» Nicaieri aerul, nici luna nu sunt ca la Rasinari. O vale de o frumusete verde si sonora care intipareste pe retina imagini parca decupate din vis si care, o data ce ai petrecut o zi aici, te indeamna mereu la reintoarcere.
» „Paradisul terestru” despre care vorbea Emil Cioran a ramas insa fara cele mai importante dintre obiectivele sale turistice.
Din neglijenta autoritatilor locale insa, care nu au stiut sa aprecieze bogatia de resurse naturale, Rasinariul nu mai are obiective turistice. Principalul punct de atractie era odata Muzeul Etnografic, cu exponate valoroase, amenajat in conacul boieresc al familiei Barcianu. Conacul insa a fost retrocedat, iar muzeul se inghesuie acum intr-o fosta gradinita. „Am pierdut ce a fost mai valoros, un conac de la 1800, foarte frumos. Ultimul urmas a murit in urma cu trei ani, era in varsta, in scaun cu rotile si nu avea copii. Muzeul asta a fost donatie catre statul roman in ’48, dar cu legile noastre s-a scos cu donatie fortata.
La parter a fost muzeu, iar la etaj au mai locuit urmasii. Primaria nu a refacut imediat dupa incendiu acoperisul si a aparut un stranepot de undeva de prin Bucuresti, stranepot care a reparat repede acoperisul, a intentat proces, iar primaria nu s-a dus in termen legal sa depuna contestatii, iar dupa un an de zile i-a dat afara cu muzeul, care a fost mutat intr-o fosta gradinita”, povesteste proprietarul unei mici pensiuni de familie.
Nici casa filosofului Emil Cioran nu s-a bucurat de o mai mare grija din partea autoritatilor. A fost vanduta de parintii scriitorului si are acum regim de casa particulara. Nu poate fi vizitata, iar locatarii le interzic turistilor accesul pana si in curte. Muzeul Etnografic ar fi putut fi mutat acolo daca primaria ar fi cumparat casa. Tot la Rasinari mai este si casa marelui biolog Ilarie Mitrea, al carui nume il poarta azi una dintre salile de la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”. Vanduta de urmasi, casa nu mai pastreaza nici macar o placa comemorativa. „Rasinariul era o comuna cu patru case memoriale si acum nu mai avem nimic, in afara de Casa poetului Octavian Goga. Avem noroc ca oamenilor le plac peisajul, aerul de aici si apa. Sunt profesori de la Bucuresti care anul asta au venit de trei ori cu grupuri diferite de copii in excursie. Asa nu am simtit criza. Mai avem multi muncitori care lucreaza la Sibiu si pe care angajatorii ii cazeaza aici, insa nu mai avem unde sa trimitem vizitatorii care vor si altceva in afara de aer curat”, povesteste Chivuta Blezu.
Tichetele de vacanta – „o aiureala”
Tichetele de vacanta, „inventate” anul acesta, mai mult incurca decat sa rezolve lucrurile. Asta este parerea majoritatii proprietarilor de pensiuni – vreo 20 de pensiuni in total –, care vad in aceste tichete un nou impozit. „Ne contacteaza tot felul de firme emitente de tichete care zic ca au un comision intre 3 si 8%, insa ca sa isi puna comision de numai 3% trebuie sa avem de la turisti tichete de peste 500 milioane de lei vechi, ceea ce e imposibil pentru orice pensiune. Nici hotelurile mari nu cred ca fac asta. Firmele astea spun ca si promoveaza pensiunea cu care au contract, insa ma indoiesc. Omul ia tichetul de la serviciu si merge oriunde vrea in tara asta. Eu zic ca functioneaza ca un nou impozit chestia cu tichetele. E o gaselnita”, se plang oamenii. In practica, pensiunile incheie un contract cu una dintre societatile emitente. Apoi, de indata ce primesc tichetele de la turisti, le trimit prin posta firmei respective. Pentru ca societatea sa vireze contravaloarea tichetelor in contul pensiunii in 10 zile, percepe un comision maxim de 8%.
Trucuri de ocolit criza
De frica crizei economice care afecteaza dramatic hotelurile mari, proprietarii de pensiuni din zona au scazut preturile. Un loc intr-o camera costa si 20 de lei, in cazul grupurilor. O garsoniera ajunge la 80 de lei pe noapte, insa in ea incap fara probleme patru persoane. De asemenea, pentru sederi indelungate se fac reduceri importante. Tot de preturi mai mici beneficiaza si turistii care vin de ani buni in zona. O alta strategie este renuntarea la personalul auxiliar. Majoritatea pensiunilor nu mai au nici un angajat si isi pastreaza un caracter de familie. Parinti si copii lucreaza cot la cot pentru linistea si multumirea turistilor, atenuand impresia proasta pe care ti-o produc drumurile dezastruoase si precaritatea conditiilor.
