Transhumanta, oprita de proprietarii pasunilor

– Pastorii de la poalele Parangului uita, incet, incet, datinile strabune
– Din cauza ca proprietarii multor terenuri nu permit accesul turmelor, transhumanta incepe sa se piarda
– Mult turme stationeaza in acelasi loc tot anul, chiar si in timpul iernatului
– Ciobanii vand branza oilor, dar au umplut magaziile cu lana pentru ca e prea ieftina


O comunitate formata din pastori si "cotetari”

Novaci – localitate asezata la poalele Parangului, de o parte si alta a Gilortului – a devenit de-a lungul catorva sute de ani un simbol al pastoritului in Oltenia. Directorul de la Casa Oraseneasca de Cultura, prof. Constantin Darvareanu, a explicat cum a aparut localitatea Novaci. Prima atestare a localitatii dateaza din 9 mai 1502. Atunci Novaciul – care inseamna "populatie bastinasa” – era desfasurat pe malul drept al Gilortului. Activitatea de baza a novacenilor era agricultura si crescutul animalelor si pasarilor pe langa casele lor: vaci, porci, pasari. Incepand cu 1784, cand dupa rascoala lui Horea, Closca si Crisan situatia romanilor se inrautatise in Ardeal, comunitati intregi din marginimea Sibiului s-au mutat in Regat. Acestia s-au asezat in Valcea la Vaideeni, iar cei mai multi la Novaci, pe malul stang al Gilortului. Sibienii au adus cu ei traditia pastoritului. Acestia i-au poreclit pe localnici "cotetari”, pentru ca aveau numai animale de cotet sau grajd si o lunga perioada din istoria locului nu-si lasau feciorii sau fecioarele sa se casatoreasca cu copiii romanilor bastinasi. Cu timpul, sibienii si-au impus insa traditiile si cultura in comunitatea localnicilor.

Obiceiurile ciobanilor, uitate in lada de "zestre”

In aceasta perioada a anului ciobanii si turmele lor incep sa coboare de la munte pentru iernat. Pastorii predau oile proprietarilor acestora, fac socotelile, primesc banii sau o parte, daca au mai luat, si apoi „mer' acas'” la ei. Dar acesta este numai un episod al nesfarsitului ciclu al transhumantei. De primavara pana toamna activitatea ciobanilor era marcata de trei "nedei”: de Sanziene, sau Dragoaica – 24 iunie, Sf. Ilie – 20 iulie si Sf. Maria Mare – 15 august. "Acele "nedei" erau adevarate sarbatori ale pastorilor din munti, mostenite de pe vremea dacilor. Ele erau un prilej de intalnire a celor care traiau in singuratate pe crestele muntilor”, spune Constantin Darvareanu. Orice granita disparea pentru ca, dincolo de importanta de targ a nedeilor, acolo se faceau schimburi culturale. Oamenii veneau ca sa-si prezinte cantecele si jocurile lor si sa le invete pe ale celorlalti. Unul dintre cele mai cunoscute locuri in care bacii si bacitele se intalneau la nedei era Poiana Muierii, de la hotarul cu judetul Alba. Acolo se adunau ciobani din Alba, Sibiu, Valcea si Hunedoara. Un alt loc pentru astfel de sarbatori era si Obarsia Lotrului, din inima Parangului. La nedei se organizau si targuri. Se cumparau si se vindeau toate cele trebuincioase pastorilor la stana, si nu numai. Straie traditionale, fluiere si multe altele se comercializau in creierul muntilor. Ba erau chiar si "targuri” ale… inimilor. Acele nedei erau adevarate zile de odihna si relaxare pentru cei plecati chiar si zece luni pe an de la casele lor. Sf. Maria era ultima nedeie din an, dupa care ciobanii incepeau pregatirile de coborat, unii avand cale lunga de batut, chiar si pana in Banat sau pana in Campia Dunarii. Printre ultimii care coborau de pe crestele Parangului erau ciobanii din Novaci. Singura nedeie care s-a pastrat peste timp conform datinilor de la traci si daci, fara sa-si piarda sensul, este cea a Rusaliilor.

Pastoritul – traditie de milenii spre final?

Din pacate, in afara de nedeia Rusaliilor, toate celelalte au disparut in timp. Azi, in zilele de sarbatori ale calendarului crestin ortodox, majoritatea ciobanilor – care au ramas la fel de credinciosi ca si inaintasii lor – se rezuma la a nu munci. Mai mult, chiar transhumanta pare a fi pe cale de disparitie. Pana in '89 ciobanii tranzitau localitati, chiar si judete intregi cu oile spre sau de la munte. Acestia discutau in fiecare comuna pe unde treceau cu presedintele de la CAP sau IAS, ii plateau ceea ce tocmeau si treceau cu turma de oi mai departe. Acum terenurile au fost retrocedate iar ciobanii nu se mai pot tocmi cu zeci sau sute de proprietari. Din acest motiv deplasarea turmelor din zonele de ses catre munte, sau invers, a devenit aproape imposibila. Chiar si ciobanii din zona Novaci intampina astfel de probleme. "Pana acum cativa ani mai urcam cu oile la munte. De cand s-au impartit terenurile la oameni nu prea mai avem pe unde sa trecem”, a spus Dumitru Potogea, pastor la o turma de cateva sute de mioare. Ciobanul la care lucreaza s-a asezat cu oile pe o pajiste la cativa kilometri de Novaci. Acolo sta tot timpul anului, chiar si in perioada de iernat. "Nu am mai plecat de aici. Tot anul oile au ce sa pasca, iar pentru iernat cumparam fan si porumb de anul acesta, chiar acum, ca e mai ieftin. Mai incolo nu stiu ce ne-om face, ca si campul asta o sa-l dea la proprietar. Da' va intreb si eu pe dumneavoastra: dupa ce-om intra in Comunitate, o fi mai bine pentru noi, sau mai rau?” Acum are 54 de ani si a spus ca a plecat prima oara "dupa” oi la 17 ani. "Pe vremea lui Ceausescu am lucrat la ferma, tot cioban. Am mai pierdut asa, cate o oaie sau doua. S-au ratacit ori le-a luat lupu'. Ma certau atunci tovarasii de la ferma, dar acu' nu ma mai cearta nimeni… ca nici eu n-am mai pierdut oi. Branza o dam. Vine cineva de la Targu Jiu si cumpara de la stana toata branza, dupa care o vinde mai scump acolo. Am si eu aici zece oi si zece capre. Daca de la anu' n-o mai merge, dau oile si cumpar capre ca dau lapte mai mult. Cu lana ne descurcam foarte greu. Mai toata lumea are beciurile si magaziile pline de lana si nu o vinde pentru ca este prea ieftina. Centre de colectare nu mai sunt… ce mai vine cate un negustor si intreaba de lana, dar si ei ofera putin”.