Nu demult, l-am întâlnit pe un adevărat promotor al turismului la Iași. Ghiorghe Ursu a lucrat o viață la BTT și a fost cel care a dus steagul acestei instituții mai departe, cu greutăți și necazuri, în vremuri de tranziție. Din păcate, la puțin timp după ce ne-a acordat interviul în exclusivitate, Ursu a decedat, el suferind de mai mulți ani de o boală incurabilă. Informațiile pe care ni le-a oferit, adevărate comori, nu pot fi lăsate necunoscute publicului larg.
Așadar, Ghiorghe Ursu este cel care după evenimentele din 1989 a dus steagul BTT-ului mai departe la Iași. A fost un cadru didactic care a devenit ghid. A lăsat catedra pentru a se dedica atracției din copilărie, turismul. Și-a aprins scânteia pasiunii pentru natură în Scânteia natală, o comună de lângă Iași. Ghiorghe Ursu a fost ghid la fosta agenție de turism pentru tineret BTT mai multe decenii. Ursu s-a întâlnit cu ursul pe potecile munților românești. A colindat țara în lung și în lat alături de turiștii săi. Nu este vârf de munte pe care să nu-l fi bătut cu piciorul de zeci de ori. Nu există sat maramureșean frumos pe care să nu-l fi salutat. A practicat sportul drumeției, dar și fotbalul, o perioadă chiar și zi de zi. A fost voinic ca un urs.
La drum, pe căile turismului postdecembrist
După succesul în colectiv cu BTT-ul comunist, a pornit-o de unul singur făcându-și o agenție. Nu s-a îmbogățit decât cu povești de viață și o experiență a colaborării cu oamenii. Spunea că nici nu-i trebuie să-și facă reclamă, pentru că se mulțumește cu puțin. Prefera să-i mulțumească pe alții cu sejururi de vis. Să-i facă să nu uite niciodată nici pe unde i-a dus, prin locuri frumoase, nici ce le-a spus. Ne-a vorbit despre diferențele dintre turismul de azi și cel de acum câteva decenii, despre cum se distrau românii, cu mai nimic, cândva, mulțumindu-se cu extrem de puține lucruri, nemaivorbind de lux, dar și cât de pretențioși au devenit astăzi unii, mai puțin instruiți, până la impolitețe.
Am aflat cum era Marin Preda în excursii sau cum i-au mulțumit străinii prin scrisori pentru faptul că le-a înlesnit o vacanță de vis în România. Am aflat de la el că România a avut și are potențial turistic uriaș, că din ‘89 încoace progresul în domeniu a fost fantastic. Că așa au putut apărea zeci de pensiuni dotate la cel mai înalt nivel în cele mai frumoase locuri ale patriei: Maramureș, Bran-Rucăr, litoral, Bucegi, Ceahlău, mănăstirile din nordul Moldovei, Munții Făgăraș și alte locuri de vis ale patriei.
„Înainte, străinii vorbeau mai puțin despre Dracula, erau și mai puțini turiști analfabeți, nu ca azi, unii care îți mănâncă zilele… Cei care lucrau în turism atunci nu se gândeau niciodată la partea materială, pe ei îi interesa să-și facă treaba cum trebuie, satisfacția. Îmi amintesc de un congres științific, pe profesorii participanți i-am dus pe Cheile Bicazului. Căutai să știi cât mai multe denumiri în limba latină, ale plantelor, ale păsărilor. Eu, ca ghid, eram un copil față de ei. Și când am ajuns înapoi la Iași mi-au mulțumit și au dat mâna cu mine, mi-a crescut inima… Toată lumea mergea în excursie de plăcere. Acum nu se mai pleacă în grupuri mari, ci mai mici. Lumea nu se mai bucură ca înainte.“ L-am întrebat care erau înainte punctele de atracție la noi.
„Litoralul, mănăstirile din nordul Moldovei, Maramureșul, Valea Prahovei. Trans-făgărășanul a apărut ca destinație un pic mai târziu, după ’70. Vorbesc de perioada după ’75, când am venit eu în turism.“
Ghiorghe a făcut școala de ghizi, i-au plăcut natura și animalele. Marele său noroc a fost că tatăl lui a fost ceferist și a putut astfel să călătorească cu el.
Infrastructura e de vină pentru stagnarea turismului
L-am întrebat ce șanse are turismul azi. „Din păcate, turiștii nu vin azi din cauza infrastructurii. Este atât de mare hoția în țara asta că se vede de la o poștă… Fondurile care ar putea fi folosite la dezvoltarea infrastructurii sunt măcinate. E un sistem mafiot. Dacă nu ai șosele, cum să faci turism performant, cum să atragi străini?“
Am vrut să aflăm și care erau pedepsele pentru ilegalități și nereguli. „Erai obligatoriu dat afară, scos din sistem. Nu se discuta… Au fost astfel de cazuri și la BTT, și la OJT… Cunosc un contabil care nu a făcut închisoare, dar imediat a zburat din post pentru nereguli.“
După cum știți, erau două agenții – OJT și BTT (pentru tineret). 80 la sută din spații erau ale OJT-ului. Ghiorghe și-a amintit și de evenimente deosebite petrecute în excursii: „Am pierdut odată doi turiști în Ceahlău.
Le-am dat drumul să se ducă înainte și când am ajuns la Dochia am întrebat cabanierul, nu i-a văzut, am coborât trei sferturi spre Izvorul Muntelui, toți pe care îi întrebam spuneau nu și nu. Ne-am întors și am ajuns din nou în Durău, am alertat Salvamontul, dacă pierdeam oameni eram pasibil de închisoare, erau doi elevi de liceu… Ei au văzut cabana meteo și după aceea s-au orientat după ea, și nu după cabana Dochia, cum ar fi trebuit… Și apoi au luat-o pe o potecă ce i-a dus pe malul Lacului Bicaz, pe undeva pe la jumătate. Și i-am recuperat pe la ora opt seara. Eram cu pantaloni scurți, după toată frământarea asta, pi-cioarele mele erau roșii, parcă erau vopsite.
Altădată, altul era beat, a coborât din mașină, a dat înapoi sau a trecut altă mașină… La Hanul Ancuței a fost un accident grav în turism: pe unul beat l-a lovit o mașină din plin“.
Personalități cu care a intrat în contact: „Am fost cu toți ambasadorii din România în excursii prin țară. Sau cu toți marii cântăreți de muzică populară am colindat fel de fel de locuri frumoase. Cu scriitorii, de asemenea, am fost… Cu Marin Preda am fost odată când a venit la Iași. A fost vorba despre o excursie de o zi. Era un simpozion literar la Iași. Din Iași am mers în zona mănăstirilor, în Neamț, căci pentru a ajunge în nordul Moldovei, Voroneț și celelalte, ar fi fost nevoie de mai mult de o zi. Se întâmpla asta în 1978-1979.
Eram încă novice. Am ajuns să-i fiu ghid lui Preda luat așa, ca din oală. Nu găsea pe nimeni liber atunci, nu eram prea pregătit, am zis. Era un microbuz în care au urcat și alte persoane. M-au luat pe nepusă masă, eram acasă, am plecat pe la vreo 10 și la 15.30 eram înapoi. Ne-am dus în zona Neam-țului, am văzut Agapia, Neamțul și după-amiază am fost la Casa Sadovea-nu, am văzut-o și ne-am întors. Marin Preda a vorbit în public la Casa Sadoveanu. Apoi a stat de vorbă foarte mult cu ghidul de acolo, cu care se cunoștea“.
Incidente rare: „Am avut turiști pentru care am oprit și i-am predat la poliție. Oameni cu care nu puteai să te înțelegi, nu puteam să mă bat eu cu ei. Nu puteau nici ceilalți să mai stea în autocar. Deranjau, înjurau, făceau urât, în general se întâmpla cu cei la care părinții aveau o anumită funcție… copii de bani gata… Era unul fecior de maior, l-am lăsat pe Valea Bistriței, pur și simplu“.
S-a întâlnit Ursu cu ursu’
Există și întâmplări în care Ursu a tras o frică teribilă: „M-am întâlnit față în față cu ursul. Eram cu grupul, veneam de la Bălan, urcam la Piatra Unică, spre Lacul Roșu, la 1.700 metri altitudine. Eram undeva prin munte, pe un fel de platou și într-o poiană, la mică distanță, era animalul. Noi veneam din partea asta, ursul din cea-laltă. Mi s-au muiat picioarele când l-am văzut. Eram mulți, ursul s-a întors, iar noi ne-am continuat drumul. Era la mai puțin de 50 de metri. Într-un fel, ne-am speriat destul de tare. Altcineva l-a întâlnit altfel, era vremea murelor, ăștia erau la mure, ursul era pe partea cealaltă, culegea și el. Au auzit gălăgie de la crengi și au plecat pentru că erau vreo trei urși“.
