» In Centrul Educational "Sfanta Faustina", din incinta Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" din Bucuresti, invata in medie 100 de prichindei pe an. Aceasta scoala ii ajuta pe copiii internati sa tina pasul cu lectiile si sa-si dezvolte abilitatile. In lipsa unei legislatii adecvate, Centrul Educational este finantat de doua fundatii din strainatate.
Cele doua sali de cursuri ale Centrului Educational "Sfanta Faustina" – ascuns undeva in spatele curtii Spitalului "Marie Curie" –, cu peretii tapetati cu desene, cu manuale si caiete insirate pe banci si cu cei cativa copii care vorbesc tare, rad, se joaca la calculatoare sau fac adunari la tabla, par dintr-o scoala ca oricare alta.
La o privire mai atenta, diferenta dintre o scoala obis-nuita si aceasta iese la iveala: doi copii sunt in scaune cu rotile, unul are un picior in ghips si o branula fixata la incheietura, in timp ce un altul are o cicatrice lunga si ser-puita pe partea stanga a capului. Centrul Educational "Sfanta Faustina", infiintat in anul 2003, nu este o scoala propriu-zisa, ci un loc in care copii cu afectiuni precum cancer, tetrapareza sau boala "oaselor de sticla" vin sa invete.
Copiii care trec pragul centrului pot sa stea o saptamana, cateva luni sau chiar ani in Spitalul "Marie Curie". Unii vin doar pentru tratament sau pentru recuperare psihomotorie, in timp ce multi sunt practic cazati in saloanele spitalului. Unii se vindeca, altii nu. Toti insa au posibilitatea, din anul 2003, sa urmeze cursurile Centrului Educational. Cladirea din lemn, vopsita in culori vii, a fost construita de fundatia irlandeza "Help Us Dry the Tears", salariile celor sase cadre didactice si rechizitele sunt platite de fundatia bel-giana Nona, iar cheltuielile de intretinere sunt acoperite de spital.
Pacientii-elevi: copii in scaun cu rotile si cu "oase de sticla"
Mihaita Stoenasu, din Giurgiu, misca cu greu mouse-ul pentru a muta cursorul pe ecranul calculatorului din fata sa. Invata regulile de circulatie cu ajutorul unui joc interactiv. Dar, din cand in cand, are nevoie de ajutorul invatatoarei pentru a da click, pentru ca mana nu pare sa-l asculte. Mihaita si-a trait cei 11 ani intr-un scaun cu rotile. Reda cu exactitate numele afectiunii de care sufera – tetrapareza spastica, cu pre-ponderenta parapareza – si stie ce ar vrea sa faca, dar nu poate din cauza ei. "Nu pot sa merg si sa-mi folosesc mainile asa cum trebuie. Mi-e greu sa subliniez, sa trag linii drepte, sa pictez, sa tai cu foarfeca", spune baiatul si te fixeaza cu ochii isteti din spatele ochelarilor. Mihaita s-a nascut prematur si, de la o varsta frageda, a avut nevoie de recuperare. Pe cat posibil, vine la "Marie Curie" din doua in doua luni si sta doua saptamani pentru recuperare psi-homotorie. "Cu criza asta, am facut o pauza mai lunga", spune baiatul cu referire la pretul ridicat al tratamentului.
"De fiecare data, la gandul ca vine aici, la scoala, se inveseleste si parca mai uita de probleme", spune mama sa. Mihaita o intrerupe si incepe sa insire ce-i place sa faca in cele zece ore pe care le petrece saptamanal la Centrul Educational: sa lucreze la matematica, sa invete sa tasteze si sa se joace la calculator. Ionut Filimon are 14 ani, dar pare de 10. Este prima lui vizita la la scoala din incinta Spitalului "Marie Curie". Operatiile suferite pentru indreptarea oaselor afectate de sindromul Lobstein – boala "oaselor de sticla" – l-au tintuit la pat saptamani intregi. Nu se putea deplasa si veneau profesorii sa-i predea la pat. "Azi am facut la pat si romana, si franceza, si mate", spune Ionut si isi asaza mai bine piciorul bandajat pe treapta scaunului cu rotile.
Pentru ca Andrei Moise, 9 ani, sa recunoasca o litera pe care i-o arati, trebuie sa-i spui un cuvant care incepe cu ea. Nu avea aceasta dificultate inainte de accidentul de masina de acum aproape trei ani, cand l-a acrosat un tir pe marginea drumului. Lui Andrei ii este greu sa se concentreze. De aceea, din cand in cand se rasteste, parca nervos ca nu mai este ca inainte de accident. De fiecare data cand face asta, invatatoarea Tuta Visescu ii vorbeste cu calm si ii distrage atentia propunandu-i activitati care sa-l linisteasca. "Hai sa-mi faci niste adunari, ca stiu ca-ti plac", gaseste ea solutia de data asta. Copiii ca Andrei, Ionut sau Mihaita, dar si ca George, de 8 ani, care face recuperare psihomotorie, sau ca Laurentiu, de 12 ani, care traieste in spital de trei ani pentru ca mai are doar sase centimetri de intestin subtire, au nevoie de atentie speciala.
"In Romania nu exista o lege pentru scoli de spital"
Liliana Simion, fosta profesoara la un liceu bucurestean, preda matematica si fizica la Centrul Educational din 2004. Poarta in buzunarul de la piept al halatului creioane colorate, ca sa-i invete mai usor pe copii numerele pare si impare. "Nu este usor sa lucrezi cu copii intre doua cure de citostatice sau imobilizati in urma unei interventii chirurgicale complicate. (…) Nu este usor sa reinveti sa scrie un copil a carui mana dreapta a fost amputata si sa-ti stapanesti lacrimile de bucurie la primii pasi facuti de copii cu boala «oaselor de sticla»", spune Liliana Simion, care a inceput sa lucreze aici ca voluntar in 2004, la scurt timp dupa ce un doctor al spitalului a vazut in alte tari europene astfel de scoli si a avut initiativa deschiderii scolii.
"Regretatul doctor Dan Ca-tana a constientizat ca pentru o vindecare deplina si rapida este nevoie si de alta terapie in afara tratamentului strict medical. Scopul centrului este evitarea abandonului scolar pe perioada spitalizarii, dar si alfabetizarea, aprofundarea cunostintelor, imbogatirea culturii generale, dezvoltarea abilitatilor practice", explica Liliana Simion. Doctorul Dan Catana, ajutat de fundatia irlandeza "Help Us Dry the Tears", condusa de Val Conlon, catolic practicant care ajuta deja copiii romani bolnavi de boala "oaselor de sticla", a reusit sa demareze proiectul, nu insa fara a intampina piedici.
"In Europa scolile de spital functioneaza inca din anii ’50, subventionate de stat si administratiile locale, dar in Romania nu exista o lege pentru scolile de spital. Fundatiilor le este din ce in ce mai greu sa ne ajute", spune maica Myriam Ghenta, profesoara de religie si de limba germana, care incearca sa afle cum ar putea rezolva problema financiara a scolii careia i-au trecut pragul peste 600 de copii pana acum: "Noi adaptam programa scolara in functie de copil. Cateodata ai cinci copii de a saptea si cu fiecare lucrezi altfel. Lucram cu fiecare pe rand, foarte rar cu doi copii o data. scolile de spital din alte tari au o programa speciala si sunt recunoscute de stat".
Reprezentantii Ministerului Educatiei i-au promis ca vor incerca sa gaseasca solutii pentru problema financiara a centrului. "Daca profesorii lor se titu-larizeaza, pot fi platiti de noi. Sau putem aronda, la plata cu ora, profesori din alte scoli. Noi avem in legislatie asa-numita scolarizare la domiciliu, atat. Pe de alta parte, chiar daca nu este explicit in legislatie, pot sa apreciez ca spitalul este domiciliul copilului. Noi vom avea in vedere acest lucru pentru viitoarea lege a invatamantului si o sa vedem ce se poate face concret in cazul acesta concret", a explicat Liliana Preoteasa, care conduce Directia de Invatamant Preuniversitar din Ministerul Educatiei. O alta posibilitate ar fi o cofinantare din partea statului si, pentru restul de bani, accesarea unui proiect european, cu sprijinul fundatiei Nona. Vizitele recente pe la autoritati ale reprezentantilor centrului – inclusiv la primarul general si la Presedintie – au avut insa un singur rezultat: promisiuni.
