» O viata intreaga a umblat in toata tara, a batut din poarta-n poarta si a cumparat de la oameni obiectele ramase de la bunici si strabunici. Acesta e destinul lui Aurel Flutur, un bihorean din satul Chiscau, care si-a transformat propria casa in muzeu.
» A reusit sa stranga peste 2.400 de obiecte, unele fiind unicate pe plan national si european. Spre exemplu, are un raboj vechi de 300 de ani, o caruta de pompieri folosita in anul 1900, primul tractor romanesc, din 1907, lanci de pe timpul lui Mihai Viteazu sau opinci folosite de ostasii romani in primul razboi mondial.
» Specialistii considera ca valoarea acestei colectii este inestimabila, iar muzeul ar trebui sa intre in circuitul turistic, dupa modelul britanic. Asta inseamna organizarea unor ateliere mestesugaresti. Bihoreanul a strans nenumarate unelte folosite cu sute de ani in urma de tarani. Turisii vor putea astfel sa lucreze in aceste ateliere, pentru a simti "gustul" vremurilor trecute.
Om strangator. o viata intreaga a tot cumparat vechituri. Nu intelegeti gresit, n-a strans gunoaie, ci bucati din istoria satului romanesc. Lucruri pe care altii le-ar fi aruncat la cos. Depinde de valoarea istorica ori sentimentala. Asa il cunoastem pe Aurel Flutur. La muzeul sau din comuna Pietroasa, in judetul Bihor. Daca vreti un punct de reper, va spun ca e la doi pasi de Pestera Ursilor. Ajungeti in zona si intrebati de nea Flutur din satul Chiscau. Toata lumea il cunoaste. si nici sa nu va ganditi ca daca ajungeti acolo nu va iese nimeni in cale. Ba chiar gazda va intampina, caci sta cat e ziua de lunga in fata casei sale. Chiar deasupra portii celei mari e o tabla pe care scrie ca aici e un muzeu. E usor sa va dati seama ca e un muzeu si dupa agregatele de tot felul asezate pe marginea soselei, peste drum de casa, sub un sopron. Asta din cauza ca omul nu mai are unde sa le puna in curtea sa. Atat de multe obiecte are. Ar fi cel putin 2.400, dar nici sateanul nu le mai stie bine numarul. Pe unele le-a dat, de-a lungul anilor, pe la diverse muzee din tara.
Lada de zestre, confundata cu un cosciug
Parca s-a oprit timpul in loc cand intri in curtea inghesuita a acestui om, mic de statura, care mai intai te masoara din cap pana in picioare, sa vada ce hram porti, iar apoi, daca ai trecut "testul", sa vezi cum se pune pe depanat povesti, de parca i-ai fi ruda ori prieten. Fiecare obiect din casa lui are o taina care se cere descoperita. Cu sufletul. La un moment dat ai impresia ca, daca pui mana pe ceva, simti sudoarea stramosilor ramasa pe metal sau pe lemn. Aceasta e lumea satului romanesc, o lume deasupra careia soarele incepe sa apuna. Uitarea vremurilor vechi a cuprins chiar si satul, pentru ca, asa cum zice gazda, chiar si copiii de tarani nu mai stiu azi ce sunt obiectele folosite cu ani in urma in gospodarie sau cum arata un costum popular. "Un tanc m-a intrebat intr-o zi daca asta e un cosciug", imi arata bihoreanul o lada de zestre. Oamenii s-au dus, cei care au folosit lucrurile astea. Au ramas in urma lor unelte si masini agricole, oale, scule de fierarie, incaltaminte, imbracaminte, carute, rabojuri pe care taranii isi insemnau viata, instrumente muzicale, obiecte de bucatarie. Multe lucruri inghesuite in cele 20 de incaperi ale muzeului. A facut omul nostru si o mansarda din lemn, a mai amenajat si o hala in spatele casei, plus ce mai tine si in aer liber. "Eu ma justific in fata lumii cu o istorie vie", e crezul existentei sale.
Un exponat unic in Europa
A fost toata viata sofer. Acum e pensionar. A umblat prin toata tara. A batut si satele bihorene, ca taximetrist. Ne povesteste ca intreba din poarta-n poarta de ceva obiecte ramase de la bunci si strabunici, ca vrea el sa le cumpere. "Unii ma priveau ca pe un ciudat", isi aminteste batranul. Am cunoscut-o apoi si pe sotia lui, care statea in cerdac si isi astepta barbatul la masa, ca se facuse ora pranzului. "Am avut noroc cu o femeie care m-a sustinut in ce-am facut", spune sotul. si asta pentru ca, de cate ori lua salariul, venea acasa doar cu strictul necesar de mancare si ceva banuti pentru plata darilor. Restul banilor, cei mai multi, se duceau pe cumpararea urmelor trecutului. Asa a gasit, de exemplu, un raboj care azi e unic in Europa, dupa cum l-au catalogat chiar specialistii in domeniu. E vechi de peste 300 de ani. L-a desoperit in satul bihorean Ghighiseni, comuna Raieni. Nu va imaginati ca era o hartie, ci o bata plina cu tot felul de inscriptii. Pentru ca taranii nu stiau carte, atunci scobeau lemnul cu anumite semne, ca sa tina minte ce cantitate de produse agricole obtinusera la recolta din fiecare an, dar si cate animale aveau in curte. Era un fel de statistica a intregii comunitati, cu numarul fiecarei case si averea gospodarului.
Lavita mortii
Cel mai de pret obiect al lui Aurel Flutur e pus chiar in fata casei, la sosea. E un locomobil din 1907, o masinarie celebra, zice sateanul, care a fost folosita ca decor in filmul "Padureanca". E primul tractor romanesc, marca "Utos". Vedem apoi telefoane din anii '50, masini de cusut, rasnite de cafea, sumane, leagane, clopote de mort, ba chiar si schije de bomba. Ne spune "muzeograful" ca la inceput, pe la 18 ani, cara toate obiectele astea cu carca. Daca erau mai mari, le lua bucata cu bucata. Pe urma, cand a luat carnetul de sofer, le-a carat cu masina, ajutat si de sotie. "Unele erau defecte, altele aveau parti lipsa. Le-am pus eu la punct cum am putut", spune badea Aurel. Vedem si lanci din anul 1200, gasite in Chiscau. Le tineau oamenii aruncate prin unghere, ruginite. Mai sunt si arme de tot felul de pe timpul lui Mihai Viteazu, dar si din cele purtate de haiduci. Asa, de pilda, vedem un scrin facut, in 1897, de un haiduc care zacea in inchisoare. Se zice ca prizonierul ar fi cerut unelte si lemn, sa faca un dulap pentru familia sa. Mai departe vedem lavita mortii. E o bancuta pe care statea intins cel judecat si condamnat la moarte de obstea satului. Capul omului era pus in afara bancutei, iar altcineva ii apasa puternic pe frunte, rupand gatul victimei. "Nici in ruptul capului" e o vorba la romani, iar gazda crede ca de la bancuta mortii ar veni spusa aceasta.
Opinci ostasesti
Mai e si o colectie de opinci. Dar nu numai din cele purtate de tarani, ci si de soldatii romani din primul razboi mondial. si aici e o poveste pe care ne-o relateaza batranul, cum ca, in vremurile acelea de restriste, tara era prea saraca pentru a da uniforme la toti ostasii, asa ca unii au mers pe front in opinci. Culmea e ca romanii isi croiau incaltari tocmai din cauciucul rotilor de la masinariile inamicului, ca erau mai rezistente anvelopele nemtesti. Taranul roman mai folosea pe glia lui si opincile din lemn, care aveau pe talpa crampoane din fier, sa nu alunece iarna pe gheata. A mai amenajat Aurel Flutur si o sala de clasa, asa cum erau bancutele si catedra cu mai bine de 100 de ani in urma, cu tablitele pe care scriau elevii, dar si cu nelipsitul Sfant Nicolae, ca si nuielusa avea rolul ei "educativ" pe atunci. Vedem si un ghiozdan din lemn, pe care tancii il luau la spinare si plecau din salasul lor pana la scoala de peste deal.
"Vizitat" de Securitate
Interesante sunt si ulcelele pe care taranii din Muntii Apuseni le foloseau pentru a turna aurul in forme, sa faca monezi din aur, pe care le foloseau apoi la targ, sa cumpere cele de trebuinta. Capitolul legat de minerit e cat se poate de bogat, de la vagonetii care circulau in adancul pamantului pana la urmele unei metode inedite de furt al aurului. Motii isi bagau in fund un cocean invelit intr-o carpa, iar in cocean erau mici bucati din valorosul minereu. Cand ajungeau acasa, oamenii isi ungeau dosul cu ulei de ricin, ca sa-si scoata mai usor mica "avere". Cateva asemenea carpe "originale" sunt pastrate la acest muzeu. Mari probleme a avut colectionarul pe vremea comunismului, din cauza ca avea doua pistoale cu cremene, cumparate de la un om din orasul stei. "Am fost chemat la Militie, amenintat, dar pana la urma am scapat datorita unui ofiter cu mintea la cap, care si-a dat seama de pasiunea mea", isi aminteste barbatul. A mai vazut uniformele Securitatii la poarta sa si dupa ce agatase in cui, in propria lui casa, harta Romaniei Mari.
Proiect european
Muzeul, asa cum il vedeti azi, unde puteti sa intrati fara sa platiti o taxa, a fost deschis in anul 2003, pentru ca pana atunci fusese doar o casa plina cu toate lucrurile stranse intr-o viata de om. In anul 2005 a primit atestatul de muzeu din partea forurilor competente. Barbatul se gandeste acum ca are nevoie de bani seriosi, ca sa dea colectiei sale o fata "profesionala", asa ca a trecut deja pe hartie o lista de solicitari pentru un viitor proiect european, in valoare de 100.000 de euro. "Am nevoie, in primul rand, de un atelier pentru reconditionarea pieselor de muzeu, de unelte si uleiuri pentru intretinerea exponatelor, mai trebuie o instalatie contra incendiilor, vitrine pentru exponate, manechine din lemn pentru costumele populare. Sunt multe de facut", ofteaza batranul, care e totusi linistit ca, mai departe, copiii sai vor avea grija ca agoniseala lui sa nu se risipeasca.
Modelul englezesc
Asemenea muzee taranesti exista si in Occident, acolo unde traditia populara, disparuta cu mult timp in urma, e pusa azi in vitrina. Dar nu numai atat, ne spune directorul Muzeului Agriculturii din Slobozia, Razvan Ciuca. Specialistul ne-a dat ca exemplu Muzeul Vietii Rurale din Marea Britanie, unde exista o impletire intre ideea de muzeu si cea de turism. Au fost organizate ateliere, pe baza uneltelor folosite cu sute de ani in urma. Turistii lucreaza intr-un asemenea atelier ca sa simta "gustul" timpurilor trecute. "Un astfel de model ar putea fi si in casa lui Aurel Flutur, care are o colectie cu adevarat impresionanta. Sunt felurite piese care pot forma ateliere pe diverse mestesuguri. Am fost acolo si am vazut tot ce a strans, ajutandu-l la conservarea anumitor piese. Sunt putine locuri in Romania unde poti intalni astfel de obiecte. Are nevoie de servicii competente de conservare si restaurare", conchide oficialul. Cert este ca, daca va duceti la Chiscau, puteti vedea multe agregate in perfecta stare de functionare. Cum ar fi, de exemplu, caruta pompierilor care a fost in exercitiul functiunii in jurul anului 1900, in orasul Beius. "Masinaria" are un rezervor pentru 1.200 de litri de apa. Era trasa de patru cai si avea un echipaj format din patru servanti. Cine stie, poate intr-o zi, daca muzeul bihoreanului Aurel Flutur va fi organizat dupa modelul englezesc, veti putea, ca turisti, sa va "jucati" de-a pompierii.
