O lumină de la unul dintre etajele de sus ale unui bloc de pe Calea Victoriei dansează pe geam. La prima vedere, pare o reflexie din afară. Dar nu, e ghidată de mâna cuiva, e lanterna unui telefon mobil pe care cineva îl mișcă din spatele geamului de la balcon, pentru a se face văzut. Prin fața blocului său, o mulțime de 25.000 de oameni curge în noapte, ca un râu lin, făcându-și loc pe bulevardul îngust. De undeva, de la mijlocul coloanei, un tânăr vede lumina de sus. Aprinde lanterna telefonului și îl ridică, mișcându-l în semicerc deasupra capului. Tânărul are în jur de 25 de ani. La balcon, poate fi oricine, e întuneric și vizibilă e doar lumina telefonului, chipul rămâne în umbră. Valurile de oameni înaintează spre sediul MAI, tânărul odată cu ei. Înainte ca blocul să rămână în spate, tânărul îl salută pe cel de la balcon. Nu se cunosc, dar nu contează. Azi gândesc la fel.
Solidaritatea a avut marţi seară multe fețe la protestul care a scos în stradă oameni care ar umple un oraș de provincie. Prima expresie a unității a venit chiar de la debutul protestului, în jurul orei 18.30, când oamenii, adunați la Universitate, pe cele două laturi – la Fântână și la Teatru, s-au unit în mijlocul Bulevardului Magheru, trotuarele devenind neîncăpătoare pentru miile care veneau neîncetat. La scurt timp, mulțimea a început să curgă spre Piața Victoriei, ocupând unul dintre sensurile bulevardului. De pe celălalt sens, blocat de mașini, urlau claxoane, iar o mașină de pompieri a fost întâmpinată cu urale.
„Cine nu sare, nu vrea schimbare”
S-au strigat multe în protestele din seara și noaptea de marţi. S-au cerut demisii și, mai ales, schimbare. S-a vrut dreptate pentru morții de la Colectiv, dar și pentru polițistul mort la datorie, care conducea coloana oficială folosită abuziv de Gabriel Oprea.
Cei mai mulți dintre cei care au cucerit strada erau tineri între 20 și 35 de ani. Dar au ieșit și mulți de vârsta lui Victor Ponta, cel căruia i-au cerut să coboare din scaunul de premier, ca și de cea a celorlalți doi oficiali pe care strada i-a vrut jos, Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone.
Când 25.000 de oameni pun stăpânire pe centrul unui oraș, tensiunea plutește în aer. Simți că orice scânteie, o piatră sau o sticlă aruncată de un singur nemulțumit poate provoca haos. Marţi seară, însă, orice îmbrânceli sau instigări au fost rapid înăbușite. Marea masă de manifestanți prelua numai lozincile în care se regăsea. Cele vulgare, jignitoare sau îndreptate doar împotriva jandarmilor („Gabori asasini”), se auzeau doar disparat și nu se propagau în mulțime.
“România, trezește-te”, „Demisia”, „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Cine nu sare, nu vrea schimbare”, au răsunat însă obsesiv din mii și mii de plămâni și s-au lovit de ferestrele Universității, Palatului Victoriei, sediului MAI, Parlamentului României, Primăria Sectorului 4. A doua zi dimineață, când poate mulți dintre cei care au stat la proteste până târziu în noapte încă nu se treziseră, un primar și un întreg guvern căzuseră.
