4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPași simpli pentru a vă pregăti pentru sezonul de conservare a alimentelor

Pași simpli pentru a vă pregăti pentru sezonul de conservare a alimentelor

Patru pași pot preveni întreaga durere de cap ce ar putea fi provocată altfel de sezonul de conservare a alimentelor, pe care numeroase persoane nu vor să-l rateze, din diverse motive.

Sezonul de conservare a alimentelor poate fi copleșitor pentru unele persoane, iar toată munca ar putea să pară că a fost făcută în zadar, dacă nu sunt urmați câțiva pași simpli de pregătire înainte de a trece la pus murături, gem și dulceață în borcane ori suc de roșii în sticle și așa mai departe.

 Stabiliți-vă obiectivele

Primul pas pe care ar trebui să-l luați în considerare în pregătirea pentru sezonul de conservare a alimentelor este să vă stabiliți obiectivele. Unele persoane nu ratează această perioadă din an deoarece nu vor să irosească nimic din propriile grădini, în timp ce altele vor să se ferească de alimentele conservate ce se pot cumpăra din magazine – fie pentru diferența de gust, fie pentru eventualele substanțe chimice pe care acestea le-ar putea conține.

Pe de altă parte, alte persoane pregătesc diverse tipuri de dulceață, gem, sucuri de roșii sau murături pentru că pur și simplu le face plăcere să aibă o astfel de ocupație sau pentru că le place să aibă cămara plină cu produse și să nu fie nevoiți să facă drumuri la magazine atunci când au nevoie de astfel de alimente.

Faceți un inventar

Următorul pas, înainte de a începe să umpleți zeci de borcane cu gem de prune, de exemplu, este realizarea unui inventar. Uitați-vă cu atenție în cămară sau dulapuri, astfel încât să vă dați seama de ce aveți cu adevărat nevoie.

Este posibil să observați că unele borcane sau sticle zac neatinse de foarte mult timp, ceea ce înseamnă că acele alimente nu se consumă de obicei în locuință. Astfel, ar fi inutil să faceți o cantitate mai mare din aceleași tipuri de preparate.

Faceți o listă

La fel cum cei care au o grădină își doresc să cultive toate legumel posibile, cei care pun alimente la conservat vor, de obicei, să facă de toate. Însă, nu sunt suficiente ore în zi sau borcane în casă pentru a realiza un astfel de obiectiv.

Prin urmare, este foarte utilă întocmirea unei liste, în baza inventarului. Câte borcane de gem de caise sau compot de vișine ori orice alt tip de preparat s-au consumat anul trecut? Câte sticle de suc de roșii au fost folosite? Ar fi trebuit să fie mai multe borcane de conserve sau murături? Au mai rămas în cămară?

În funcție de răspunsurile la astfel de întrebări și, bineînțeles, de poftele curente ale celor din casă, faceți o listă realistă și clară cu tot ce ați vrea să puneți în cămară în acest sezon de conservare a alimentelor.

Verificați datele de coacere a legumelor

Alimentele conservate nu sunt niciodată mai bune decât ingredientele din care sunt făcute, ce tind să conțină mai mulți nutrienți. Legumele au cel mai bun gust atunci când sunt în sezon, pe plan local, și atunci au și cele mai bune prețuri.

Unele dintre ele, cum ar fi varza, vor fi disponibile la nivel local luni și luni întregi, în timp ce unele fructe, de exemplu, sunt disponibile doar pentru câteva săptămâni.

Cele mai citite

Băut, fără permis, cu mașina furată și prins cu 167 km/h în Brașov

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, a fost reţinut şi arestat preventiv după ce a fost prins conducând cu...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă