7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăLifestyleFoodVIDEO.Cristian Diaconescu: Deocamdată, singurele instituţii pe care trebuie să le lăsăm în...

VIDEO.Cristian Diaconescu: Deocamdată, singurele instituţii pe care trebuie să le lăsăm în pace sunt ANI şi DNA

Invitatul Sabinei Fati în emisiunea „Dezbaterile Rl”, Cristian Diaconescu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte de onoare al UNPR, a declarat că ANI şi DNA sunt instituţii care îşi fac treaba şi nu ar trebui să existe încercări de vulnerabilizare a lor.

„Am tot vazut tot felul de declaraţii, ştiu ca este total nesimpatizat ceea ce voi spune pentru clasa politică românească, dar deocamdată singurele instituţii pe care trebuie să le lăsăm în pace sunt ANI şi DNA. Asta e situaţia. Nu face bine nimănui din clasa politică românească să încerce să vulnerabilizeze aceste instituţii cu toate problemele pe care le creează unor sau altora. Dacă credem în această ţară, trebuie să facem ca percepţia acestor instituţii să rămână percepţia europeană”, a spus preşedintele de onoare al UNPR.

Cristian Diaconescu a făcut aceste precizări mai ales în contextul în care Finlanda pare să condiţioneze un vot favorabil privind aderarea României la spaţiul Schengen de raportul de justiţie care va fi publicat în luna februarie a anului următor. Aceleaşi temeri privind ineficienţa luptei împotriva corupţiei o are şi Olanda, care îşi menţine deocamdată ferm poziţia de a nu le primi în spaţiul Schengen nici pe România, nici pe Bulgaria.

Cu Olanda va fi ceva mai dificil, sigur şi Finlanda continuă să condiţioneze acceptul său privind aderarea de un raport pozitiv pe justiţie şi afaceri interne, dar e evidentă o flexibilizare a poziţiei. Trebuie tratată întreaga situaţie cu atenţie. În legătură cu Olanda, problema care ar trebui să fie serios asumată, este la nivelul Parlamentului olandez. De aceea, în loc să ne batem în Parlamentul României ar fi bine să găsim nişte formule de dialog directe cu Parlamentul olandez care dă un mandat clar, direct şi imediat autorităţilor de la Haga în legătură cu poziţia pe care urmează să o adopte. Ei sunt foarte atenţi în legătură cu ce se întâmplă în România în sistemul judiciar: performanţa sistemului şi atitudinea politicului faţă de el. Şi nu este vorba numai de Olanda, şi Germania are în continuare o evaluare destul de rezervată din acest punct de vedere”, a declarat Diaconescu.

În ceea ce priveşte Germania, vicepreşedintele Senatului a spus, în emisiunea „Dezbaterile Rl”, că vrea să creeze un forum româno-german, în care să invite mai mulţi parlamentari germani cărora să le explice situaţia sistemului judiciar românesc.

Intenţionez să organizez un forum germano-român, înaintea raportului de ţară, şi voi invita preşedinţii unor comisii din Bundestag şi Bundesrat la o discuţie directă cu cei care sunt implicaţi în această activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am avut o discuţie de principiu deocamdată cu partea germană şi intentionez să îi încurajez să participe la o astfel de dezbatere. Sunt convins că partea română nu ar avea nimic de obiectat, fiindcă ar fi un moment de clarificare cu Germania, care este un vector extrem de important pentru conturarea unei decizii în favoarea României şi Bulgariei. Cu Olanda s-ar putea face acelaşi lucru”, a explicat Diaconescu.

De altfel, în opinia vicepreşedintelui Senatului, parlamentarii ar avea mai mare putere de covingere în faţa altor colegi parlamentari din statele membre UE decât reprezentanţii executivului.

„Parlamentarii ar avea mult mai mare credit în a explica şi a prezenta cât se poate de realist unde eram, unde suntem şi care sunt perspectivele. Sunt convins că ar fi ascultaţi şi mesajul nostru ar fi recepţionat ca atare. Pasivitatea noastră, a parlamentarilor, este inadmisibilă din acest punct de vedere. Indiferent cine crede că va veni la putere după 2012, această chestiune va rămâne. Această problemă a Mecanismului de Cooperare şi Verificare va putea fi invocată de orice stat al UE care vrea să blocheze această decizie (n.r. de aderare în spaţiul Schengen)”, a mai precizat Diaconescu.

Cele mai citite

Ana Bogdan și Filip Jianu, eliminați din calificările pentru Australian Open!

România înregistrează două înfrângeri în prima zi a calificărilor, dar mai are șanse prin ceilalți reprezentanți prezenți la Melbourne. Ana Bogdan, învinsă de Destanee Aiava Ana...

PSG, victorie în Supercupa Franței! Ousmane Dembélé aduce trofeul în prelungiri

Paris Saint-Germain a câștigat Supercupa Franței, învingând-o pe AS Monaco cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat de Ousmane Dembélé în minutul 90+2. PSG...

„The Brutalist” și „Emilia Perez” triumfă la Globurile de Aur

Actorul american de origine română, Sebastian Stan, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un film comedie/ musical cu rolul din "A Different...
Ultima oră
Pe aceeași temă