Puiu Manu, marele maestru al graficii româneşti | DOSAR ROMÂNIA LIBERĂ

Anul acesta, graficianul Puiu Manu a împlinit 89 de ani de viață și 64 de activitate artistică. Este unul dintre primii graficieni care au publicat benzi desenate în revistele socialiste de profil, remarcându-se prin stilul realist al desenelor. În toată cariera a ilustrat copertele a peste 100 de cărți pentru copii. În ciuda vârstei, maestrul continuă să lucreze și azi cu aceeaşi pasiune şi energie ca în tinereţe.

În octombrie 2011 artistul Puiu Manu participa la vernisajul expoziţiei „77 de ani de bandă desenată românească“, deschisă la Bruxelles, la Centrul Belgian al Benzii Desenate. Un ziarist belgian l-a intervievat:

– Dumneavoastră sunteţi unul dintre autorii care au lucrări prezentate în expoziţie?

– Da, public benzi desenate şi grafică, în general, de aproape 60 de ani, a răspuns Puiu Manu.

– Cum?? Dar câţi ani aveţi?

– Am 83 de ani.

– Oh, la, la, a exclamat ziaristul, sunteţi dinozaurul benzii desenate româneşti!

Maestrul Puiu Manu nu este un dinozaur, dar s-ar putea să fie unul dintre ultimii reprezentanţi ai unei generaţii de artişti cum nu ştim dacă vor mai exista vreodată.

La cei 89 de ani pe care i-a aniversat zilele trecute, în compania unui grup de prieteni şi colaboratori apropiaţi, Puiu Manu nu este longeviv doar fizic, ci şi artistic, pe planşeta sa de desen aflându-se în prezent planşele a două albume de benzi desenate: „Aventurile Căpitanului Ro“, episodul al II-lea, intitulat „Jihad la Marea Neagră“, după un scenariu semnat de Adrian Cioroianu; și „Istoria este cea mai frumoasă poveste în benzi desenate“, scenariu de Marius Leştaru.

Un nume predestinatSaga vieţii artistului Puiu Manu a început la data de 14 septembrie 1928, pe o străduţă din spatele Patriarhiei. Îşi aduce aminte domnia sa, în paginile monografiei ce-i poartă numele: „Când m-am născut, mama i s-a adresat tatălui meu spunându-i: «Uite-l pe puiul nostru drag!». Şi tata a hotărât să mă cheme Puiu. Aşa am fost declarat la primărie“ (Puiu Manu, o monografie, Dodo Niţă, Editura Studis, Iaşi, 2010.

Puiu Iordănescu, Puiu Călinescu, Puiu Manu… Un prenume predestinat de personalitate îndrăgită de public.

Între anii 1951-1956, Puiu Manu a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, absolvind secţia de pictură monumentală. I-a avut profesori, printre alţii, pe Ştefan Constantinescu şi Nicolae Labin şi a fost coleg cu doi alţi viitori mari graficieni, Romeo Voinescu şi Val Munteanu. Iniţial, a făcut doi ani de grafică cu profesorul Ivancenco, după care s-a îndreptat spre pictura monumentală.

De lucrat, însă, a lucrat cel mai mult tot în domeniul graficii, indiferent că era vorba de grafică de revistă, ilustraţie de carte, bandă desenată sau afiş. A debutat încă din anii studenţiei, cu desene apărute în ziarul „Scânteia Pionierului“.

Era o perioadă de sărăcie, bursa era mică, iar desenele – destul de bine plătite, aşa că au ridicat nivelul de trai al tânărului student.

Deschizând o paranteză, între 1948 şi 1953, când a murit Stalin, benzile desenate au fost surghiunite din paginile revistelor pentru copii, ca fiind exponente ale ideologiei capitaliste decadente. Din 1954, ocazional, iar după 1956-1957, în mod sistematic, revistele pentru copii ale vremii – „Cravata Roşie“, „Luminiţa“, „Arici Pogonici“ – au început să publice benzi desenate – povestiri scurte sau seriale cu „va urma“. Alături de Arno, Burschi, Duldurescu şi Nobilescu, Puiu Manu a fost printre primii graficieni români care au publicat benzi desenate în acele reviste. Iar dacă ceilalţi autori abordaseră stilul de desen comic, Puiu Manu a fost primul din România socialistă care a publicat benzi desenate realiste.

Prima sa BD s-a numit „Comoara lui Montezuma“, fiind realizată după un scenariu semnat de Mircea Sântimbreanu, şi a apărut în revista „Cravata Roşie“, în ianuarie-februarie 1957. Era, de fapt, un dublu debut, tânărul scriitor fiind tot la prima sa BD.

Tributară din punct de vedere ideologic epocii, „Comoara lui Montezuma“ este o BD de aventuri, prima de acest fel apărută vreodată în revistele pentru copii de la noi, ce narează expediţia lui Fernando Cortez de cucerire a Imperiului Aztec, condus de Montezuma, „Omul de aur“ (Eldorado), fiind magistral desenată de artist.

Iată ce-şi aminteşte domnul Puiu Manu despre acea lucrare: „Pe vremea aceea, ştiţi că se făceau schimburi între redacţiile revistelor pentru copii din ţările socialiste şi, uneori, erau traduse şi publicate lucrări dintr-o ţară în alta. «Comoara lui Montezuma» a plăcut atât de mult încât a fost tradusă şi publicată într-o revistă pentru copii din Uniunea Sovietică. Dar nu mi-au dat niciun ban pentru asta. M-am dus la ambasada URSS cu revista sovietică şi i-am rugat să se intereseze ce trebuie să fac să mă plătească. Mi-au răspuns: «Să mergeţi la Moscova». Am fost în toată lumea, dar nu m-am dus niciodată în Uniunea Sovietică deşi, în facultate, au vrut să mă trimită la studii acolo“.

Și artist, și sportiv

Încet-încet, Puiu Manu şi-a făurit o reputaţie solidă, numele său devenind nelipsit din paginile tuturor revistelor şi almanahurilor pentru copii ale vremii. Scenariile îi erau scrise de tineri autori precum Octav Pancu-Iaşi, Ovidiu Zotta, Iuliu Raţiu, scriitori care vor fi foarte apreciaţi mai târziu de o întreagă generaţie de copii.

În paralel, în toată cariera sa, Puiu Manu a ilustrat peste o sută de cărţi (coperte şi/sau desene de interior), pentru copii – apărute la Editura Ion Creangă, sau cu tematică sportivă – apărute la Editura Stadion, ulterior Sport-Turism.

Trebuie spus aici că Puiu Manu a fost şi sportiv de performanţă. Armata a făcut-o la clubul Dinamo, la secţia canotaj-iahting, iar ca membru în lotul naţional de iahting, în 1956, a câştigat locul 3 la marea competiţie internaţională de la Warnemunde (staţiune la Marea Baltică, în fosta Republică Democrată Germană). Aşa că nu e de mirare că prima carte ilustrată de el a fost cea scrisă de George Nor, „Sportul velelor“, publicată în 1960.

Una dintre cele mai frumoase reuşite grafice ale lui Puiu Manu este seria de opt cărticele scrise de Octav Pancu-Iaşi, serie publicată în 1972 de Editura Ion Creangă: „A fost odată un băieţel pe un gard“, „O veste mare despre un băiat mic“, „Ura! Elefantul mănâncă“, „Fetiţa şi steaua“, „În pădure toate-s bune“, „Fetiţa şi mingea“, „Povestea cu măseaua“, „Povestea cu mătura noastră“.

Seria a fost premiată la Târgul de Carte de la Leipzig, iar cărţile au fost traduse, în anii următori, în spaniolă, suedeză, germană, rusă, cehă, italiană şi chineză.

Perioada „Cutezătorii“

Dar să revenim un pic în urmă. Aşa cum ştiu cititorii noştri, în 1965 a decedat primul conducător comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi locul i-a fost luat de tânărul şi ambiţiosul Nicolae Ceauşescu. Acesta a dorit să se demarcheze de predecesorul său şi, continuând totuşi reformele iniţiate de Gheorghiu-Dej, a operat anumite schimbări pentru a-şi pune propria amprentă.

De exemplu, a schimbat numele ţării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, pe cel al Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român, a modificat împărţirea administrativă a României din regiuni în judeţe, a schimbat denumirile unor instituţii şi ministere, a operat schimbări în domeniul editorial şi al presei pentru copii.

Astfel, au fost desfiinţate ziarul „Scânteia Pionierului“ şi revista lunară „Cravata Roşie“, iar în locul lor a fost editată revista săptămânală „Cutezătorii“.

Puiu Manu a participat cu benzi desenate încă din primele numere ale revistei şi a fost cel mai constant colaborator al său, până în decembrie 1989 (iar apoi încă trei ani la revista care a înlocuit-o – „Universul Copiilor“). A publicat în „Cutezătorii“ benzi desenate acoperind cam toate genurile permise în acea vreme: aventuri, istorie, SF şi de actualitate. „Arcaşii lui Ştefan cel Mare“, „Noile isprăvi ale lui Dan Buzdugan“, „Băieţii de pe strada mea“, „Cavalerii aerului“, „Baladă valahă“, „Implantul“, „Eroii de la Plevna“, „La porţile Severinului“, „Uriaşa putere“, „O victorie dintre atâtea victorii“, „Enigmele lui Dorel“, „Escadrila nemuritoare“, „Vitejii căpitanului Scridon“, „Tudor“, „Operaţiunea «Cer senin»“, „Comoara din cetatea Ilidia“, „Torentul“, „S-a petrecut acum 2500 de ani“ sunt câteva dintre titlurile unor benzi desenate care au fermecat copilăria multor generații. Rămâne însă în memoria afectivă a cititorilor cu primul (şi singurul, de altfel) detectiv socialist, Dim Dunăreanu.

Dimitrie Dunăreanu – „Dim“ pentru prieteni – este un tânăr fizician, dar şi campion la decatlon, care aspiră la „onoarea de a face parte din Clubul Cutezătorii“. Pentru aceasta, el „trebuie să ducă la îndeplinire 12 misiuni denotând curaj, perseve-renţă, fermitate, cutezanţă în a etala virtuţi intelectuale şi fizice…“.

Seria de benzi desenate se numea „Vacanţele unui tânăr liniştit“, iar scenariul şi desenele erau semnate de două nume de care nu se mai auzise vreodată: Alexandru Bogdan (scenariu) şi Vasile Baciu (desene).

Ca o paranteză, trebuie spus că Alexandru Bogdan era pseudonimul lui Ovidiu Zotta, iar Vasile Baciu – cel al lui Puiu Manu. Cei doi autori erau obligaţi să semneze cu pseudonime deoarece statul român impozita cu un procent foarte mare sumele din drepturi de autor ce depă-şeau un anumit plafon.

Peripeţiile detectivului amator Dim Dunăreanu au fost atât de îndrăgite de micii cititori încât Puiu Manu a desenat nu mai puţin de nouă episoade, seria „Vacanţele unui tânăr liniştit“ fiind una dintre cele mai longevive nu doar din istoria revistei „Cutezătorii“, ci din istoria benzii desenate româneşti.

Ba, mai mult, Puiu Manu şi Octav Pancu-Iaşi au preluat două episoade din serie, le-au dezvoltat pe parcursul mai multor planşe (câte 32) şi le-au publicat sub formă de albume la Editura Stadion, în 1972: „Tânărul şi marea“ și „Busola nu arată nordul“.

Prieten bun cu Radu Tudoran

Albumele, tipărite în tiraje de câte 35.000-40.000 de exemplare, s-au epuizat în câteva săptămâni, ca şi „Toate pânzele sus!“, album realizat de Puiu Manu după binecunoscutul roman omonim al îndrăgitului scriitor Radu Tudoran.

Iată ce povesteşte maestrul despre geneza acestui album: „Eram bun prieten cu Radu Tudoran, iubeam amândoi navigaţia cu pânze, dar când i-am propus să scrie scenariul pentru banda desenată a fost uimit: «Puiule, cum să concentrez eu 800 de pagini de roman în 30 de bandă desenată?». «Păi, alege doar scenele de acţiune» – i-am zis eu. «Dacă nu erai tu, nu făceam albumul Toate pânzele sus! – îmi va spune ulterior Radu Tudoran. Romanul său a fost, de fapt, «Speranţa» vieţii lui. Practic, aventurile lui Anton Lupan sunt, de fapt, aventurile pe care visa să le trăiască Radu Tudoran… Îşi construise o goeletă, la Brăila, cu care intenţiona să plece într-o călătorie în jurul lumii, dar ruşii i-au confiscat-o când au venit în ţară. S-a supărat foarte tare. Pe atunci, fratele lui – Geo Bogza – era mare în Comitetul Central al PMR, şi a vrut să-l facă şi pe Radu să adere. «Să nu aud de comunişti!» – a explodat acesta. Călătoria visată de el a făcut-o până la urmă, dar pe hârtie. În anii ’70 s-a făcut şi serialul TV «Toate pânzele sus!» şi cred că regizorul s-a lăsat inspirat de cartea mea, fiindcă am recunoscut foarte multe dintre scene, decoruri, personaje, cum ar fi Martin Strickland…

Singura deosebire este că Anton Lupan, la mine, n-are barbă“.

Cele trei albume BD de mai sus au fost editate în cadrul singurei colecţii specializate în benzi desenate din timpul socialismului, care a cuprins în total 10 titluri, desenate de Puiu Manu, Nicu Russu, Sandu Florea şi D.D. Iormeanu.

În fine, să mai notăm că artistul nostru a realizat desenele şi la două albume BD istorice scenarizate de Radu Theodoru după romane de-ale sale: „Şoimii Moldovei“ (1969) și „Ion Vodă Cumplitul“ (1974).

Perioada comunistă: cenzură și politruci

Artist complet, Puiu Manu a desenat în perioada socialistă şi peste 100 de afişe, publicitare sau de protecţia muncii, comandate de Loto-Pronosport, diverse ministere, Inspectoratul General al Miliţiei. În acest domeniu a avut mult de furcă atât cu cenzura, cât şi cu obtuzitatea unor funcţionari puşi în funcţii de comandă.

„La un moment dat – îşi aminteşte artistul – am primit sarcina de a desena un afiş publicitar adresat străinilor, pentru serviciul de rent-a-car existent în perioada socialistă. Maşinile nu se puteau închiria decât pe valută, aşa că am desenat un autovehicul ce avea semnul dolarului desenat în interiorul cercurilor care întruchipau roţile.

Trebuia să se organizeze şi o prezentare de afişe publicitare, chiar pentru preşedintele Nicolae Ceauşescu. Cu o zi înainte, vine la mine politrucul de la serviciul de propagandă şi de cenzură, care îmi spune că nu e bun afişul: «Tovarăşe Manu, ce caută aici simbolul ăsta capitalist? Nu se poate să rămână aşa!». Tovarăşe, i-am răspuns, îmi iau eu toată răspunderea. Dacă va fi să se întâmple ceva, înainte să mă împuşte am să le zic că dumneata te-ai opus. A doua zi, nu ştiu cum de s-a întâmplat, dar Ceauşescu a zâmbit când mi-a văzut afişul. «Uite ce nostim e», le-a zis celor care îl însoţeau. Bineînţeles că n-am pierdut ocazia să mă răzbun pe politruc. Vezi, i-am spus, ce deştept e tovarăşul preşedinte şi ce prost eşti tu! S-a făcut roşu ca un rac şi a tăcut mâlc.

Îmi amintesc şi o altă întâmplare cu afişele mele. Înainte să devină primarul Capitalei, tovarăşul Gheorghe Pană a fost ministrul Muncii. Am primit de la ministerul său o comandă pentru nişte afişe de propagandă, adresate ţăranilor necolectivizaţi din regiunile de munte, care trebuiau să contribuie cu o anumită sumă de bani pentru a beneficia de pensie. Am ajuns cu desenele la minister, chiar în biroul lui Pană, care le-a întins pe masă şi a început să-mi dea «indicaţii preţioase» despre cum ar trebui să arate afişele. La un moment dat, nu m-am mai putut abţine şi i-am zis: «Tovarăşe ministru, dar asta e treaba mea până la urmă». În momentul ăla, parcă s-a trezit dintr-un vis. «Da’ tu cine eşti?», m-a întrebat. I-am spus că sunt artistul plastic Puiu Manu, însărcinat cu realizarea acelor afişe. Când a auzit că sunt artist plastic, mi-a întors spatele pur şi simplu! Aşa că mi-am strâns jucăriile şi am plecat şi eu din birou, fără să-i mai cer voie.

Am rămas pe hol, până când a ieşit şi directorul Groza, un băiat de bun-simţ, cel care îmi dăduse comanda. «Tovarăşe Manu, ce mi-ai făcut! A măturat cu mine pe jos, m-a întrebat cum de am putut să-i dau o sarcină de o asemenea importanţă unui parazit al societăţii…», mi-a zis. Deci asta eram noi, artiştii plastici, în ochii demnitarilor comunişti. Nişte paraziţi!“, a concluzionat Puiu Manu.

Schimbarea de regim

După schimbarea de regim din decembrie 1989, revistele pentru copii – ca majoritatea publicaţiilor de stat – şi-au schimbat din nou titlurile: revista „Cutezătorii“ a devenit „Universul Copiilor“, iar „Luminiţa“ a devenit „Bucuria Copiilor“. Puiu Manu a colaborat la amândouă, până în 1992.

La „Universul Copiilor“ a publicat un lung şi atractiv serial BD science-fiction, „Trei luni de vacanţă în trecut“, după un scenariu de Constantin Diaconu. Serialul a plăcut atât de mult publicului încât în 2016 a fost reeditat sub formă de album de către Editura Lex Comics.

În anii următori, revistele de stat pentru copii vor cădea victime economiei haotice de tranziţie, ca şi multe reviste particulare, de altfel, şi se vor autodesfiinţa. Până atunci însă, Puiu Manu, împreună cu colegii de generaţie şi prietenii săi Iuliu Raţiu, Burschi Gruder şi N. Nobilescu, participă la prima ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România, organizat în noiembrie 1991 la Palatul Copiilor din Bucureşti.

Anul următor, la vârsta de 64 de ani, Puiu Manu iese la pensie şi se… privatizează, ca tot românul. Împreună cu soţia sa, deschid un butic la Piaţa Presei Libere şi vreme de 10 ani se vor lupta cu morile de vânt ale economiei capitaliste (de cumetrenie, cum bine a numit-o unul dintre artizanii noii societăţi româneşti).

În anul 2002, Puiu Manu, sătul de „capitalismul“ românesc, obţine viza de America şi zboară peste Ocean.

„Am avut ocazia să călătoresc şi în cealaltă parte a lumii, în America. Am fost la New York de două ori, având acolo un foarte bun prieten, cu o istorie de viaţă foarte interesantă. Am fost la Philadelphia şi Washington, pe coasta estică. Apoi am stat doi ani în California – la Los Angeles – unde locuieşte fiica mea cea mare, Dana. Soţul ei este «dockmaster» (căpitan de port) la cea mai mare «marină» din lume (Marina Del Rey), care poate adăposti zece mii de iahturi de diverse dimensiuni. Ei au un iaht de toată frumuseţea, cu care am făcut croaziere în nişte insule din Pacific. Cu diverse aventuri, cum se întâmplă în asemenea ocazii, am prins în undiţă şi un rechin.

În aceşti doi ani, am fost la San Francisco, la San Diego, unde am vizitat cel mai mare acvariu din lume. Am fost şi în Mexic, am vizitat Grand Canyon, am fost de trei ori la Las Vegas şi am făcut şi o mulţime de mici excursii în jurul Los Angeles-ului (Santa Barbara, Long Beach, Hollywood etc.)“, îşi aminteşte Puiu Manu.

A doua viață artistică

La finele anului 2004, Puiu Manu revine la Bucureşti. Şi cum dragostea dintâi nu se uită niciodată, reîncepe să lucreze la benzi desenate. Colaborează cu ilustraţii la publicaţiile Editurii Erc Press, iar în paginile revistelor „Aricel“ şi „Bondărel“ adaptează în benzi desenate celebre basme şi poveşti pentru copii.

În toamna lui 2006 vizi­tează Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România, organizat în acel an la Sala Dalles de pe bulevardul Magheru, şi reia legăturile cu animatorii manifestării, care îl vor invita să participe la următoarea ediţie, ce va fi organizată la Muzeul de Artă din Constanţa. Aici Puiu Manu lansează o nouă versiune a albumului „Toate pânzele sus!“ după Radu Tudoran, desenată din nou şi superb colorată.

De-acum înainte, maestrul va fi invitat permanent al manifestării stabilite la Constanţa, şi aici îi va cunoaşte şi se va împrieteni cu doi profesori universitari, ambii din Bucureşti, ambii fani BD cu state vechi: Marius Leştaru şi Adrian Cioroianu, cunoscutul istoric, în prezent ambasadorul României la UNESCO. Cei doi îi vor deveni colaboratori şi scenarişti şi vor scrie scenariile noilor albume desenate de maestru: „Dim – Sarabandă în Golful Aden“, sc. Marius Leştaru, Editura Crepuscul, Ploieşti (2012); „Ioniţă Tunsu, haiduc de Bucureşti“, sc. Marius Leştaru, Editura HAC!BD, București (2013), „Căpitanul RO – Război în inima Europei“, sc. Adrian Cioroianu, Editura Adenium, Iaşi (2016).

În paralel, Puiu Manu va mai desena alte trei albume pentru Editura Casa Radio, transpunând în benzi desenate adaptări radiofonice ale unor opere literare clasice: „Omul Invizibil“, după H.G. Wells (2011), „David Copperfield“, după Charles Dickens și „Peripeţiile lui Ulise“, după Homer (ambele în 2012).

În anul 2014 artistul desenează coperta albumului colectiv în limba maghiară, „Dan Buzdugan kalandjai“ (Aventurile lui Dan Buzdugan) publicat la Budapesta de Editura Linea Comics. Albumul reuneşte benzile desenate cu Dan Buzdugan publicate iniţial în revista „Cutezătorii“, lucrări desenate de Livia Rusz, Vintilă Mihăescu, Valentin Tănase şi Puiu Manu.

Din 2006 şi până astăzi, Puiu Manu colaborează şi cu noile reviste „Cutezătorii“ şi „Luminiţa“, editate la Ploieşti de doi profesori entuziaşti şi pasionaţi, familia Stănescu. În paginile lor publică lunar câte două planşe. În prezent micii cititori se desfată cu serialul „Istoria este cea mai frumoasă poveste în benzi desenate“, după un scenariu de Marius Leştaru.

Putem spune, fără exagerare, că maestrul Puiu Manu trăieşte acum o a doua viaţă artistică. Publică regulat benzi desenate, dar desenează şi ilustraţie de carte şi chiar afişe, ca în anii ’70. Este invitat de onoare permanent la East European Comic Con de la Bucureşti, este invitat la numeroase manifestări artistice din diverse oraşe din ţară, precum Iaşi, Târgu Mureş, Craiova şi Caracal, dar şi în Ungaria, la Budapesta, şi în Belgia, la Bruxelles.

În anul 2010, la Salonul Internaţional al Benzii Desenate, i s-a decernat Trofeul „Sandu Florea“ pentru întreaga operă, iar în 2014 a primit diploma „Amicus Maior“ a Universităţii din Bucureşti.

Ajuns la vârsta de 89 de ani, maestrul Puiu Manu continuă să lucreze cu aceeaşi pasiune şi energie ca şi în tinereţe, iar prietenii din Asociaţia Bedefililor se pregătesc să sărbătorească – anul viitor – aniversarea a 90 de ani de viaţă şi 65 de ani de activitate artistică a sa, prin organizarea unei grandioase expoziţii itinerante şi editarea unor noi albume cu scenarii scrise de Adrian Cioroianu şi Marius Leştaru, desenate – inegalabil – de Maestrul Puiu Manu.

Ginerele lui Noica

Puiu Manu a fost căsătorit cu Oana, fiica vitregă a lui Constantin Noica. Iată ce-şi aminteşte domnia sa despre marele filozof: „Nenea Dinu, aşa cum îi spuneam noi, era de o modestie şi o politeţe cum rar întâlneşti. Era şi foarte rupt de lumea ce-l înconjura. Era distrat, cum s-ar spune. Nu o dată a plecat cu galoşii altui participant de la vreuna dintre întrunirile filozofice la care participa. Alteori ne suna vecinul să ne spună că şi-a uitat geanta în faţa uşii de la apartament, preocupat fiind de cheile pe care nu şi le găsea niciodată.

Când aveam un musafir la masă, îi cerea soției, foarte serios, să aducă tot felul de fripturi sau deserturi închipuite, fapt ce era întâmpinat de comeseni cu zâmbete, pentru că eram foarte săraci pe vremea aceea.

Într-o zi l-am întrebat de ce biblioteca sa era aşa de săracă, ştiind faptul că el a citit foarte multe cărţi. Mi-a dat un răspuns antologic: «Puiule, dragă, cărţile au fost făcute pentru a fi citite, aşa că ele trebuie să circule, nu să stea în rafturi». Lucra foarte mult. Mi-a spus într-o zi că, din fericire, a ales o profesie din care nu se iese niciodată la pensie.“

Aventuri desenate

Între 1968 şi 1974, în paginile revistei „Cutezătorii“ au apărut nouă episoade din seria „Vacanţele unui tânăr liniştit“, după cum urmează:

1968 – patru episoade fără titlu, desenate de Vasile Baciu după scenarii de Alexandru Bogdan, Ion Corneliu, Costache Anton, Ovidiu Zotta;

1969 – două episoade, primul fără titlu, al doilea numindu-se „Manuscrisul pierdut“, desenate de Puiu Manu după scenarii de Aureliu Weiss şi Alexandru Bogdan;

1970 – „Expediţiile Cutezătorii“, desene: Puiu Manu, scenariu: Constantin Diaconu (singura publicată în culori);

1971 – „Efectul «G»“, desene: Puiu Manu, scenariu: Bogdan Alexandru;

1974 – „Baladă eroică“, desene: Puiu Manu, scenariu: Octav Pancu-Iaşi.