Am fost împinsă, scuipată, înjurată. Mi s-au făcut avansuri sexuale pe stradă. Un bărbat s-a împins insinuant în mine în autobuz. Am fost urmărită până la scara blocului. Am fost amenințată cu violul. Mărturii șocante, făcute publice prin intermediul rețelelor sociale.
Poveștile femeilor curg la fel pe Facebook sau Twitter; variază doar identitatea celei care povestește și vârsta ei. Sunt fluierături, aluzii cu tentă sexuală, semne obscene, bărbați care se masturbează în fața lor, înjurături. Sunt femei urmărite până în scara blocului, lovite și pipăite sau amenințate cu violul, atunci când refuză „atenția” agresorului sau îl ignoră. Avalanșa de mărturii grupate sub hashtag-ul ”#MeToo” s-a declanșat după ce numeroase actrițe au povestit cum regizorul de la Hollywood Harvey Weinstein le-a agresat ani întregi.
„Sunt peste tot ăştia”
Carmen Albișteanu, om de marketing: „De două ori chiar am sunat poliţia. O dată pentru mine, o dată pentru altă fată. Ambele situaţii s-au petrecut în RATB. Reacţia poliţiştilor când le-am zis că în autobuzul din care tocmai m-am dat jos (şi care tocmai plecase de unde eram cu ei) era unul care se freacă de mine, fără ca altcineva să intervină când am început să ţip la el? «Da, domnişoară. Sunt peste tot ăştia. Să vedeţi cum stau în parc la Unirii şi ce fac, câte plângeri primim»”.
Laura Ștefănuț, jurnalistă: ”Prima dată. Era întuneric, eram puștoaice, mergeam către cazare pe marginea drumului din stațiunea 2 Mai. Un BMW negru a oprit și trei bărbați tineri au țâșnit dinăuntru, cu gurile din care curgeau cuvinte porcoase și miros de alcool. Ne-au prins, au început să ne târască spre mașină. Am țipat, nu ne-a ajutat cu nimic, prietena mea avea maioul tras jos de pe un umăr și era aproape băgată în mașină. Mă ținea doar unul, m-am zbătut cu disperare, m-am eliberat și am fugit spre mașină și m-am agățat de portiera șoferului. L-am implorat cum nu am mai implorat pe nimeni în viață, l-am implorat să le zică prietenilor lui să ne lase în pace.”
Mirela Petre, copywriter: ”Cel mai recent, a fost nevoie să mi se instaleze aerul condiționat. Vineri, firma pe care o subcontractează Altex pentru asemenea servicii plătite de clienții lor, adică eu, a trimis doi bărbați, unul de vreo 30, celălalt de vreo 35. Cel mai în vârstă, care părea să fie șef în acest mic grup după respectul pe care cel mai mic i-l arăta în diverse situații, a început din prima cu glumițe deocheate și aluzii sexuale pe care i le-am respins fără să devin agresivă sau isterică, păstrând decența și politețea care se cereau în relația noastră de prestator-beneficiar de servicii. Nu l-a interesat, i-a dat mai departe. M-a fixat într-una cu o privire ușor bolnavă, pe care a întrerupt-o doar de câteva ori ca să-mi facă, deloc subtil, cu ochiul; m-a redus la statutul de om fără rost, reproșându-mi că-s doar una care se chinuie singură cu un job în orașul ăsta; m-a păcălit să mă aplec peste geam ca să-i ajut cu protecția la locul de muncă – bucăți de zid care cădeau pe trotuar, pe care eu trebuia să le pândesc – ca, de fapt, să profite de moment pentru a mă apuca de șold, alături de-o strângere de aceeași parte a corpului și un făcut cu ochiul a invitație; la final, mi-a transmis că nu vrea să îmi monteze înapoi în geam o anumită sită pe care o dăduse jos pentru lucrări pentru că o să vină doar el în altă zi să mi-o pună.”
Cătălina Teodorescu, jurnalistă: „Când povestesc că, recent, un tip pe care nu-l cunosc şi cu care n-am vorbit vreodată a considerat că e o idee bună să îmi trimită pe Facebook o poză cu penisul lui, când povestesc că nu mai merg cu taxi luat de pe stradă de când odată, noaptea, în centrul Bucureştiului, un şofer mi-a propus să mă ducă el «într-un loc frumos» înainte să mă ducă acasă, când povestesc că un bărbat de 80+ ani s-a aşezat lângă mine în autobuz ca să poată să îmi ridice fusta şi că apoi a început să zbiere din toţi rărunchii că sunt «curvă» când m-am ridicat şi am plecat de lângă el, când povestesc că un străin de pe stradă a crezut că e în regulă să mă ia în braţe şi să mă treacă pe trotuarul celălalt, sau că un alt tip şi-a lipit mâinile de sânii mei când a trecut prin dreptul meu la trecerea de pietoni, când povestesc că aproape că nu există zi să ies din casă fără să mă lovesc de câte o formă de hărţuire sexuală.”
Ema Ene, om de marketing: „Când mergeam dimineața la muncă şi m-am trezit cu o mână de bărbat între picioarele mele. Când am fost lovită din senin pe stradă de un bărbat. Aveam 16 ani și mă duceam înspre școală. Când pedalam şi un alt biciclist a luat-o pe o fată de fund. Am reacționat și tipul care era cu mine s-a ales cu mâna luxată pentru că a sărit să mă apere. Când am fost bătută «preventiv»de un tip pe stradă doar pentru că am bicicletă şi ştia el că sigur voi lovi cu bicla cândva în viitor pe cineva”.
Florina Presadă, politiciană: „După facultate, am avut diverse slujbe în diferite firme. Într-o seară, rămasă singură cu unul dintre directori într-o astfel de firmă, acesta îmi cere să vin la el în birou, să îi pun un pahar de whiskey şi să încui uşa biroului după mine, că am nişte «ciorapi mişto». Şi tot aşa. Şi tot aşa. Am discutat lucrurile astea nu cu părinţii sau profesorii mei, de care îmi era ruşine, ci cu surorile mele, care se confruntau cu aceleaşi situaţii.”
În România, hărțuirea sexuală este considerată un flirt
Educația și raportul inegal de putere între femei și bărbați sunt două dintre cauzele principale pentru care femeile sunt hărțuite, a explicat Simona Maria Chirciu, doctor în științe politice, care a scris chiar anul acesta o lucrare pe tema hărțuirii în spațiul public din România. Cel mai adesea, agresorii aleg spațiile aglomerate, pentru a motiva că nu au loc, pentru că pot dispărea cu ușurință dacă femeile ripostează. Cel mai adesea, martorii nu intervin, de frică să nu devină la rândul lor victime.
„Hărțuirea stradală este o formă de violență, este discriminare și încalcă dreptul la siguranță, asupra propriului corp, demnitate și libertate de mișcare”, a mai subliniat Chirciu, atrăgând atenția că unele femei aleg să meargă numai cu taxiul, nu mai ies noaptea din casă neînsoțite sau își schimbă traseul obișnuit, din cauza hărțuirii pe stradă.
„Dacă le întrebăm pe femei de ce sunt hărțuite, unele dintre ele se acuză pe ele însele, pentru că așa sunt educate de mici, însă, de fapt, este vorba despre faptul că educația pe care o primesc femeile și educația pe care o primesc bărbații sunt destul de diferite. Femeile sunt educate să fie pasive, supuse, tăcute, drăgălase, bărbații sunt cei care sunt puternici, dacă ei au chef să facă ceva nu le stă nimeni împotrivă – ei sunt sexul puternic. Bărbații sunt învățați că, dacă le place o femeie, pot să îi facă ce vor, pentru că este dreptul lor. Este vorba despre relații inegale de putere”, a explicat Simona Chirciu.
„Nu” e considerat „da”
O altă concepție care circulă în spațiul public și care duce la agresiuni este că, atunci când o femeie spune „nu”, de fapt vrea să spună „da” avansurilor pe care le primește. Cercetătoarea a arătat că femeile sunt educate de mici că nu trebuie să se „lase ușor”, ca să-și demonstreze valoarea în fața unui bărbat, ca să nu fie considerate ”femei ușoare”. Pe de altă parte, bărbații sunt educați că trebuie să insiste.
Întrebată de ce este bagatelizată hărțuirea în România, Simona Chirciu a precizat că „la noi nu se vorbește despre violența domestică, că mor femei, dar despre hărțuire sexuală, care este considerată un flirt?! Mai vorbim despre atracție când un bărbat îți bagă mâna sub fustă sau te strigă ”pisi” pe stradă?”.
În mod similar, și Oana Băluță, conferențiar universitar și activistă pentru drepturile omului, a explicat că spațiul public nu este sigur pentru românce pentru că unii bărbați sunt crescuți să creadă că femeile sunt proprietatea lor, iar mulți nu reacționează atunci când sunt martorii unei agresiuni.
„Spațiul public nu este sigur și fiindcă foarte mulți aleg să se uite în altă parte când văd că o femeie este hărțuită. Spațiul public nu este sigur fiindcă nu ai un cadru legal care să reglementeze hărțuirea stradală. Am prietene care au fost luate peste picior chiar de către polițiști când le-au spus că au fost pălmuite pe stradă. Doar nu le-a violat. Le-a dat o palmă peste fund și le-a strigat ce le-ar face… Nu a făcut-o literalmente… Dacă aș fi un om care are sau a avut putere de decizie în Ministerul Educației ori în Ministerul de Interne și aș citi ceea ce scriu femeile sub hashtag-ul #MeToo, mi-ar crăpa obrazul de rușine că nu am făcut nimic din 1990 până acum”, a declarat Oana Băluță.
Femeile agresate pe stradă, cu mâinile legate
În acest moment, hărțuirea este pedepsită prin lege în baza articolului 208 Cod Penal, care prevede că o persoană riscă închisoare de la trei la șase luni de închisoare dacă, în mod repetat, urmărește o persoană sau îi supraveghează locuința și cu închisoare între una și trei luni dacă o sună sau o amenință pe Internet. De asemenea, acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă la victimei.
Totuși, actuala lege are numeroase lipsuri, arată deopotrivă activiștii, politicienii și avocații. Astfel, o femeie hărțuită pe stradă ar trebui să găsească martori care să ateste agresiunea sau ar trebui să îl filmeze pe agresor, pentru a putea merge la Poliție, ceea ce este foarte greu.
„O femeie care a fost agresată în spațiul public poate să facă plângere, dar trebuie să aibă și dovezi. Fiind hărțuită pe stradă, trebuie să găsească martori să depună mărturie, iar oamenii se feresc, pentru că procesul durează cu anii, martorii sunt audiați de foarte multe ori – când te cheamă după 10 ani să povestești lucruri foarte punctuale … Este foarte greu de dovedit”, a explicat avocata Giulia Crișan, care se ocupă de cazuri de violență domestică, în cadrul asociației Anais.
Aceasta a mai atras atenția că atunci „când există o hărțuire între parteneri sau la locul de muncă, mai pot rămâne dovezi: un SMS, un e-mail; se poate proba, dar pe stradă, nu. Dacă nu ai martori sau nu se produce într-o zonă supravegheată video, este foarte greu de acționat”.
În acest context, Oana Bîzgan, deputată independentă, șefa Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, a declarat pentru România liberă că lucrează la un proiect de lege care să pedepsească hărțuirea psihologică și hărțuirea în spațiul public.
Victima este hărțuită, în medie, doi ani, până când agresorul este sancționat, iar femeile trebuie să poată lua măsuri de la început – la locul de muncă, să poată semnala la departamentul de resurse umane, să fie consiliate un psiholog, iar firma să ia măsuri împotriva agresorului. De asemenea, ar trebui ca și amenzile aplicate agresorilor să fie mai mari, iar victimele ar trebui să poată semnala incidentele în timp real. Oana Bîzgan a vorbit despre o aplicație în care victimele ar urma să descrie agresorul, ce li s-a întâmplat, să adauge și fotografii, dacă reușesc să facă, iar informațiile să ajungă într-o bază de date care să îi poată ajuta pe polițiști să identifice ”prădătorii”. Mai mult, dacă o agresiune se petrece, de exemplu, în metrou sau în autobuz, și compania de transport public ar trebui să poată fi trasă la răspundere.
Acuzație. Un fost cântăreț, acuzat de hărțuire
Cântărețul Călin Ionescu, cunoscut drept „Rimaru”, din trupa hip-hop RACLA, a fost acuzat de hărțuire de mai multe femei, în campania #MeToo. Ionescu, care lucrează în publicitate, la firma Centrade Cheil, ar fi agresat mai multe femei, care au postat pe Facebook mesajele pe care le-au primit de la el, dar și întâmplări prin care au trecut. În urma scandalului declanșat, compania a anunțat că a demarat o anchetă internă, iar surse din firmă au declarat pentru IQAds că Ionescu ar urma să fie concediat.
Joi după-amiază, Călin Ionescu a fost concediat. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a firmei Centrade Cheil: ”În ultimele zile, am analizat cu atenţie situaţia şi numărul mare de acuzaţii primite la adresa lui Călin Ionescu din afara agenţiei. Pe baza tuturor acestor informatii, managementul Centrade | Cheil a avut o întâlnire cu Călin Ionescu, în urma căreia s-a hotarat ca, începand de astăzi, contractul de munca al lui Calin Ionescu să înceteze.”
Andreea Retinschi, fotografă: ”Noaptea agentiilor, 2015. Eram la Centrade cu cativa prieteni, ma ratacisem de ei si ii cautam pe terasa. Am simtit ca cineva ma strange foarte puternic de ceafa, m-am intors si il vad. Il stiam pentru ca imi tot scria sa ne vedem, si nu doar mie, dar la multe din fetele pe care le stiam. Ma gandesc ca nu si-a dat seama cat de tare m-a strans. Incepe sa vorbeasca si i se poticnesc cuvintele, e foarte beat. Ma intreaba repetat ce caut acolo, "Esti pe teritoriul meu, de ce ai venit aici, aici e teritoriul meu". Ii spun ca e beat si ii spun sa ma lase in pace si imi varsa bautura lui in cap, apoi arunca cu paharul de plastic in capul meu in timp ce ma indepartez. ”
Ana-Maria Gheorghe, copywriter: ”Interviul a mers strună și am ajuns acasă cu zâmbetul pe buze. Simțeam că gata, i-am dat pe spate, mâine-poimâine o să scutur gheața într-un pahar cu whiskey și-o să arunc idei cât colo de-o să zgudui toate brand-urile ever. Când colo, ce să vezi? Intru pe Facebook și primesc un mesaj de la un tip. Acest tip se dăduse foarte agresiv la mine pe Facebook și eu nu eram interesată. Chiar l-am respins brutal de câteva ori că și-o ardea libidinos. Mesajul de la tip era așa: "Tu crezi că mă refuzi pe mine și lucrezi la mine-n echipă? Jet!" și mi-a dat block. Mare mi-a fost mirarea să aflu că era art-ul cu care trebuia să lucrez în agenția respectivă.”
În replică, ”Rimaru” a scris, pe Facebook: ”Ca mulți oameni, am avut interacțiuni mai puțin respectuoase cu semenii mei, interacțiuni de care nu sunt mândru. În măsura în care am jignit anumite persoane, regret acest fapt și le cer scuze. Însă, contest cu tărie orice acuzație de hărțuire sexuală sau orice altă acuzație similară. De altfel, consider că nici măcar persoanele care mă acuză nu au luat în serios pretinsul meu limbaj agresiv din urmă cu 2 ani.”
Pericol. Violența în cifre
În România, nu există o cercetare la nivel național care să ateste numărul cazurilor de hărțuire în spațiul public. Până la închiderea ediției, Poliția Română nu ne-a comunicat nici o cifră oficială în acest sens. Conform celor mai recente date ale Autorității Naționale pentru Egalitate de Șanse, peste 1.000 de femei au fost omorâte în bătaie de soții lor, în ultimii șase ani, iar odată la patru ore, o femeie este violată. La nivelul UE, cel puțin 30 la sută dintre femei au fost bătute cel puțin o dată de partenerul lor.
Ce înseamnă hărțuire
- comentarii indecente în legătură cu felul în care arăţi sau cu viaţa ta privată;
- discuţii explicit sexuale;
- folosirea de expresii şi porecle cu conotaţii sexuale;
- glume şi insulte obscene;
- emiterea de sunete cu caracter sexual, fluierături;
- priviri lascive, studierea ostentativă a corpului unei persoane;
- invadarea spaţiului personal/intim al unei persoane prin apropierea nepermisă de acea persoană;
- curtoazie exagerată, falsă;
- expunerea indecentă a unor părţi ale corpului;
- trimiterea de scrisori, mesaje, SMS-uri pornografice;
- afişarea de poze pornografice, calendare, screen saver-uri, reviste sexi cu femei/bărbaţi;
- mângâieri, atingeri, îmbrăţişări nedorite;
- propuneri şi avansuri sexuale directe;
- insistențe privind acceptarea unei invitaţii sau a începerii unei relaţii, urmărirea persoanei;
- ameninţări, constrângeri, condiţionarea obţinerii unor beneficii în plan profesional de oferirea unor servicii de natură sexuală;
- obligarea angajaţilor să poarte îmbrăcăminte sumară la locul de muncă.
