» Daca v-ati saturat de „motorizatii” de acum din Bucuresti, sa stiti ca in urma cu 60 de ani lucrurile stateau aproape la fel. „Capitala era un furnicar de motociclete”, isi aminteste preotul Gheorghe Cristescu in varsta de 75 de ani, care inca mai are in sange „microbul” din tinerete.
» Preotul povesteste ca si in vremurile respective motociclistii erau la fel de nabadaiosi ca si acum. „Nu era nici unul care sa nu fi fost implicat macar intr-un accident de circulatie”, spune batranul.
» De la inceputul anilor ’90, motociclistii se aduna in Parcul Herastrau, la intrarea dinspre Arcul de Triumf, pentru a schimba pistoane sau cunostinte de mecanica.
Radu a venit la intalnirea saptamanala a motociclistilor din Herastrau teleghidand o masinuta care merge cu nitroglicerina si alcool. Conduce motorete si motociclete de la 16 ani, dar acum se chinuie sa porneasca jucaria care s-a incapatanat dintr-o data sa taca. Cand si cand intoarce capul spre prietenii sai motociclisti si le completeaza discutia.
Se cunosc foarte bine. Radu vine la aceste intalniri de zece ani, langa „Piatra cracanata”, cum numesc ei Arcul de Triumf. Din cate stie, traditia locului este insa cu mult mai veche si se intinde pana in perioada interbelica. „Pasionatii de motociclete veneau tot aici la cate o discutie. Obiceiul a fost intrerupt pe vremea comunismului, cand nu se mai puteau crea grupuri mari fiindca erau percepute ca amenintatoare fata de sistem, iar intalnirile au luat sfarsit. Povestea s-a reluat insa in anii ’90”, afirma Radu.
Traditionalele adunari de miercuri din Herastrau au mai fost o data in pericol sa fie anulate, pe vremea cand Traian Basescu era primar general al Capitalei. Actualul presedinte a interzis stationarea vehiculelor la intrarea in parc. Interdictia nu a rezistat prea mult, pentru ca motociclistii s-au mobilizat si au trimis o petitie de protest catre primar. Au avut succes si, dupa doar doua saptamani de intrerupere, intalnirile s-au reluat.
Nu toate intrunirile motociclistilor sunt doar pentru a-si impartasi pasiunea. In acel loc ei au pus la cale inclusiv actiuni de caritate. „Spre exemplu, ne strangem aici, la Arc, si plecam sa donam sange. Cu bonurile primite acolo luam alimente si le ducem caminelor de copii, caselor de batrani, oamenilor saraci. Iar acest tip de intalniri le discutam la reuniunea de miercuri ori pe forum”, ne explica Radu.
Nici in restul saptamanii motociclistii nu stau departe unul de altul, ci se regasesc online, pe forumuri, dintre care cel al lui Radu, Urban Riders, are peste 1.300 de membri inscrisi.
Motocicletele din vremea lui Gheorghiu-Dej
Pasiunea pentru motoare pe doua roti nu este tocmai o noutate in Romania, asa cum se crede. Parintele Gheorghe Cristescu ne povesteste ca, in urma cu 60 de ani, Bucurestiul era impanzit de motociclete, ca „un furnicar”. „Mergea toata lumea, doctori, avocati, profesori. Masinile erau putine atunci, erau greu de cumparat, asa ca unii foloseau motocicletele din necesitate. Dar pentru multi era o pasiune”, isi aminteste preotul. „E un drog, un viciu. Placerea de a merge la aer curat, sa te bata vantul, sa faci slalom”. A avut motocicleta de la 20 de ani. Favorita lui era o Jawa California, supranumita atunci „regina soselelor” pentru ca atingea 140 de kilometri la ora. De altfel, clasamentul vehiculelor pe doua roti arata astfel: Jawa si MZ, fabricate in Cehoslovacia, erau superioare motocicletelor sovietice IJ, dar mai slab cotate decat Zundapp sau BMW, din perioada razboiului.
Preotul Cristescu imi spune ca nici acum 60 de ani motociclistii nu erau mai prudenti, erau atinsi si atunci de nebunia si placerea vitezei. „Diferenta era ca drumurile erau mult mai libere. Iar noi participam la motocrosuri legale, care se organizau in Bucuresti si in tara. Tin minte ca era o astfel de cursa pe soseaua Nordului, veneau si straini. Italienii erau cei mai buni, nu-i ajungea nimeni”. A participat si el, dar „eram atat de bun, ca vedeam tot timpul din spate numerele concurentilor mei”. Rade.
Si nici pe vremea aceea – ca, de altfel, nici azi – nu exista motociclist care sa nu aiba la activ macar un accident. Preotul era chiar sa moara o data, si asta doar pentru ca a vrut sa braveze in fata colegilor. „Cand plecam de la serviciu, era un drum in panta, asfaltat bine. Colegii imi spuneau «Gigele, arde-o acum». Eu acceleram, mergeam pe o roata un pic si porneam. Intr-un astfel de moment mi-a taiat calea o basculanta si am intrat in plin in ea. Motocicleta s-a facut armonica si pe mine m-a aruncat pe asfalt. Am stat acolo nu stiu cat timp, apoi la spital”. Gheorghe Cristescu crede si el ca nu ai cum sa scapi de accident. Desi a invatat cum sa cada de pe motocicleta, spune ca totul se intampla atat de repede, incat, pana la urma, nu ai destul timp sa reactionezi.
Drogul motocicletei nu si-a pierdut efectele asupra preotului nici acum, cand are 75 de ani. Se gandeste sa isi cumpere una noua. A pastrat in pod castile pe care le folosise cand era tanar. „Ma gandesc serios la una mai mica. Nu cred ca o sa pot rezista sa nu imi iau”, marturiseste, rusinat ca un adolescent, Gheorghe Cristescu.
Cenaclu tehnic despre „comuniste”
Preotul ne spune ca in timpul comunismului nu mai existau reuniuni mari ale motociclistilor. Se intalneau doar prietenii, cate cinci, sase, si porneau in excursii in tara. Imediat dupa 1989, pasionatii de motoare pe doua roti au inceput sa reinnoade traditiile pierdute. Unii dintre cei de atunci vin si astazi la intalnirea saptamanala din Herastrau. Mosulica, dupa cum este cunoscut unul dintre cei mai vechi participanti, isi aminteste amuzat ca la inceputul anilor ’90 adunarile de motociclisti erau un soi de cenaclu tehnic, in care se discuta despre cum se repara o Jawa, un IJ sau un Simson, denumit acum de ei „comuniste”. „«Comunistele» erau frumoase, dar mergeau cand aveau chef. Atunci mai schimbam un piston intre noi, o placuta de frana. Cea mai mare performanta a mea a fost cand am ajuns cu un Simson pana la Sibiu dintr-un singur drum. Eram mandru ca am ajuns. Dar erau mult fun, multe emotii”.
Acum, chiar si cei mai batrani si-au cumparat motociclete moderne, mai puternice si mai fiabile. „Am avut «comuniste». Am un CZ de 175, din ’61, care merge perfect. Mai am si un MZ din ’60 si functioneaza si aia. Am piese de schimb la ele. Pasiunea asta e mai rau ca un microb. Nu cred ca exista cineva care, o data ce s-a urcat pe motocicleta, sa renunte la ea. Mai liber decat esti cu motocicleta n-ai cum sa fii”, isi aminteste unul dintre actualii participanti, care acum detine un choper. Desi ii placeau motocicletele de mai mult timp, nu a trecut la fapte decat dupa ce a avut un infarct. A scapat cu viata si atunci si-a spus ca trebuie sa-si traiasca pasiunea. si-o traieste prudent, totusi. „Nu am mers cu mai mult de 155 de kilometri la ora. Nici nu imi permite motocicleta, are 180 pe bord, dar nici nu ma intereseaza mai mult”. Cu toate astea, nu a scapat nici el de accidente.
Pasiunea bate clasa sociala
Interesant este ca pasiunea pentru motociclism nu tine cont de conditia sociala sau de profesia participantilor la intalnire. Radu este „in timpul liber” arhitect si fotograf.
Bea, o fata imbracata cu geaca de piele si blugi taiati, motociclista inraita, dupa cum singura recunoaste, a terminat Politehnica si acum se ocupa de vanzari. Bogdan lucreaza in domeniul IT si ne spune amuzat ca schimba echipamentul de motociclist cu costumul de la birou. Bea conduce motociclete de sase ani, timp in care a schimbat sapte modele. „Fiind fata, iti alegi motorul ca pe rochie, care ba iti ramane mica, ba te saturi de ea, ba te indragostesti de un design mai nou”. Desi isi propusese sa fie singurul motociclist fara accidente, nu a reusit. „Prima cazatura a fost oarecum din vina mea. Am venit in viteza, am luat o groapa pe care nu am vazut-o, mi-a scapat mana si am intrat intr-o masina. Apoi, am mai avut un accident cand un individ mi-a taiat calea cu o duba. M-am lasat taras si am trecut pe sub masina, ca daca o luam in plin, muream”, povesteste Bea.
» Prima motocicleta romaneasca, doar 10 exemplare
Prima motocicleta romaneasca s-a numit IMS 53 (de la numele intreprinderii unde a fost construita – Intreprinderea Metalurgica de Stat Campulung Muscel – si de la anul fabricatiei, 1953). Au fost realizate doar 10 exemplare, potrivit cartii „O masina strabate lumea”. Acestea au circulat prima data pe un stadion in Bucuresti, la defilarea de Ziua Muncii din anul 1953. „Calea «cailor putere» fusese abia deschisa de cele 10 motociclete. Cate planuri si sperante nu se faureau atunci, mai ales ca la inceput se vorbea despre o productie de mii de bucati! Dar entuziasmul celor de la uzina avea sa fie prea repede curmat. Chiar in toamna aceluiasi an, ministerul de resort a decis sistarea productiei de motociclete si includerea in planul de productie a pieselor de schimb pentru automobile”, se afirma in volum. Un singur exemplar a mai rezistat in timp si s-a aflat multa vreme la uzina ARO din Campulung Muscel.
» Patru accidente pe zi
Intre 3 si 4 accidente in care sunt implicati motociclisti, mopedisti si scuteristi se produc zilnic, numai in Bucuresti, potrivit unei statistici a Brigazii Rutiere de Politie a Capitalei. In primele sapte luni ale acestui an au avut loc 241 de accidente in care au fost implicati motociclisti. Au murit sapte persoane, 69 au fost ranite grav si 194 ranite usor. Numarul accidentelor s-a dublat fata de anul trecut. De asemenea, in aceeasi perioada au avut loc 50 de accidente rutiere cu motoscuteristi si 257 de accidente cu mopede, soldate toate doar cu raniti.
Principala cauza a accidentelor este, potrivit Politiei Rutiere, viteza foarte mare cu care au mers conducatorii vehiculelor pe doua roti.
» „Cursurile pentru motociclisti sunt zero”
Conflictul dintre motociclisti si soferi este o realitate, desi multi dintre participantii la intalnirea sapatamanala din Herastrau conduc si motociclete, si masini. De aceeea, opiniile lor sunt impartite. Unii afirma ca vinovatii principali pentru numarul mare de accidente in care sunt implicati motociclistii sunt soferii care nu ii respecta, care nu au invatat sau nu vor sa le acorde prioritate, care sunt neindemanatici. Sunt insa si voci care afirma ca si motociclistii au partea lor de vina. „O mare problema este ca scoala pentru motociclisti e zero, nu se invata nimic. Cursurile se fac doar in poligon si nu esti obisnuit cu traficul. Eu, cand am iesit prima data in strada, am inecat motorul de mai multe ori. Primele doua saptamani am mers incet, ca nu eram obisnuit, eram speriat”, povesteste Bogdan.
Mosulica e de parere ca majoritatea motociclistilor nu sunt deloc prudenti. „Au vina lor. In primul rand ca depasesc pe dreapta, ca fac zigzaguri printre masini, cand pe dreapta, cand pe stanga. Exista un mod si mai prudent si mai defensiv in care poti sa compensezi lucrurile astea. E bine sa anticipezi greselile celorlalti si sa stai cuminte. Daca vreau sa fac jaloane printre masini, imi asum un risc eu”, crede Mosulica.
