Disperarea taranilor din Seciuri, satul inghitit de pamant in cumplita noapte de 6 spre 7 mai 2006, n-are limita. Iarna bate la usa, iar ei sunt obligati sa locuiasca printre daramaturi, pentru ca n-au unde pleca. Cu exceptia catorva care au rude sau apartamente in Targu Jiu sau Tg. Carbunesti, aproape toti satenii sunt acasa. Noul sat, in care guvernul a spus ca a predat la cheie 42 de case, este pustiu si nu sunt sperante ca lucrarile vor fi finalizate curand. Cicatricele lasate de alunecarile de teren se vad si acum pe fata pamantului, care inca se duce la vale. In tot satul au mai ramas doar cateva fantani din care se poate bea apa, restul fiind afectate de miscarile telurice. Inspaimantati de furia pamantului, satenii colinda toata ziua prin sat, intre cer si pamantul pe care calca nesiguri.
Casele predate la "cheie” sunt pustii
Autoritatile gorjene au stabilit imediat dupa catastrofa din comuna Rosia de Amaradia, satul Seciuri, ca o parte din sinistrati sa fie mutati pe un teren din comuna Albeni. Lucrarile de constructie sunt executate de ANL. Intregul sat nu este altceva decat un imens santier, chiar acum cand iarna sta sa coboare de pe crestele Parangului, care domina Albeniul. Pe drumurile satului in care vor locui stramutatii nu s-a turnat nici macar un metru patrat de asfalt sau beton. Pamantul amestecat cu pietris este omniprezent. Viitoarele locuinte se afla in toate stadiile de executie: de la santuri in care va fi turnata viitoarea fundatie, pana la casa finisata in interior si exterior, insa fara utilitati. Nicio casa ridicata nu este bransata la electricitate si nu are apa curenta sau fantana in apropiere. Echipe de muncitori vezi peste tot, lucrand la drumuri ori la case. Intrebam unde sunt cele 42 de case inaugurate de Prefectura Gorj. "Aici la Albeni sigur nu sunt, ca nu sta nimeni aici. Probabil la Cojani, sat care apartine de Carbunesti. Aici mai dureaza pana se termina… daca e gata la primavara, e bine!”, ni se spune. Un lucru ne atrage atentia: toate imobilele sunt mici si identice. Multi sateni din Seciuri aveau doua sau trei case, ori vile cu etaj si mansarda, pentru ca era un sat de oameni gospodari.
Terenul se tot duce la vale
Alunecarile de teren au avut nu numai efecte in plan material, ci si implicatii politice. Scarile valorice ale satului s-au rasturnat. In apropiere de Seciuri, la intrarea in Rosia de Amaradia, este tabara de baraci. Pe Aurelian Pascu, de 18 ani, l-am gasit "acasa”. El locuieste cu intreaga familie intr-una din baraci. "E groaznic! N-avem caldura si e cumplit de frig noaptea. Traim in conditii greu de imaginat pentru un om civilizat. Nu avem nici apa. E undeva in zona o fantana, dar apa nu mai este buna de baut de cand au avut loc alunecarile de teren. De acolo luam apa doar pentru spalat. La inceput ne aduceau apa cu o cisterna de armata. Dupa un timp ne aduceau apa de baut doar cand faceam galagie. Acum, de cand a dat frigul, au gasit motiv: nu ne mai aduc apa pentru ca ingheata! Caram cu ce putem, de unde putem apa. Noi aveam doua case, din care au mai ramas decat baia si bucataria. Betivanii satului, care traiau in chirpici sau magazii de lemn, ne rad in nas, spunandu-ne ca acum traim toti la fel”. In sat, jalea e tot atat de mare ca in acea noapte de mai. Ce s-a schimbat de atunci? Oamenii si-au ridicat printre daramaturi cate o camera, in care sa treaca iarna. Sperante pentru o alta casa nu exista acolo. "Noi suntem turu' doi! Adica, ramanem pe loc. Case la Albeni si Cojani s-au dat tot la cei cu bani, nu noua, amaratilor”, spune un satean dintr-un grup care mergea pe drum. Intervine o batrana cu o margareta prinsa la ureche, Elena Cotogea, de 57 de ani: "Noua nu ne-au repartizat nici module. Stam printre ruinele casei. Am renovat o camera ca sa avem unde locui iarna asta. Dormim cu frica acolo, da' ce sa facem?”. Un alt satean, Ion Cotogea, spune: "Ni s-a spus ca acolo nu avem voie cu animalele. Unde sa le ducem? Ce sa facem cu ele? Nici caldura nu este in acele case. O singura soba in fiecare imobil. Da' asta se rezolva: pui soba pe role si o muti unde ai nevoie, ori cari caldura cu galeata”. Un batran care trage dintr-o tigara zice: "Nici la camp nu putem merge, pentru ca si acolo pamantul e dezastru, ca aici in sat. Suntem tarani si fara pamant si animale suntem morti”. Elena Cotogea sare ca arsa: "Sa se dea materiale de constructii, ajutoare, in camp unde se construiesc casele, nu aici in sat unde pinguinii le dau pe bautura. Eu va spun ca stiu! Am acasa patru pinguini care dau materialele primite pe bautura. Cateva tuici caramida!”. Undeva, intr-o curte, o batrana vocifereaza continuu. "Nu m-au trecut la casa, ca au zis ca am unde sta. Podeaua de beton din pivnita se ridica continuu, iar azi-noapte a cazut zidul de la grajd, pentru ca pamantul se duce mereu la vale. Ori toata lumea pe un fix, ori nu mai da nimic la nimeni. Nu asa, la ai cu bani de toate si lu' baiatul meu, ca e sarac, nici macar o caramida!”. Se numeste Vegina Becheru, de 62 de ani.
Virgil Becheru, satean din Seciuri: „Guvernul a luat satul pe sarite. Casa mea paraie toata noaptea, da' consiliul local si guvernantii au dat repartitie in noile sate la altii. La unii le-au dat si 14-15 milioane de lei, mie nici de tigari!”
La Seciuri, lucrurile nu mai pot fi ca inainte niciodata. Pamantul este frant si cascat. Unde odinioara erau teren ca-n palma si case construite, acum sunt rape in panta si ruine.
In noile sate e ca-n camp
Am ajuns si in Cojani, satul in care toata mass-media din Oltenia anunta ca au fost inaugurate si predate la cheie cele 42 de case. Aici, si mai pustiu. Printre zecile de case aflate in constructie, dupa acelasi proiect ca cel de la Albeni, doar o echipa de constructori. Cateva "strazi” mai departe, cativa drumari si un excavator nivelau pamantul pe viitorul drum. "Aici va fi ca la oras, dom'ne! Bagam canalizare, turnam beton si asfaltam!”, spune cu vadita mandrie in glas unul din drumari. I-am rugat si pe ei sa ne spuna unde gasim "localnici”. Raspunsul a venit sec: "Care localnici, dom'ne? Aici suntem doar noi si excavatorul ala. Astea-s casele de care ziceau ca le-au dat in primire. Nu sta nimeni aici! Pe toti sinistratii ii gasiti acasa la ei, in Seciuri. Cred ca la primavara se vor putea muta aici. Acum nici caldura, nici lumina, suntem ca-n camp”. Am luat-o inapoi, catre singura cale de acces in acel sat. Spre iesire, am dat de depozitul de materiale de constructii destinate sinistratilor. Munti de blocuri de BCA si stive de material lemnos, in loc sa fi fost utilizate pana acum, zac batute de soare, ploi si, cat de curand, de zapezi. Fiecare casa are doua camere, baie si bucatarie. Baile sunt insa asa de mici, incat abia daca ai loc sa te misti intre chiuveta si vasul WC-ului. Nu se mai pune problema unei cazi sau alte accesorii.
