Ultimul martor al unei case conspirative a comuniştilor ilegalişti povesteşte ce făceau liderii partidului în acele locuinţe pe vremea când aceştia erau vânaţi de Siguranţă. Ladislau Redlinger, „un comunist din convingere” ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, susţine că Poliţia ştia de activitatea „subversivă” din acele case, dar o îngăduia contra unor sume de bani.
În perioada ilegalităţii Partidului Comunist (1924-1944), comuniştii ţineau şedinţe şi adăposteau materiale de propagandă în zeci de case conspirative din Bucureşti sau provincie. Casele respective erau deţinute sau închiriate de obicei de la proprietari care simpatizau cu mişcarea comunistă. În acea perioadă, când Siguranţa aresta şi trimitea în puşcărie zeci de membri comunişti, un simpatizant care punea la dispoziţia conducerii partidului o asemenea casă devenea un pion extrem de important.
Citeşte şi editorialul: USL vă urează:“Bine aţi venit în Ferma animalelor!”
Ladislau Redlinger, un evreu care se autodefineşte drept „un marxist din convingere”, a locuit într-o astfel de casă conspirativă pe care colegii săi au folosit-o pentru întâlniri secrete, casă care se găseşte pe strada Iuliu Tetrat nr. 29, în Bucureşti. Tatăl său, Oskar Redlinger, a fost de asemenea un simpatizant comunist care, împreună cu Remus Koffler, s-a ocupat de finanţele partidului şi a avut contacte cu majoritatea liderilor partidului, de la Ana Pauker, la Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Pârvulescu, Ştefan Foriş sau Constanţa Crăciun.
„Comunismul şi ateismul le-am moştenit de la tata. Amândoi am crezut în comunism, fără să fi făcut parte din conducerea partidului. Tata avea legături cu Ana Pauker, mi-aduc aminte că şi Gheorghiu Dej a venit odată la noi, acasă”, relatează Redlinger. Aceasta spune că, în perioada în care locuinţa s-a transformat în casă conspirativă, devenise extrem de atent atunci când mergea pe stradă, ca să se asigure că nu era urmărit de Securitate. „Obişnuiam să mă uit înapoi, când intram în casă. Se cerea discreţie totală”, îşi aminteşte el.
Cu toate acestea, Redlinger aduce o informaţie importantă din punct de vedere istoric. Aceasta susţine că, în perioada interbelică, poliţiştii erau corupţi, iar ilegaliştii reuşeau să-i mituiască şi să-şi cumpere activităţile clandestine. „Tata dădea bani poliţiei, ca să fie linişte. Poliţia lua bani şi ne lăsa în pace. Casa nu a fost deranjată niciodată, n-am avut probleme cu poliţia”, spune el.
Întrebat cât de dese erau întâlnirile de partid, Redlinger a răspuns că nu-şi mai aminteşte exact frecvenţa lor, ci doar că acolo, din când în când, aveau loc „şedinţe de comitet central”. „Eram tânăr şi nu aveam voie să iau parte la şedinţele din interiorul casei. Mi-l amintesc pe Ştefan Foriş, un bărbat înalt şi gras, cu care odată am stat de vorbă. Mi-a recomandat să citesc „Aşa grăit-a Zarathrusta” de Nietzsche. M-a impresionat”, spune el. Secretar general al PCR în anii 1940-1944, Ştefan Foriş a fost un lider comunist care a stat ascuns în multe case conspirative din Bucureşti. În arhivele istorice numele lui apare legat de o altă casă conspirativă importantă, descoperită de Siguranţă, în strada Crângului sau de un apartament din strada Plantelor. Cariera lui politică s-a terminat însă brutal, după război. Foriş a căzut victimă luptei pentru putere din interiorul Partidului Comunist, a fost acuzat pe nedrept de trădare (colaboraţionism cu Siguranţa în timpul războiului) şi a fost ucis în 1946 cu lovituri de rangă aplicate de generalul de Securitate, Gheorghe Pintilie.
Redlinger: „Sper ca omenirea să meargă spre comunism”
Ladislau Redlinger este un comunist care niciodată nu s-a simţit dezamăgit de doctrina lui Marx şi Lenin. Consideră că exploatarea omului de către om este cel mai urât lucru posibil şi speră ca într-un viitor îndepărtat, omenirea să se întoarcă la acea societate utopică.
R.l. V-a dezamăgit vreodată comunismul?
Ladislau Redlinger : M-a dezamăgit Ceauşescu. Pe vremea lui Dej nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Eu am fost prieten cu Paul Niculescu Mizil. Ceauşescu susţinea că era un mare patriot şi eu chiar cred asta, dar faptul că un semianalfabet a devenit ce a devenit nu mi-a plăcut. Când au intrat ruşii în Cehoslovacia, eu când l-am auzit vorbind pe Ceauşescu mi s-a părut că vorbeşte un fascist.
Sunteţi un internaţionalist?
L.R. Da. Nu pot să accept nici un fel de naţionalism fascist. Nu pot să accept ce se vorbeşte despre ţigani. Nu există popor rău. Sunt evreu. Accept asta. Ateismul l-am moştenit de la tata.
De ce v-a deranjat că Zoe Ceauşescu era religioasă?
L.R. Păi ce fel de copil de comunist a fost ea? Era copilul lor. Oare ei nu erau tot nişte comunişti falşi?
Ceauşescu şi-a înmormântat mama cu preoţi şi slujbă religioasă.
Asta arată slăbiciunea sa de gândire. Au fost milioane de membri de partid, care au învăţat materialism dialectic şi istoric, eu am predat materialism dialectic şi istoric, deci sunt un fel de ”criminal” care a făcut propagandă ateistă. După aceea am lucrat la Editura Ştiinţifică tot pe probleme de ateism şi de popularizarea lui.
De ce condiţionaţi comunismul de ateism? Nu exista şi comunişti religioşi?
Pe vremea aceea, asta susţinea partidul. Pe faţă oamenii aceia, la şcoală, în activitate, erau atei. Iar acasă..
Ce făceaţi în anii 50?
Am ştiut foarte puţin din ce se întâmpla. De exemplu, n-am ştiut de munca de la Canal, aia a fost o nedreptate. Am ştiu, în schimb, de procesele lui Maniu, iar atunci mi se păreau 100% corecte. Nu aveam niciun fel de îndoială. Iar tatăl meu era de părere că orice ar fi, cea mai importantă este unitatea partidului. În tinereţe nu m-am îndoit de nimic, mai spre sfârşit au apărut îndoielile.
Eraţi convins că tot ce se făcea se făcea pentru un bine..
Absolut. Şi lupta de clasă. Lenin spunea că moral este ce e favorabil revoluţiei comuniste. Mi se părea că aşa trebuit să fie. De doctrina comunistă nu m-am simţit dezamăgit niciodată. M-am simţit dezamăgit de ceea ce se întâmpla la noi. Care mi se părea că nu este comunism. Dimpotrivă, era ceva ce mergea spre fascism.
Dar comunismul e o utopie.
Eu sunt de părere că utopiştii erau un fenomen pozitiv. Nu credeţi că era pozitivă utopia care vorbea de societatea ideală? Erau unii care spuneau că însuşi Iisus Hristos ar fi fost un comunist, desigur era o exagerare. Adică era pentru masele de oameni nenorociţi. Ştiu că sunt exagerat, dar sunt convins de ideea comunistă. Eu asta am predat la Ştefan Gheorghiu – trecerea de la utopie la ştiinţă. Desfiinţarea exploatării omului de către om mi se pare ceva extraordinar.
Dar comunismul a eşuat în toate ţările
Nu a eşuat în toate ţările. Uitaţi-vă la China! Azi ea e ţara care merge foarte bine.
În China există diferenţe mari între oameni. Muncitorul din comunist a fost mai sărac decât cel din perioada burgheziei.
În tinereţe eram convins că totul merge spre un bine, eram convins că e necesară lupta de clasă.
Spuneţi că sunteţi filosof, cum v-aţi împăcat cu ideea că în ţară nu exista nicio formă de libertate?
Mă deranja, dar nu mi-am dat seama de toate greşelile care se făceau.
Nu vă deranja că era sărăcie?
Dar ştiţi că s-a desfiinţat analfabetismul? Comunismul, cu toate greşelile lui, a fost ceva deosebit. M-aş întroarce în comunism, dar nu m-aş întoarce în perioada lui Ceauşescu.
Nu e nedrept să suprimi o clasă socială în numele unui „bine” acordat altei clase sociale?
Mi se pare că cel mai urât lucru este exploatarea omului de către om.
Dar exploatarea burgheziei nu vi se pare nedreaptă? Burghezii au fost reprimaţi în masă.
Da, e adevărat. S-a considerat că trebuie trecut spre socialism. Istoria aşa a fost: istoria a început în perioada primitivă, am trecut apoi prin sclavagism, a urmat feudalismul, apoi burghezia care a pus capăt moşierimii şi istoria merge mai departe. Urma clasa muncitoare care putea să pune capăt burgheziei. Nu nepoţii mei, nu strănepoţii mei o să cunoască perioada comunistă, dar eu sper că omenirea merge într-acolo. Acea societatea în care fiecare va da cât poate şi va primi cât are nevoie. S-au făcut multe prostii şi in comunism. Eu eram considerat mic-burghez, iar eu, în calitate de comunist, îmi făceam autocritica. Asta a fost o prostie, trebuie s-o recunosc. Eu nu asta consider comunism, ci lupta pentru eradicarea exploatării omului de către om.
Ştiu, sunt comunist, îmi veţi spune că sunt criminal. Dar eu n-am omorât nimeni, n-am mâinile pătate de sânge.
Cum explicaţi că familiile comuniştilor morţi le-au pus cruci, în loc de pietre funerare?
Pentru că nu au fost comunişti adevăraţi . Tatăl meu a fost ars şi mama la fel. Şi eu sper să fiu ars. Deşi eu obişnuiesc să spun că pot să mă dea câinilor. După ce mor, nu mai contează.
Pe adevăraţii credincioşi îi respect foarte mult. Dar pe mulţi chiar aş vrea să-i întreb: dumneata chiar crezi? Nu neg asta, religia a avut un mare rol în cultură, la fel şi Biserica, dar au avut în acelaşi timp şi crime. Asta e părerea mea.
Cum îl vedeţi pe Ion Iliescu?
Îl iubesc pe Ion Iliescu. Îi văd greşelile, pot să înţeleg că a pupat cruci, dacă asta i se cerea în politică. Îl iubesc pentru ceea ce a făcut bine.
Azi nu există altceva decât anticomunismul în România. Nu există o trăsătură mai frumoasă, mai bună a unui român decât anticomunismul. Dacă şi PSD-ul a devenit anticomunist..
Ei spun că sunt social-democraţi.
Ştiţi că, la un moment dat, Lenin a spus că cel mai mare duşman al comunismului este social-democraţia?
„Căderea” din strada Crângului nr. 15
O altă casă a comuniştilor, dar care spre deosebire de cea din Iuliu Tetrat, a fost desconspirată de Siguranţă, este cea din Strada Crângului nr. 15. Imobilul aparţinea unei familii de evrei simpatizanţi ai mişcării comuniste , soţii Paul şi Get „Eta” Wexler, şi, la momentul descinderii Siguranţei, adăpostea arhiva operativă a Comitetului Central al PCdR, fiind totodată şi sediul Comitetului Central al Uniunii Patrioţilor , o organizaţie antifascistă înfiinţată de comunişti.
Totul a pornit după o şedinţă a conducerii partidului la care luase parte şi Constantin Pârvulescu, secretar al CC al PCdR. La plecare Pârvulescu a chemat un taxi şi, potrivit unei declaraţii dată în 1950 de către Victoria Sârbu , fosta „tovarăşe de viaţă” a lui Ştefan Foriş, a invitat-o şi pe Ana Toma, viitoarea soţie a lui Gheorghe Pintilie, care luase cu ea şi un set de documente ale partidului. Se pare că între cei doi se înfiripase o idilă. Cei doi s-au dat jos din taxi şi au uitat documentele pe bancheta din spate.
Actele conţineau mai multe informaţii despre activitatea partidului şi legăturile comuniştilor cu Frontul Plugarilor. Găsind documentele, şoferul le-a predat comandantului militar al garajului unde lucra, iar în scurt timp acestea au ajuns în mâinile agenţilor Siguranţei. Primele arestări au fost în rândul tinerilor comunişti de la Institutul Central de Statistică şi studenţil or comunişti din celula PCdR a Universităţii Bucureşti: Mircea Biji (membru al CC al Uniunii Patrioţilor şi referent-şef la Institutul Central de Statistică), Gheorghe Micle (referent la Institutul Central de Statistică) şi Manea Mănescu (secretar al Biroului UTCdR din Universitatea din Bucureşti şi viitor prim-ministru al RSR în anii ’70). Biji a avut „purtare proastă” în faţa anchetatorilor. Fiind torturat, acesta a deconspirat locul în care se ţineau unele şedinţe ale comuniştilor: „Casa Wexler.
În noaptea de 14/15 decembrie 1943, Siguranţa a pecheziţionat casa , i-a arestat pe proprietari şi ulterior, după consultarea altor documente găsite în vilă şi anchetarea proprietarilor, a declanşat un val de arestări în rândul comuniştilor şi antifasciştilor din Capitală. În a doua jumătate a lunii decembrie 1943 au fost arestaţi: fraţii Magheru (Anca şi Mihail), Petru Groza şi Miron Belea (Frontul Plugarilor), asistentul universitar Gheorghe Vlădescu–Răcoasa (Uniunea Patrioţilor), studentul Paul Georgescu şi Ion Petre. Unele arestări, precum cea a lui Groza, s-au făcut în urma presiunilor exercitate de către GESTAPO şi Legaţia Germaniei asupra autorităţilor române.
Procesul celor implicaţi în activitatea Uniunii Patrioţilor a avut loc în februarie 1944, soldându-se cu ani grei de închisoare pentru mulţi dintre arestaţi. Pentru activităţi politice interzise, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei a pronunţat următoarele sentinţe: Mihai Magheru (15 ani muncă silnică), Anca Magheru (10 ani muncă silnică), Gheorghe Vlădescu – Răcoasa (15 ani muncă silnică), Get „Eta” Wexler (25 ani muncă silnică), Paul Wexler (25 ani muncă silnică) ş.a.m.d. Petru Groza a fost eliberat după numai o lună de zile de arest preventiv la Malmaison, în urma intervenţiei Conducătorului Statului, Mareşalul Ion Antonescu. Toţi au fost eliberaţi din penitenciare după 23 august 1944, iar mulţi dintre ei au ocupat funcţii de răspundere în aparatul de partid şi de stat.
Apartamentul în care scria Foriş
O altă locuinţă conspirativă în care au locuit, timp de aproape 3 luni, tovarăşii „Marius” (Ştefan Foriş) şi „Myra” (Victoria Sârbu) este un apartament din strada Plantelor, nr. 80. Aceasta a fost închiriat de Nicolae N. Rădescu, fiul generalului Nicolae Rădescu, la cererea lui Egon Weigl, şi mobilat prin grija reţelei comuniste ilegale. Nicolae locuia cu iubita lui Stela Bacalu şi ambii desfăşurau activitate comunistă.
Se pare că tânărul Rădescu nu cunoştea adevărata identitate a celor doi. Legătura cu exteriorul era asigurată prin Lili Weigl, „Myra” şi „Konrad” (Remus Koffler). „Marius” scria mult, îşi nota unele ştiri de la radio şi nu ieşea niciodată din cameră. Fuma mult, bea foarte multă cafea şi îi plăcea să joace şah, iar Nicu Rădescu îi era, adesea, partener până noaptea târziu. Nicu şi Stela au dorit să fie instruiţi de „Marius”, dar, deşi între cei trei au avut loc unele discuţii, explicaţiile oferite nu au fost sistematice. Pe la începutul anului 1942, în apartament a fost găzduită Suzana Pârvulescu, abia ieşită din închisoare şi foarte bolnavă. Apoi, au mai poposit, pentru scurte perioade de timp, „Petre” (Constantin Pârvulescu) şi „Novac” (Augustin Alexa). În mai 1943 Stela a fost arestată şi condamnată la 25 ani muncă silnică pentru activitate comunistă. Datorită intervenţiilor părinţilor săi, Nicolae a fost reţinut doar pentru câteva săptămâni şi amendat pentru că nu a înscris-o pe Stela în cartea de imobil. Nu au divulgat nimic despre oaspeţii lor, iar procurorul nu a reuşit să demonstreze că apartamentul a fost casă conspirativă (Oana Demetriade, cercetator CNSAS).
Material realizat cu spijinul Miliţia Spirituală (www.militiaspirituala.ro).