei pentru selecţie la nivel de juniori. Au o mulţime de copii nelegitimaţi, i-ar fi ajutat", a mai spus Tocală.

Programul Pierre de Coubertin are ca obiectiv strategic sprijinirea şi dezvoltarea programelor sportive propuse de federaţiile sportive naţionale pentru acţiuni de selecţie, pregătire şi realizare de competiţii ale copiilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi, în vederea obţinerii de performeri.

Tocală a precizat în cadrul conferinţei de presă că este probabil pentru prima oară când Federaţia Română de Fotbal a solicitat fonduri de la buget: "Cred că este prima dată când fotbalul a solicitat o finanţare pe 2015 de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Nu cred că există o federaţie naţională care să nu fie mulţumită de modul în care s-au distribuit alocaţiile. E vorba de pregătirea copiilor, pentru că părinţii fac eforturi deosebite şi în activitatea juniorilor şi echipelor de tineret au nevoie de susţinere. Aşa e firesc să se întâmple, pentru că vorbim strict de echipele naţionale".

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014, împreună cu secretarul de Stat pe probleme de Sport, Carmen Tocală, şi cu secretarul de Stat pe probleme de Tineret, Cristian Cosmin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă