18.2 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodMuzeul Insurectiei din Varsovia ne poate inspira pentru Muzeul Rezistentei Anticomuniste

Muzeul Insurectiei din Varsovia ne poate inspira pentru Muzeul Rezistentei Anticomuniste

Aproape fiecare mare oras est-european are azi un muzeu al rezistentei, fie impotriva ocupatiei germane, fie impotriva celei comuniste. Cel de la Tallinn a fost deschis acum cativa ani, retrasand cea mai indelungata miscare de rezistenta anticomunista din Europa, cea din paduri, si recreand viata de zi cu zi din perioada comunista. La Riga exista iarasi unul. In Norvegia si Ungaria, altele. La Bucuresti, el se afla deocamdata doar in proiect. La Varsovia exista de doi ani un Muzeu al Insurectiei. A fost deschis pe 1 august 2004, cand se implineau exact 60 de ani de la inceperea insurectiei varsoviene impotriva armatei germane. El le arata mai ales tinerilor ca polonezii isi respecta trecutul si nu-i uita pe cei care au luptat impotriva ocupantilor.
Istoria Varsoviei din ultimul secol a fost una dintre cele mai crunte din Europa. Orasul fusese construit cu ravna intre cele doua razboaie. In 8 septembrie 1939 patrund trupele germane si ocupatia incepe, rusii si nemtii impartind tara in doua. In august 1944, cand nemtii incepeau sa se retraga, armata poloneza din Varsovia declanseaza o insurectie, desi era in inferioritate si ca dotare, si ca numar de luptatori. Insurectia dureaza 63 de zile. In prima zi, mor 2.000 de polonezi si 500 de nemti. Varsovienii se bat pentru fiecare cartier si fiecare strada. (Pe strada Wilcza exista si azi doua case care pastreaza urme de gloante.) Rusii ajung la periferia orasului, langa cartierul Praga, dar nu intervin, asteptand ca nemtii sa-i invinga pe polonezi. Si nici nu le permit Aliatilor sa le foloseasca bazele pentru avioanele ce parasutau alimente si munitie. Decimati (pierderile umane variaza intre 40.000 si 200.000), lipsiti de mancare, apa si arme, varsovienii capituleaza pe 2 octombrie. Printre cei care supravietuiesc, si pe care nemtii ii numesc “sobolani”, se numara si pianistul Wladyslaw Szpilman. Ii stiti povestea din filmul lui Roman Polanski, “Pianistul”, dar ea e pastrata si de muzeu, ca un omagiu adus celor care au reusit sa supravietuiasca – nu li se cunoaste numarul – scotocind dupa mancare si urme de apa prin pivnitele caselor daramate, tinte mobile si sigure pentru nemti. Hitler ordona ca distrugerea orasului sa se faca pornind de la cele mai importante cladiri. Orasul e distrus in proportie de 85%. Va fi reconstruit dupa 1945, o parte (mai ales orasul vechi, facut praf in razboi), identica cu ce era inainte.

Elementul de senzatie e un avion adevarat

Amenajat intr-o veche cladire de pe strada Grzybowska, nu foarte departe de orasul vechi, dar nici de zgarie-norii moderni, muzeul e gandit dupa o formula aplicata si de Muzeul Holocaustului de la Washington sau de Casa Teorii din Budapesta. El utilizeaza cele mai moderne procedee de expunere, punand la un loc marturiile despre cele 63 de zile de rezistenta cu informatiile despre viata de zi cu zi a Varsoviei de dinainte, din timpul si de dupa insurectie, dandu-i astfel omului simplu un tablou foarte realist al epocii si mai ales al oamenilor ei. Sunt expuse peste 500 de obiecte si peste 1.000 de fotografii de epoca, dar cel mai spectaculos exponat este un avion adevarat (cred ca Spitfire). El se afla mereu in penumbra, iar jocul de lumini care se rotesc iti da impresia ca de fapt elicele se invart si ca avionul se pregateste sa decoleze. Cand am intrat in muzeu se auzeau zgomotele puternice ale unui raid aerian. Atunci l-am inteles pe un amic de-al meu polonez care avea 3 ani si jumatate in 1944 si care isi aminteste si azi, cu groaza, de zgomotul avioanelor trecand peste cartierul Zoliborz.
Biletul de intrare in muzeu e foarte ieftin, iar duminica intrarea e libera. Cand l-am vizitat eu, intr-o sambata, nu era nimeni pe strada, dar era plin de lume inauntru. Muzeul pare sa se concentreze in jurul avionului, desi e impartit pe trei niveluri care comunica fiecare cu locul unde se afla avionul. Esti introdus in atmosfera inca de la intrare, pentru ca intri pe o straduta foarte veridica, desi cu tot felul de gaselnite: sertarase pe care daca le deschizi, dai peste foi de hartie; patru cabine cu telefoane vechi la care iti povestesc, din pacate, numai in poloneza, patru fosti combatanti; binocluri incastrate in “zidul” casei, prin care poti vedea fotografii, ecrane pitite in fantani. Informatia e structurata pe etape: Inceputul razboiului, Insurectia din August, Operatia Furtuna etc., iar fiecare nou capitol te intampina cu un rezumat de o foaie al evenimentelor, rezumat pe care poti sa-l iei si sa-l studiezi acasa. La fel de bine poti lua de la fiecare stand foi de calendar pentru fiecare zi a insurectiei, din care nu afli numai ce s-a intamplat in acea zi pe “frontul” varsovian, dar si cum se prezenta vremea si ce sfant patrona acea zi. Din pacate, si acestea sunt doar in poloneza, dar sunt traduse pe site-ul muzeului.
O alta initiativa a muzeului, la fel de importanta, este un proiect de istorie orala care s-a incheiat in urma cu doua luni si la care au participat 1.000 de oameni care le-au povestit voluntarilor cum a fost in acele zile, cum au trait, ce-au facut inainte de razboi, dar si dupa. S-au facut inregistrari audio si video. Muzeul a avut imaginatie pana si in privinta magazinului de suvenire. Poti sa cumperi aici nu numai albume foto si calendare, dar si pixuri cu lanterna care proiecteaza avioane Spitfire pe perete, genti din panza de cort kaki si tricouri. Banii intra, normal, in pusculita muzeului.

Ce e impresionant e ca informatia este numeroasa, dar nu te copleseste ca o masa amorfa si rece. De peste tot te privesc combatantii din fotografii pe tot felul de suporturi (inclusiv bucati mari de panza fina), dai peste obiecte care le-au apartinut, peste scrisori, acte de identitate, haine, tacamuri, arme. Te afli intr-un muzeu dedicat mai ales oamenilor, nu Istoriei. In cinematograful Palladium, pe un ecran ca la cinema ruleaza incontinuu jurnale de actualitati din acea vreme. Un coridor special e amenajat ca un canal, pentru ca legaturile dintre cartiere se faceau mai ales prin canalele orasului. E intuneric aici, in pereti sunt inchise portrete in sepia luminate din spate, in vreme ce in urechi iti rasuna in permanenta un zgomot de strada circulata, ca si cum te-ai afla cu adevarat intr-un canal. O alta sala reface atmosfera unei cafenele din anii '30, in vreme ce afara, langa cladire, Zidul Memoriei, lung de 156 de metri, asteapta inca noi nume ale insurgentilor. Deocamdata sunt 6.000 de nume, dar lista e in formare, ea cuprinde nume, porecla, rang militar.

Cele mai citite

Alina Ceușan a făcut marele anunț! “Ăsta-i cel mai frumos!”

Alina Ceușan și soțul ei, Raul, se pregătesc cu bucurie pentru sosirea celui de-al doilea copil în familia lor. Prezentatoarea din primul sezon al...

Rusia – Ucraina, ziua 759: Piloți de vânăyoare ucraineni, antrenați în Franța

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei de către forţele aeriene, a anunţat...

Un adolescent israelian dispărut a fost găsit mort în Cisiordania

Armata și poliția israeliană au declarat că trupul unui adolescent israelian dispărut, care a fost probabil ucis într-un atac palestinian, a fost găsit sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă