» Ponderea productiei agricole in economia Ungariei este de 3,6 la suta din PIB, ponderea demografica a celor care lucreaza pamantul tarii vecine si a lucratorilor din zootehnie este de aproximativ 4,7 la suta, iar exporturile agricole ale tarii vecine reprezinta 6,3 procente din total (cifre din 2007). In 2004, procentajele respective erau de 4,1, 5,3 si 6. In 1989, agricultura reprezenta 13,7 la suta din PIB, aproape 18 la suta din forta de munca lucra in sectorul agricol, iar exporturile agricole si alimentare reprezentau aproape 23 la suta din total.
Terenurile agricole cultivate (4.400.000 ha) ocupa aproape jumatate din suprafata tarii, iar padurile acopera 20 la suta din suprafata.
Dupa prabusirea regimului comunist, partidele politice care s-au succedat la guvernarea Ungariei au trecut la restructurarea agriculturii, dar preponderenta gospodariilor mici si foarte mici si nivelul tehnologic scazut fac ca productivitatea medie sa fie prea mica pentru a putea asigura supravietuirea economica a micilor fermieri.
Agricultura Ungariei, semifeudala intre cele doua razboaie mondiale, a cunoscut o prima reforma agrara, in sensul improprietaririi unui numar mare de tarani, imediat dupa al doilea razboi mondial. A fost creat atunci un prim sistem bazat pe mica proprietate, dar acesta nu a avut viata lunga: curand, fermele mici au fost fortate de regimul comunist sa se uneasca in echivalentele kolhozurilor sovietice. Colectivizarea a fost fortata, profund nepopulara, dar a avut si consecinte pozitive, pe plan economic, indeosebi dupa 1975, cand s-a incheiat procesul de mecanizare si de modernizare tehnologica. Impreuna cu introducerea unor specii ameliorate de plante agricole, aceste evolutii au dus la recolte apropiate de standardele vest-europene. Spre deosebire de alte foste tari comuniste, agricultura din Ungaria a beneficiat de o serie de reforme cu impact benefic, chiar daca elementul de constrangere nedemocratica a ramas: preturile produselor agricole au fost liberalizate partial, obiectivele de plan au fost desfiintate, iar nivelul la care erau luate deciziile a fost coborat la cel al conducerii fermei, fie ea colectiva sau de stat.
La sfarsitul anilor ‘70, o parte insemnata a productiei agricole care necesita munca intensiva a fost lasata pe seama taranilor individuali. septelul era tinut, in mare parte, in curtile oamenilor, iar ingrijirea viilor, cultivarea fructelor si, partial, a legumelor au fost incredintate unor persoane individuale sau unor familii de tarani, care au primit, cu chirie, terenuri si utilaje. Pe la mijlocul deceniului al noualea, producatorii individuali asigurau 80 la suta din productia de legume si cartofi, 65 la suta din productia de fructe, 50 la suta din productia de vin, 50 la suta din productia de carne de pasare si peste 50 la suta din productia de carne de porc.
Privatizarea postcomunista: MFN – Marea Faramitare Nerentabila
Nedreptatea colectivizarii fortate trebuia, fara doar si poate, indreptata, iar proprietatea privata trebuia restaurata. Metoda folosita a fost insa radicala, iar promotorul ei principal, Partidul Micilor Proprietari, componenta a coalitiei de dreapta din primii ani postcomunisti, si-a propus sa recreeze situatia care a precedat colectivizarea, fara sa se gandeasca la factorul economic. Important era, atunci, sa se asigure voturile taranilor pentru aceasta formatiune politica. Rezultatul a fost ca s-a ajuns la 1,8 milioane de proprietari de pamant, cu o suprafata medie a proprietatii de 4,4 hectare. Asta, la o populatie de 10 milioane si la o suprafata agricola (terenuri arabile si paduri) de 8 milioane de hectare. Au aparut mii si mii de noi proprietari – unii dintre ei, pensionari, altii, mostenitori ai fostilor proprietari. Acestia din urma nu lucrasera niciodata pamantul, iar majoritatea nu traiau la tara. Ei si-au dat pamantul in arenda marilor ferme industriale sau altor mici proprietari, a caror productie a devenit astfel si mai putin rentabila. Durata excesiva a procesului de privatizare si consecintele economice ale modului de realizare a acestui proces au contribuit la declinul agriculturii ungare.
Din fericire, numarul fermelor nu este egal cu cel al proprietarilor si, prin urmare, tabloul eficientei nu este chiar atat de negru.
Membrii multor cooperative socialiste au votat impotriva dezmembrarii, alegand sa ramana asociati si contribuind fiecare, de bunavoie, cu proprietatea sa privata. In felul acesta, o parte din marile ferme de pe vremea comunismului au supravietuit, dupa un proces de restructurare, ca ferme cooperative sau ca firme. In prezent, in Ungaria, 60 la suta din terenurile agricole utilizate sunt lucrate de cooperative sau de firme agricole. Trebuie precizat ca firmele agricole, care sunt, ca forma de organizare, companii private, nu pot avea pamantul in proprietate, doar il lucreaza dupa ce l-au luat in arenda.
Productia agricola: zigzag postcomunist
In primii zece ani postcomunisti, privatizarea a fost urmata de cativa ani secetosi, iar subventiile de stat au fost reduse drastic. Acestea au fost cauzele principale ale scaderii productiei agricole cu 30 de procente. Cel mai mult – 50 la suta – a scazut, atunci, productia in domeniul zootehnic. Daca pana in 1989 agricultura a fost cea mai de succes industrie a Ungariei kadariste, ale carei exporturi constau in proportie de 22 la suta in produse agricole si alimentare, intre 1989 si 2007 productia agricola a scazut cu aproximativ 25 la suta. In primii ani postcomunisti, productia zootehniei a scazut dramatic, cu 63%, iar in cazul cerealelor scaderea a fost de 70%, in comparatie cu ultimii ani comunisti.
In ultimii zece ani, performantele agriculturii ungare au variat considerabil, de la an la an, in functie, mai ales, de conditiile meteo, dar si de alti factori, cum ar fi investitiile facute in modernizarea sectorului, in conditiile intrarii tarii in Uniunea Europeana, in primavara anului 2004.
Dupa ce productia agricola a scazut continuu intre 2005 si 2008, 2008 a fost un an agricol foarte bun (o crestere de 27 la suta fata de anul precedent). De fapt, cresteri ale productiei agricole s-au inregistrat, in 2008, in toate tarile UE, o crestere si mai accentuata decat cea din Ungaria inregistrandu-se in Romania si in Bulgaria.
Statistici despre evolutia productiei agricole anul acesta nu exista inca, dar se pare ca productia nu a scazut semnificativ. Criza mondiala se manifesta insa prin scaderea dramatica a preturilor la care pot spera producatorii. In luna iunie, preturile la producator au scazut cu o medie de 13 procente – 17% la cereale si alte recolte si aproape 4 procente la vite si alte animale.
Date finale despre exporturile agriculturii ungare si despre importurile de produse agricole si alimentare in Ungaria exista din 2007, an in care Romania a fost, cu 13%, al treilea client extern in ordinea marimii, dupa Germania si Italia. In acel an, furnizorii Ungariei de produse agricole si alimentare au fost Germania (23%), Polonia (12%) si Olanda (11%), importurile din toate celelalte tari europene reprezentand 49 la suta din total.
Cum se poate trai cinstit din agricultura
Un fermier maghiar a postat pe un forum, pe internet, o pledoarie pentru preturi agricole din care agricultorul sa poata trai, in conditiile in care subventiile acordate fermierilor sunt mult mai mici decat in tarile UE din Vest, iar taxa pe valoarea adaugata achitata nu poate fi recuperata de producatori. Acest fermier afirma ca in Ungaria, pentru ca o exploatare agricola sa fie rentabila in mod real, suprafata ei trebuie sa fie de cel putin 90 de hectare, pe cand in Austria este rentabila si o exploatare de 30 de hectare.
Anul acesta, in luna iunie, o suta de kilograme de grau de calitate superioara, bun pentru panificatie, se puteau vinde imediat cu aproximativ 16 euro brut, 14 euro net. Producatorii care considerau acest pret prea mic sunt nevoiti, in asteptarea unor preturi mai bune, sa depoziteze graul, ceea ce costa destul de mult.
Iar daca nu reusesti sa recoltezi graul imediat (pentru ca nu ai propria combina sau nu ai bani sa inchiriezi una, sau nu ai bani de motorina), exista pericolul ca graul sa se ude. Calitatea graului plouat scade vertiginos, ca si pretul, care nu mai depaseste 8 euro/100 kg (6,75 EUR net). In comparatie, in Germania, suta de kilograme este vanduta cu 23 de euro! Un decalaj care explica de ce are graul produs in Ungaria atatia cumparatori din Italia si Germania.
Pomelnicul greutatilor si obstacolelor cu care se confrunta fermierul din tara vecina este nesfarsit si, fara doar si poate, indreptatit in cea mai mare parte. De altfel, nici soarta fermierului roman nu este mai buna, chiar daca nu toate cauzele sunt aceleasi.
PRETURI SI MITURI
In 2007, pretul mediu al pamantului agricol a crescut cu 6 la suta fata de anul precedent, ajungand la circa 1.600 euro/ha. O medie care ascunde diferente mari intre vestul tarii (2.100 euro/ha) si regiunea de est (1.290 euro/ha). Pretul hectarului de vie varia enorm, intre 1.400 si 6.600 de euro, iar hectarul de livada putea fi cumparat intre 1.800 (in sesul din sudul Ungariei) si 4.000 de euro, in nordul tarii. Nu exista inca cifre statistice care sa reflecte exact sumele pentru care au fost vandute terenurile agricole intre 2007 si prezent, dar se pare ca pretul hectarului este in scadere. Cererea este mica, din cauza rentabilitatii slabe a fermelor, a viitorului cetos al productiei agricole si a restrictiilor impuse, in 1994, asupra dreptului strainilor de cumpara pamant in Ungaria. Interdictia a fost consecinta ideologiei rural-nationaliste a guvernului care a introdus-o, in contextul supravietuirii mitului pamantului si satului ca elemente constitutive fundamentale ale natiunii. Cand s-a negociat intrarea in UE, Budapesta a obtinut prelungirea cu sapte ani a acestor restrictii. La granita de vest, multe terenuri sunt deja lucrate de arendasi austrieci, care asteapta sa poata cumpara pamantul sau sa se poata prevala de contracte inca ilegale.
