» Hiatul comunist care a durat 45 de ani a rupt cultura Ungariei atat de viata literara, muzicala, teatrala, cinematografica si a artelor plastice din tarile europene ramase pe dinafara taberei sovietice, cat si de un segment demografic considerabil al propriei natiuni – cele aproximativ trei milioane de maghiari care au devenit, deja cu trei decenii inainte de instaurarea comunismului, minoritari in Romania, Slovacia, Serbia si Ucraina. Acesti "etnici" nu au mai putut participa la devenirea culturala a natiunii lor pentru ca si tarile in care traiau intrasera in noaptea dictaturii. Absenta comunicarii culturale cu tara-mama a aratat falsitatea doctrinei "internationalismului proletar", trambitata de ideologii Moscovei, mai ales in primii ani ai sovietizarii. Abia patru decenii (si o revolutie anticomunista) mai tarziu si-a putut relua cultura maghiara evolutia libera.
Cultura maghiara a supravietuit vicisitudinilor istoriei secolului al XX-lea multumita atat continuitatii in normalitate asigurate de diaspora intelectuala din Occident (un fenomen de data mai veche), cat si rezistentei incapatanate a multora dintre creatorii de varf ramasi in Ungaria comunizata, unii dintre acestia retragandu-se in "underground", de unde au iesit, incetul cu incetul, pe masura ce regimul comunist se "liberaliza", pentru ca se simtea suficient de stapan pe situatie ca sa isi permita sa ridice putin capacul de pe oala de presiune ideologica.
S-a spus ca Ungaria a fost cea mai vesela baraca din lagarul comunist. Un scriitor budapestan pe care l-am cunoscut in 1986, la New York, la o conferinta a PEN-Clubului International, a facut urmatoarea remarca: "Daca baraca noastra e cea mai vesela, mi-e si groaza sa ma gandesc la cat de triste sunt celelalte". Totusi, era un dram de adevar in butada cu baraca. De exemplu, la Budapesta functiona un teatru satiric unde erau permise "soparle" critice la adresa regimului si unde lumea se imbulzea pentru a se defula. De asemenea, momentele cele mai asteptate ale programelor de revelion ale televiziunii erau cele in care actori comici vestiti faceau aluzii transparente la ceea ce nu era in ordine in politica si in societate.
Deja in ultimii ani de regim comunist zagazurile ideologice au fost intredeschise, iar oamenii de cultura maghiari refugiati in Occident in valuri succesive (cei izgoniti de fascism, apoi cei care au fugit cand se pregatea sovietizarea Ungariei si, ultimul val semnificativ, emigratia care a urmat inabusirii Revolutiei anticomuniste din 1956) si-au putut normaliza, intr-o oarecare masura, legaturile cu patria spirituala. Apoi, schimbarea de regim de acum 20 de ani a restabilit ceea ce am putea numi "starea de normalitate", desi, avand in vedere istoria tumultuoasa a natiunii maghiare, se poate spune ca normalitatea a fost, in majoritatea perioadelor istorice, exceptia, iar nu regula. Este la fel de adevarat insa ca intorsaturile istorice de pana la instaurarea regimului comunist au fost mai putin nefaste pentru viata culturala.
In anii ’90 ai secolului trecut si dupa intrarea in noul mileniu, cultura maghiara si-a sporit expunerea internationala, iar creatorii ei s-au reintegrat cu succes vietii culturale a Occidentului, de care fusesera izolati in deceniile de regim comunist. Prezenta Ungariei la Expozitia Universala de la Sevilla din 1992 a fost, in acest sens, un moment de cotitura. In 1999, Ungaria a fost invitatul de onoare la prestigiosul targ international de carte de la Frankfurt. Au urmat, in Belgia, Franta, Italia, Marea Britanie si Rusia, mari si complexe festivaluri ale culturii maghiare.
Un Nobel pentru Literatura
O pleiada de scriitori maghiari contemporani au atins recunoasterea internationala. Printre ei, Gyorgy Konrad, Peter Esterhazy, Peter Nadas, Laszlo Krasznahorkai, Lajos Nagy Parti si Magda Szabo (o selectie facuta de venerabilul critic si istoric literar Bela Pomogats).
Acesti autori maghiari (desigur, nu numai ei) au fost tradusi, cu succes de critica si de librarie, in limbile de circulatie internationala. Dar recunoasterea universala "oficiala" a valorii literaturii maghiare a adus-o Premiul Nobel acordat prozatorului Imre Kertesz, in primul rand pentru romanul autobiografic (in sens larg) "Sorstalan" – "Lipsit de soarta".
In acelasi timp, a crescut interesul, in alte tari, pentru clasici ai literaturii maghiare din secolul trecut, ca Dezso Kosztolanyi, Zsigmond Moricz, Gyula Krudy si Antal Szerb. De asemenea, a renascut interesul pentru scrierile atat de aparte ca stil ale romancierului Sandor Marai. O performanta cu atat mai laudabila cu cat literatura maghiara are un mare handicap – limba atat de putin cunoscuta in care este scrisa.
Cavalerii muzicii simfonice
Cei mai apreciati peste hotare dintre compozitorii/dirijorii maghiari contemporani care au ajuns la maturitate artistica in perioada comunista, continuandu-si activitatea in anii postcomunisti, sunt Gyorgy Kurtag (nascut la Lugoj), bunul sau prieten Gyorgy Ligeti (nascut la Tarnaveni, judetul Mures, mort la Viena in 2006)) si Peter Eotvos (nascut tot in Ardeal, la Odorheiu Secuiesc). Toti trei au studiat la Budapesta, doar Ligeti incepandu-si studiile superioare de muzica la Cluj. Dupa Dictatul de la Viena, a fost trimis, ca evreu, la munca fortata, iar fratele si parintii au fost deportati in lagarele naziste. Singura mama artistului a supravietuit. Acesti trei cavaleri ai muzicii simfonice se bucura de o reputatie deosebita in intreaga lume. Kurtag, a carui cariera s-a desfasurat initial in Ungaria, este tot mai prezent, din 1990, pe marile scene internationale. Ligeti si-a trait apogeul carierei in Germania, iar Eotvos, compozitor de muzica contemporana, a fost, printre altele, principalul dirijor invitat al Orchestrei Simfonice BBC.
Muzicienii maghiari s-au afirmat insa si ca interpreti. In cele mai prestigioase sali de concerte din capitalele culturii globale evolueaza regulat pianisti ca Zoltan Kocsis, Andras Schiff, Dezso Ranki si Gergely Boganyi.
In cinema raman cineva
Regizorii, producatorii, scenaristii, actorii, compozitorii de muzica de film si alti slujitori maghiari ai cinematografiei s-au numarat printre pionierii acestei forme artistice nu numai in Ungaria, ci si in Statele Unite, Anglia, Germania si Franta. Cinematografia maghiara straluceste si astazi, gratie unei constelatii de regizori formate din Istvan Szabo, Miklos Jancso, Karoly Makk, Peter Gothar si Bela Tarr.
Budapesta, orasul festivalurilor
Budapestanilor le place sa spuna ca traiesc in orasul festivalurilor. Intr-adevar, de-a lungul intregului an, nu gasesti nici un moment in care "sa nu se intample nimic" pe plan cultural. Dar momentul culminant al calendarului artistic este Budapest Spring Festival – Festivalul de Primavara. In sali din toate cartierele orasului au loc concerte simfonice si de camera, de jazz, de dans contemporan, proiectii de film etc. In total, cam 200 de spectacole, marea majoritate de inalta tinuta. Desigur, teatre si orchestre bune poti gasi si in marile orase de provincie, dar capitala culturala a Ungariei ramane, de departe, Budapesta.
Consumul de cultura
Rupturile si turbulentele provocate de schimbarea de regim de acum doua decenii in viata culturala din Ungaria sunt clar reflectate de statistici. Astfel, in primii ani ai ultimului deceniu al secolului trecut, a scazut numarul bibliotecilor publice, al cartilor publicate, al proiectiilor in cinematografe (si al cinematografelor), al teatrelor si al spectatorilor de teatru, precum si numarul vizitatorilor muzeelor. In jurul anului 2000, situatia s-a stabilizat – in cazul titlurilor de carte editate, al proiectiilor de filme si al frecventarii muzeelor – sau, ca in cazul numarului de cinematografe si de spectatori de film, a intervenit o noua scadere, desi nu una dramatica. In schimb, viata teatrala cunoaste o noua perioada de efervescenta. In privinta numarului cartilor imprumutate din bibliotecile publice, trendul este usor descendent.
Finantarea culturii
Ca oriunde in lume, in Ungaria cultura se poate autofinanta doar intr-o masura modesta. Sunt si exceptii, dar la asemenea fericite performante economice poti aspira doar atunci cand ai ajuns, ca artist, in varful piramidei. Cum, evident, nimeni nu ajunge acolo inca de la inceputul carierei, este nevoie de interventia unor mecena. Acestia pot fi bogatasi, companii in cautare de prestigiu social, dar mai ales statul. In cazul Ungariei, mai cu seama Ministerul Mostenirii Culturale. Din 1992, aceasta institutie sponsorizeaza activitati culturale in Ungaria si in alte tari, acordand granturi pentru calatorii de studii si finantand proiecte si programe. De asemenea, raspunde, prin intermediul Institutului Cultural Maghiar, de centrele culturale ale Republicii Ungare in strainatate.
O alta parte a fondurilor pentru cultura provin de la autoritatile locale, dar ministerul dispune de un departament care pune la dispozitia centrelor multiculturale locale asistenta profesionala. Active in viata culturala sunt si alte doua organizatii: Hungarofest, care organizeaza programe culturale majore in Ungaria si in alte tari, si Institutul Cultural Central European, care desfasoara programe in domeniile literaturii si artelor vizuale in Ungaria si in alte tari central-europene, manifestari la care participa scriitori, intelectuali si artisti din tarile regiunii.
Mai exista si Fondul Cultural National, care distribuie granturi pentru proiecte, sprijina schimburile culturale internationale si programe in domeniile arhitecturii, fotografiei, literaturii, artelor plastice, artelor aplicate, cinematografiei, teatrului, muzeisticii, baletului si muzicii.
» Soarta unui om
Imre Kertesz a supravietuit, ca adolescent, lagarelor naziste de la Auschwitz si Buchenwald, unde a fost deportat ca evreu. Intors in Ungaria, a lucrat ca jurnalist pana cand ziarul sau "a imbratisat linia Partidului", iar el a fost concediat. Dupa doi ani de serviciu militar, a preferat sa lucreze ca traducator, mai ales din literatura germana. A terminat romanul "Sorstalan" ("Fara soarta") prin 1965, dar editurile, mai bine zis cenzura, l-au respins. Cartea a fost publicata abia in 1975, dar a fost intampinata cu o tacere mormantala. Nici o recenzie nu a fost permisa, probabil si din cauza temei "incomode" – Holocaustul evreilor maghiari. Dupa recunoasterea internationala asigurata de primirea Premiului Nobel, si celelalte scrieri ale lui Kertesz au fost traduse in numeroase limbi, iar ecranizarea romanului "Sorstalan" a fost un mare succes. Scriitorul aproape octogenar traieste in Germania.
