Lana Peters a murit ca o anonimă, la 85 de ani, în statul Wisconsin, din Statele Unite. Însă, Lana a trăit toată viața sub povara numelui tatălui ei: Iosif Vissarionovici Stalin. Astfel, Svetlana Allilueva povestea, într-un interviu, că și-ar fi dorit ca mama ei să se fi căsătorit cu un tâmplar.
Cele patru fotografii
La sfârşitul anilor 1990, o bătrână ca oricare alta, căreia nicio persoană nu i-ar fi aruncat o a doua privire, se plimba singură pe străzile oraşului englez Redruth. Însă, odată ajunsă în camera ei, femeia își recăpăta identitatea pe care o ura.
În încăpere, bătrâna păstra patru fotografii – una cu fiica ei, care trăia în Statele Unite ale Americii, alta cu mama ei, care s-a sinucis atunci când ea avea doar şase ani, una cu bunica ei, ale cărei rude au fost omorâte sau încarcerate de tatăl ei, şi una cu dădaca din copilărie – singura persoană care a iubit-o cu adevărat. Toate cele patru fotografii erau umbrite de o imagine fantomă – portretul tatălui ei, dictatorul sovietic Iosif Stalin.
Svetlana, „mica şefă” a lui Stalin
În copilărie, Svetlana a avut o relaţie apropiată cu dictatorul, care o numea „mică săgeată”. Dacă mama ei, Nadezhda Alliluieva, nu i-a arătat niciodată niciun semn de afecţiune, Stalin o săruta şi o îmbrăţişa des.
Martorii la copilăria fiicei dictatorului au povestit că au fost uimiţi de felul în care un om atât de brutal ca Stalin putea deveni atât de blând cu Svetlana, notau jurnaliștii de la The Telegraph, într-un documentar. În perioada lui de „glorie”, la apogeul terorii pe care a generat-o, după zilele grele în care semna mandate de execuţie, Stalin se întorcea acasă şi striga: „Unde este micuţa mea şefă?”. Dictatorul îşi petrecea serile ajutându-şi fiica la teme şi cinând cu ea şi prietenii ei.
Svetlana îşi aducea aminte cu plăcere de momentele pe care le-au petrecut în casa ţărănească din Zubalova: „Era un loc în care eram fericită şi protejată, cu grădini bogate şi însorite, cu livezi şi o fermă”.
Acolo, în timp ce milioane de oameni mureau de foame din cauza colectivizării sau erau epuizaţi şi omorâţi prin munca în gulaguri, Svetlana şi prietenii ei – fiii şi fiicele apropiaţilor lui Stalin – mulgeau vacile, hrăneau găinile, gâştile sau iepurii, făceau plimbări în pădure, unde culegeau mure şi se uitau la desene animate.
La şcoală, profesorii o tratau pe Svetlana ca pe o ţarină. Un coleg de clasă al fiicei lui Stalin a povestit că pupitrul ei era atât de lustruit, încât sclipea ca o oglindă.
În timpul epurărilor, de fiecare dată când părinții unuia dintre colegii Svetlanei erau arestați, copilul era transferat din clasă, pentru ca fiica dictatorului să nu fie înconjurată de progenituri ai „duşmanilor poporului sovietic”.
Svetlana s-a transformat într-o adolescentă cu părul roşcat şi cu pistrui pe faţă, care semăna cu tatăl ei în privinţa încăpăţânării, patimei şi imprevizibilităţii.
Ruptura dintre tată și fiică
Deşi a iubit-o şi a răsfăţat-o în copilărie, Stalin a făcut faţă cu greu adolescenţei fiicei lui. Atunci când Svetlana s-a îmbrăcat pentru prima dată cu o fustă, liderul sovietic i-a ţinut un discurs pe tema modestiei bolşevice.
Unul câte unul, oamenii pe care Svetlana îi iubea au murit de mâna tatălui ei. Mama Svetlanei s-a sinucis, mătuşa şi unchiul ei au fost executaţi, iar verişorul ei a dispărut. Fratele ei vitreg, Iakov Djugașvili, a fost omorât de nazişti într-un lagăr de concentrare, din cauză că Stalin a refuzat să facă un schimb de prizonieri – fiul lui pentru un general german. Celălalt frate al ei, Vasili Stalin, a devenit alcoolic şi a murit la vârsta de 40 de ani.
Relaţia dintre tată şi fiică a luat sfârşit când Svetlana avea 16 ani. Atunci, ea a găsit un număr din publicaţia Illustrated London News, în care a citit un articol despre sinuciderea mamei ei, despre care ea ştia că a murit de peritonită.
„Ceva în mine s-a rupt. Nu mai puteam să mă supun cuvintelor şi voinţei tatălui meu”, a spus ea.
Stalin și bărbații din viața Svetlanei
Prima dragoste a Svetlanei a fost regizorul Alexei Kapler, pe care Stalin l-a trimis într-un gulag din Siberia. A urmat o scurtă relație cu fiul şefului aparatului poliţienesc al lui Stalin, Lavrenti Beria. Soții Beria s-au opus relaţiei fiicei dictatorului cu fiul lor, de teamă că Stalin îl va „jupui de viu”.
Apoi, Svetlana s-a căsătorit cu un student evreu de la Universitatea din Moscova, Grigori Morozov. În anul 1945, Svetlana a născut un fiu, Iosif. Însă, ea şi Morozov au divorţat în anul 1947, din motive care încă nu sunt foarte clare, deşi au existat câteva zvonuri că Stalin ar fi ameninţat că îl arestează pe Morozov, dacă Svetlana nu se desparte de el.
Doi ani mai târziu, fiica dictatorului s-a căsătorit cu Yuri Zhdanov, fiul mâinii drepte a lui Stalin, Andrei Zhdanov. “Îmi place de bărbatul acesta. El are un viitor şi te iubeşte. Mărită-te cu el”, i-a spus dictatorul sovietic fiicei lui. Deşi Svetlana a fost surprinsă de presupusa dragoste pe care i-o purta tânărul, care nu se uitase la ea niciodată, s-a căsătorit cu el şi au avut împreună o fiică, Ekaterina, în anul 1950. Căsnicia lor s-a încheiat la scurt timp după aceea.
În anul 1953, după moartea lui Stalin, când circula zvonul că liderul sovietic a fost otrăvit, Svetlana a fost una dintre principalii suspecţi.
După moartea tatălui ei, Svetlana a preluat numele de familie al mamei ei, Alliluyeva, şi a lucrat ca profesoară şi traducător în Moscova. În anul 1963, l-a întâlnit pe comunistul indian Brajesh Singh. Deşi nu este clar dacă fiica fostului lider sovietic a fost căsătorită cu indianul, în 1967, Svetlana i-a dus cenuşa familiei lui, în India. Acolo, fiica dictatorului a mers la ambasada SUA şi a cerut azil politic.
Denunțarea trecutului
În timpul Războiului Rece, în 1967, Svetlana Stalin şi-a abandonat cei doi copii din căsătorii diferite şi a plecat în Statele Unite ale Americii. Americanii au privit-o cu suspiciune, însă Svetlana şi-a denunţat tatăl şi s-a dezis de tot ceea ce a reprezentat el.
Volumele pe care le-a publicat, „Twenty Letters To A Friend/ Douăzeci de scrisori pentru un prieten” (1967) şi „Only One Year/ Un singur an” (1969) i-au crescut considerabil veniturile şi au făcut-o celebră.
Citește și: Svetlana, „mica prinţesă” a lui Stalin care a trădat comunismul
În anul 1970, Svetlana s-a căsătorit cu arhitectul american William Wesley Peters, cu care a avut o fiică, Olga, pe care a născut-o când avea 46 de ani. Însă, mariajul nu a avut un final fericit. Cei doi au divorţat patru ani mai târziu, iar Svetlana şi-a epuizat repede cele două milioane de dolari, bani strânși din vânzarea volumelor ei de memorii.
Astfel, fiica lui Stalin s-a mutat în Marea Britanie, unde a rămas până în 1984, când s-a întors în URSS – mai întâi în Moscova, apoi în Tibilisi, capitala Georgiei, unde a încheiat o înțelegere cu autorităţile privind o a treia carte de memorii. Svetlana urma să scrie, în „The Faraway Music” (1984), că nu a fost deloc încântată de Occident.
Însă, Svetlana nu a reuşit să se reacomodeze în Uniunea Sovietică. Fiica lui Stalin a renunţat din nou la cetăţenia sovietică în 1987, când s-a întors în Statele Unite.
În anul 1990, a revenit în Marea Britanie, unde presa a scris că ar fi trăit într-un azil pentru oameni cu grave probleme emoţionale.
Regretele de-o viață ale Svetlanei
În anii de exil, Svetlana nu a fost niciodată fericită. Renegată de copiii pe care i-a abandonat în Uniunea Sovietică şi cu probleme financiare constante, fiica lui Stalin a cochetat cu religia. S-a îndreptat, mai întâi, către Biserica Ortodoxă greacă, după care s-a convertit la catolicism.
La scurt timp, Svetlana a devenit paranoică. Atunci când a fost refuzată de mai mulţi editori pentru publicarea ultimelor sale două volume de memorii, Svetlana a dat vina pe o conspiraţie între ruşi, americani şi englezi, care ar fi vrut să îi ţină lucrările în umbră. Însă, editorii şi-au explicat altfel refuzul: cărţile nu erau prea bune.
Citește și: Fiica lui Stalin a murit la 85 de ani
„Nu mai am iluzia plăcută că pot fi percepută în afara etichetei <<fiica lui Stalin>>. Nu îţi poţi regreta destinul, deşi eu regret că mama mea nu s-a căsătorit cu un tâmplar”, a spus Svetlana, într-un interviu, citat de The Telegraph.
Fiica lui Stalin, cunoscută şi cu numele Lana Peters, a murit în urma unui cancer de colon, într-un azil din Wisconsin, la vârsta de 85 de ani.
O șansă la o nouă viață
Fiica Svetlanei, Olga, acum în vârstă de 44 de ani, s-a născut în Statele Unite ale Americii şi a aflat adevărul despre arborele ei genealogic abia la vârsta de 11 ani, de la reporteri ai tabloidului britanic The Daily Mail, care au abordat-o la şcoală.
„Trecutul mamei mele nu a făcut parte din viaţa mea până în primii mei ani de adolescenţă, pentru că ea m-a protejat foarte, foarte mult de el. Am avut o relaţie foarte specială cu ea. Uneori, eu eram părintele, alteori, ea”, a spus Olga, care acum se numește Chrese Evans, într-un interviu acordat pbs.org.
Olga trăieşte ca un om obişnuit, fără umbra lui Stalin şi fără să atragă atenţie asupra ei. Acum locuieşte în Oregon, unde are un mic magazin de antichităţi şi colectează artefacte tibetane.
Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu Stalin şi fiica lui, Svetlana Allilueva (Lana Peters).