3.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăLifestyleFoodUn sicriu regulamentar, peste 10 milioane lei vechi

Un sicriu regulamentar, peste 10 milioane lei vechi

Integrarea in Uniunea Europeana loveste unde nu te astepti. Firmele de pompe funebre se confrunta cu cerintele UE.
Dintre toate insa, cea mai contestata, chiar de biserica ortodoxa, este acea reglementare prin care persoana decedata nu va mai putea fi tinuta in casa timp de trei zile. „Sunt niste norme care vor putea fi aplicate cu greu la noi in tara, mai ales in zonele rurale. Mai mult, aceasta reglementare vine in contradictie cu credinta ortodoxa”, a declarat Anca Spaiuc, reprezentantul unei firme iesene de servicii funerare. Clasicul sicriu va trebui sa fie confectionat din scanduri cu o grosime de 3 centimetri si sa fie etans. „Cred ca acestea sunt niste norme usor exagerate, deoarece nici macar in UE nu exista, cand vine vorba de a deplasa persoana decedata pe distante scurte. Eu stiu ca asemenea conditii trebuie indeplinite doar atunci cand se fac deplasari pe distante mai mari sau la cele internationale”, a spus Daniel Spaiuc, asociat la o firma de pompe funebre. Un astfel de sicriu depaseste in prezent 10 milioane de lei vechi, dar poate ajunge si la 1.000 de euro pentru cei cu dare de mana. Costumul in care se va imbraca decedatul trebuie confectionat numai din materiale degradabile. „Ce-i aia, maica? Eu mi-am pregatit de moarte de cand aveam 50 de ani si, uite, acum am schimbat al treilea rand de haine in lada, ca mi-au putrezit”, bodoganea Maria Simionovici din comuna Coarnele Caprei. In privinta celorlalte norme europene, administratia ieseana nu este pregatita de nici un fel. „Acum, o astfel de prevedere, cu priveghiul la capela, mi se pare putin deplasat. Numai la Cimitirul Eternitatea avem o medie zilnica de peste 10 inhumari. Decedatul trebuie sa stea cel putin doua zile pentru priveghi, asta ar insemna o adevarata inghesuiala de cosciuge in capelele micute ale cimitirelor”, a precizat Letitia Palaga, din cadrul Primariei Iasi.

Cele mai citite

Controverse în industria crypto: Monedele $TRUMP și $MELANIA agită piața și stârnesc critici

Președintele Donald Trump și soția sa, Melania Trump, au intrat în industria criptomonedelor cu lansarea meme coin-urilor $TRUMP și $MELANIA, care au generat reacții...

Luis Phelipe, plecare dezarmantă pentru Poli Iași. „Nu există răbdare”

Rezilierea contractului lui Luis Phelipe cu FCSB a pus capăt nu doar unei colaborări promițătoare, ci și speranțelor șefilor de la Poli Iași de...

Barcelona îl vrea pe Andrei Rațiu! „15.000.000 €! Se lucrează la transfer”

Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul român de la Rayo Vallecano, ar putea ajunge la FC Barcelona, conform presei catalane, care susține că echipa...
Ultima oră
Pe aceeași temă