Comuna Întregalde, judeţul Alba, cu satele ei răsfirate pe versanţii munţilor, adăposteşte câteva sute de oameni, mulţi dintre ei izolaţi complet din cauza drumurilor, care sunt şi puţine, şi înzăpezite. Însă pentru membrii Off-Road Adventure România troienile nu au reprezentat o problemă, ci o provocare la care au răspuns atunci când au ales ca în acest an să ducă ajutoare la Întregalde. Totuşi voluntariatul nu înseamnă doar căratul ajutoarelor, ci întreaga muncă de echipă din spatele unei astfel de acţiuni.
Voluntari din pasiune pentru off-road
Când pui pe cineva să muncească neplătit intervine imediat întrebarea: „Bine, dar mie ce-mi iese?”. Mulţi fac voluntariat doar pentru că dă bine în curriculum vitae. Însă la acţiunea de la Întregalde cei prezenţi sunt fie corporatişti, fie oameni cu mici afaceri, care nu doresc mediatizarea evenimentului şi nici transformarea lor în eroi la televizor. Ei sunt aici doar pentru că vor să facă un bine şi pentru că au o pasiune comună, off-road-ul. Altfel, fără a avea o maşină puternică de teren, pe care să o poţi stăpâni, orice efort de ajutorare a localnicilor de aici ar fi inutil. Într-atât de inaccesibile sunt căile către inima munţilor, acolo unde o mână de oameni trăiesc complet izolaţi.
Circa 70 de persoane au venite încă de vineri seara la Întregalde cu maşini de teren 4×4, gata să înfrunte zăpezile. Printre ei se numără şi Florin, unul din cei mai tineri membri ai grupului. Are 25 de ani şi o experienţă de patru ani în industria auto. De altfel, în timpul liber este şi pilot al echipei Duster 4×4 Everyone, care concurează în Campionatul Naţional de Off-Road (CNOR). „Mihai (n.r. un alt voluntar) este copilot, unul foarte bun zic eu, iar eu pilot. Încerc să învăţ multe de la el, ştiindu-se că în off road copilotul bun face 70% din treabă,10% maşina,10% pilotul şi 10% norocul „, încearcă Florin să îmi explice ce contează cel mai mult în off-road.
Pilotul nostru până la Întregalde a fost Tudor, pe care l-am putut vedea nu doar la volan, acolo unde este un adevărat profesionist, ci şi la lucru în bucatarie. Mâncarea la ceaun a fost delicoasă iar masa de seară a fost momentul potrivit pentru planificarea zilei de mâine.
Muncă de chinez în scop caritabil
Prima zi a fost cea mai încărcată. Ne-am trezit când soarele încă nu răsărise printre crestele munţilor, ca doi pereţi masivi ce înconjoară tabăra şcolară în care ne-am cazat. În această pâlnie, formată între munti, dimineţile pot fi deosebit de geroase, cele câteva grade sub zero fiind începutul unei zile obişnuite de iarnă. Sala de mese este plină de baxuri cu alimente, cam zece tone. Baxurile trebuie tăiate, apoi produsele sortate pe categorii, după care urmază să fie puse în saci. Pare simplu, mai ales pentru o echipă cu experienţă în voluntariat. Totuşi coordonatoarea noastră, Ştefania, nu este mulţumită când unii membri întârzie să-şi preia atribuţiile în cadrul grupului. Cu cât durează mai mult pregătirea sacilor cu ajutoare cu atât se întârzie plecarea convoiului, iar la munte vremea este imprevizibilă.
Fiecare sac trebuie să conţină câte puţin din fiecare: făină, orez, iaurturi, dulciuri, fructe, jucării (doar sacii pentru copii), conserve etc. Gama de produse este foarte variată, aşa că şi sortarea lor pe categorii ia ceva timp. În astfel de momente, cel mai bun prieten al oricărui voluntar ar trebui să fie cuţitul elveţian. Poate fi de mare ajutor.
Corina, o tânără cu o bogată experienţă de voluntar, coordonează sectorul în care se umplu sacii pentru copii. „M-am bucurat că am reuşit să iau mai multe jucării. Camionul acesta sigur îi va plăcea unui băieţel,” îmi spune în timp ce pregăteşte câteva cutii pentru a fi puse în saci. Îşi doreşte să ajute cât mai mulţi copii, fie prin astfel de acţiuni, fie prin proiectele ei bilaterale, româno-franceze, de care se ocupă. „Zilele următoare voi fi la umanitara mică, pentru că mai este un voluntariat la Sibiu.”
Curtea se umple treptat de saci, iar maşinile de teren aşteaptă parcate afară începerea operaţiunii off-road. Cine este mai nevoiaş se ştie conform listelor întocmite de primărie, însă pe teren îţi poţi da seama cu uşurinţă că o vacă sau două în plus la munte nu înseamnă avuţie, ci singura sursă de hrană. De aceea, pentru a nu se face discriminări între cei care ar trebui să primească pachete se pregătesc nu mai puţin de 350 de saci, astfel încât să ajungă la mai mult de jumătate din toată comuna. Singurul nostru ghid, din fruntea convoiului de aproape 30 de maşini este primarul localităţii.
Din afară activitatea de voluntar ar putea fi privită ca o muncă de chinez, istovitoare şi măruntă,
dar pentru cei aproape 70 de voluntari, majoritatea prieteni şi membri ai clubului Off-Road Adventure Romania, este mai de grabă o modalitate de a strânge legăturile. Totul arată ca o tabără pentru oameni mari.
Off-road pe crestele Apusenilor
Convoiul a pornit după-amiază către cele mai îndepărtate sate ale comunei. Circa 30 de maşini, toate plecând pe aceeaşi rută, iau calea zăpezilor. Drumul îngust şerpuieste de-a lungul versanţilor abrupti. Am plecat unul dintre cei mai experimentaţi şoferi din grup, Liviu, care ne dă o lecţie de şofat pe drum accidentat. E drept că zăpada te poate ajuta pentru că acoperă denivelările, însă la fel de bine te poate păcăli şi arunca în prăpastie imediat.
La un moment dat maşina lui Liviu nu mai vrea să o ia inainte. De fiecare dată când încercă să depăsească porţiunea de drum în care suntem blocaţi maşina se îndreptă către hăul de lângă noi. Totuşi, după câteva manevre şi cu multă dexteritate reuşeşte să ne scoată din încurcătură şi pornim mai departe. Îmi explică apoi, ca şi cum ar fi fost o nimica toată, că în principal a fost din cauză că nu are lanţuri şi pe roţile din faţă. Totul a fost filmat cu o cameră video montată în parbrizul maşinii. „Sunt utile camerele astea, că te ajută şi în evenimentele din trafic, în caz că eşti implicat sau eşti doar martor”, îmi spune între alte două viraje periculoase pe traseul montan.
Dar nu totul se rezumă la adrenalina şi aventura de care am avut parte în cursa off-road. Când ajungi într-un intins de zăpadă, între munţi, unde drumul se termină, iar o data cu el şi orice urmă de civilizaţie ai putea crede că asta a fost tot, trebuie să te întorci acasă. Pentru convoiul nostru acesta a fost un nou început. Pe aici a trebuit să trecem, şi astfel să facem un nou drum, pentru a ajunge la alte câteva zeci de localnici.
Priveliştile par a fi desprinse din poveşti, însă cea mai mare bogăţie a acestor locuri o reprezintă oamenii, nici măcar aurul pe care probabil îl au la picioarele lor nu mai are importanţă. Bătrâni izolati, ramasi singuri sunt fericiţi în primul rând că văd şi alţi oameni, în afară de cei pe care îi cunosc şi pe care îi pot număra pe degetele de la o mână. Ceea ce le-a fost oferit în acei saci pare să nu-i intereseze atât de mult, cât mai ales poveştile noastre. Poate că nu toţi aveau nevoie de ajutoare, însă cei mai mulţi aveau nevoie să mai vadă şi alţi oameni, să ştie că încă îi mai pasă cumva de ei, pentru ca singuratatea în astfel de zone te poate face să uiţi că eşti om.
„Merge, merge, dacă ştii să te descurci merge,” zice Simion Tecşa, un localnic al unui cătun cu 5 persoane. Fiind cel mai tânăr, 41 de ani, a venit să ia ajutoare pentru ceilalţi vecini mai învărstă. În cătun nu am putea ajunge decât pe jos, însă el e bucuros că maşinile noastre au făcut drum şi acum poate ajunge mai uşor în alte zone.
VEZI CE AU SPUS LOCALNICII CÂND AU VĂZUT „OAMENI NOI”
Acţiunea umanitară s-a încheiat noaptea, după ce ne-am întâlnit cu o parte din localnicii comunei Întregalde, mai mult bătrâni decât tineri, iar copii mai deloc. Voluntarii de la Întregalde mi-au arătat ce înseamnă adevaratul volantariat, complet dezinteresat, fără mesaje sau scopuri ascunse. Organizatorii au insistat să fie prezenţi la înmânarea fiecărui sac în parte, pentru a nu lăsa le lăsa altor posibilitatea de a transforma voluntariatul în campanie politică. Nu de puţine ori localnicii întrebau membrii convoiul ce trebuie să facă în schimb pentru ajutoarele primite. Răspunsul era mereu simplu: „Să rămâneţi sănătoşi, şi să ne vedem cu bine şi la anul.”
Ne-am obişnuit prea mult cu acţiunile umanitare mediatizate de televiziuni, în care românii sunt prezentaţi mereu ca ultimii oameni de pe planetă, iar întreaga acţiune de voluntariat are efecte benefice în primul rând pentru imaginea diferitor personaje controversate.
