„Ma intelegi, nu-i pot lasa singuri!”, i-a spus parintele unei prietene, cu sase luni inainte de a fi ucis

Cine isi mai aminteste azi in Romania de parintele Jerzy Popieluszko? Tinerii nostri nici despre rezistenta anticomunista din Romania n-au idee. Probabil nici nu-i intereseaza. Jerzy Popieluszko n-a fost singurul preot polonez ucis de comunisti. Dar sfarsitul tragic, la numai 37 de ani, l-a transformat in lider spiritual pe preotul care a avut curajul sa-i sustina deschis pe cei care s-au opus regimului generalului Jaruszelski, propovaduind insa nonviolenta.
„Ce stii despre Jerzy Popieluszko?”, il intreb pe tanarul sofer (la vreo 25 de ani) care ma conduce de la aeroport pana in Varsovia. „A murit in 1970 si ceva”, spune, „dar da, am auzit de el.” In Polonia, ca si in Romania, 20 de ani si ceva par pentru tinerii de azi ceva de ordinul „inaintea erei noastre”. Au primit libertatea ca pe ceva de la sine inteles, si-o asuma ca pe celelalte cinci simturi. Nu le pasa prea mult de Solidaritate, de greve, de cei care au luptat si poate au murit pentru ei. Sau nu vor sa se gandeasca la lucruri care tin de trecutul parintilor lor. Adevarul e ca nu le-o poti reprosa. Au acum posibilitatea sa circule prin Europa, au un oras cu zgarie-nori psihedelici si o mentalitate europeana. Ca si mai esticii lor amici, tinerii romani pentru care Revolutia e istorie antica iar Ceausescu o legenda ca si Dracula, tinerii polonezi traiesc in prezent. „E posibil ca multi tineri sa nu stie prea multe despre parintele Jerzy Popieluszko, caci informatiile sunt destul de putine”, spune Katarzyna Soborak, cea care se ocupa, in calitate de notar, de procesul de beatificare a parintelui Popielusko, precum si de arhiva de la Biserica Stanislaw Kostka, unde parintele a fost paroh din 1980 pana cand a fost ucis. „Totusi, o multime de pelerini polonezi vin la mormantul lui, iar printre ei se afla foarte multi tineri. Dupa informatiile noastre, pana acum au venit in pelerinaj 17 milioane de oameni. Printre ei, Papa Ioan Paul al II-lea, George Bush si Margaret Thatcher.” Intr-adevar, a doua oara cand ajung la Kostka, vad un grup de studenti la teologie care se roaga cu voce tare in fata mormantului.

„Era un om curat si extrem de modest”

Mormantul parintelui Jerzy Popieluszko e singurul amplasat in curtea bisericii Kostka din cartierul Zoliborz. E acoperit de bucati de piatra, e inconjurat de un tapsan verde bordat de coroane de flori si de lumanari. Ligia Urniaz-Grabowska l-a cunoscut pe parintele Jerzy Popieluszko. Au fost prieteni apropiati. Asta se intampla catre sfarsitul anilor '70, cand ea era proaspat medic iar parintele tinea slujbe pentru medici si asistente. Mi-a povestit despre prietenul sau cu lacrimile in gat. „Era un om foarte curat si extrem de modest, mai mult un baiat decat un barbat. Era fragil, nu arata deloc a barbat puternic. Nici sanatos nu prea era. Dar iubea oamenii, si iubirea asta ii stralucea prin intreg corpul. Oamenii vor sa faca din el un erou, dar era un om cat se poate de normal, nu poza in erou. Sfintii sunt uneori printre noi si de multe ori nu ne dam seama de asta decat atunci cand le privim viata ca pe un tot.” Ligia Urniaz-Grabowska m-a dus la muzeul care ii e dedicat preotului Popieluszko si care se afla in subsolul Bisericii Kostka. Imi arata corpul de biblioteca cu carti si diverse lucruri personale – bocancii de schi, fotografiile cu parintii si fratii, un pulover bleu cu anchior, masina de scris Olympia, telefonul verde, dar si scrisoarea pe care parintele Popieluszko i-a trimis-o in iarna lui '82, cand ea, ca lider al Solidaritatii, era arestata si detinuta, scrisoare in care ii ura un Craciun fericit pentru ca nimeni nu se astepta sa fie eliberata curand. (Dupa '90, Ligia Urniaz-Grabowska a fost senator din partea Solidaritatii.) Expozitia a fost realizata cu ajutorul fiicei ghidului meu, scenograf cunoscut in Polonia. „Uite, aici e fiica mea”, imi spune Ligia Urniaz-Grabowska, aratandu-mi o fotografie de la o manifestatie a Solidaritatii. „Iar aceste trunchiuri de copac le-am luat cu fiica mea exact din locul unde a fost rapit parintele inainte de a fi ucis.” Muzeul cuprinde mai multe sali, fragmentand destinul preotului in mai multe etape. Copacii sustin un fel de Drum al Calvarului, un coridor intunecat care duce intr-o sala unde sunt expuse hainele si ghetele pe care Jerzy Popieluszko le-a purtat in ultima sa zi, dar care arata si imaginile imposibil de privit ale corpului sau desfigurat. Dupa cum au constatat legistii, preotul era viu cand a fost aruncat in Vistula, cu bolovani legati de picioare, dar fata lui era atat de distrusa de bataie incat fratele sau l-a recunoscut doar dupa un semn din nastere. Din aceasta sala treci in cea care ofera imaginea impresionanta a inmormantarii preotului, cu circa jumatate de milion de oameni (spune ghidul meu) prezenta la Kostka in jurul sicriului. Peretii sunt tapetati cu o parte din panglicile coroanelor mortuare, in vreme ce ecranul televizorului da intreaga imagine a acelei zile de doliu national.
„Cu siguranta e un plan divin care se desfasoara peste noi”, spune Ligia Urniaz-Grabowska, in timp ce ma conduce inapoi la hotel. Mi-a oferit fotografii cu parintele Popieluszko. Eu ma gandesc la ce mi-a spus, ca de cate ori are o problema vorbeste cu prietenul ei la mormant. Ma mai gandesc si la ce mi-a spus Katarzyna Soborak – „daca ar mai fi trait azi, cred ca parintele Popieluszko ar fi fost foarte trist sa vada lucrurile negative din Polonia – coruptia, necinstea si ateismul -, dar ar fi fost cu siguranta fericit sa vada ca Polonia e independenta.”

Parintele care face minuni

Parintele Jerzy Popieluszko s-a nascut in 1947, in satul Okopy, intr-o familie de oameni simpli. Despre mama sa, care mai traieste inca, se spune ca e o femeie extraordinara – desteapta, demna, puternica. A intrat la Seminarul varsovian in 1965, dupa terminarea liceului. A fost hirotonisit in 28 mai 1972. A slujit in mai multe biserici pana cand, in mai 1980, i s-a dat parohia Bisericii Stanislaw Kostka. Ca preot rezident a tinut slujbe pentru personalul medical, iar din august 1980 a inceput sa predice pentru muncitori. Dupa proclamarea Legii Martiale (decembrie 1981) a organizat multe actiuni caritabile, participand si la procese, iar din februarie 1982 a tinut, pana la uciderea sa, 28 de slujbe lunare, descoperind in Biblie si in scrierile bisericesti dimensiunea morala a vremurilor dificile prin care trecea Polonia. Aparatul represiv nu l-a crutat. A fost urmarit, interogat, supravegheat. „Cu sase luni inainte de a fi ucis, spune Ligia Urniaz-Grabowska, prietena apropiata, si-a dat seama ca s-ar putea sa i se intample ceva rau. Se simtea incercuit tot mai mult de Serviciile Secrete. Da, cred ca stia ca ceva urma sa se intample. Multi prieteni au incercat sa-l faca sa se ascunda, dar raspunsul lui a fost acelasi: „Nu ma pot ascunde si sa-i las singuri pe cei care au nevoie de mine. Ma intelegi, imi spunea, nu-i pot lasa singuri!”” In ziua de 19 octombrie 1984 a fost invitat sa tina o slujba publica la Bydgoszcz. „Sa ne rugam sa fim eliberati de frica, de intimidare, dar, mai presus de toate, de razbunare si violenta”, a spus la aceasta ultima slujba a sa. Pe drumul de intoarcere masina e oprita de patru oameni ai Serviciilor Secrete. Este batut, legat si inchis in portbagaj. Soferul sau, W. Chrostowski, si el retinut, reuseste sa sara din masina care rula cu 60 km/ora. Scapa, masina nu poate opri din pricina traficului. (W. Chrostowski traieste, dar, din pacate, n-am reusit sa vorbesc cu el pentru ca nu da interviuri.) Parintele Popieluszko va sfarsi aruncat de viu in raul Vistula, dupa ce a fost batut si maltratat. Cei patru ucigasi ai sai au fost judecati si acuzati, pentru ca puterea avea nevoie sa arate ca actul criminal a fost o initiativa personala, si nu un ordin venit de sus. Doi dintre ucigasi au primit cate 25 de ani de inchisoare, dar au executat mai putin, iar ceilalti doi cate 15, respectiv 14 ani si jumatate. In prezent, toti sunt liberi. „Nu e datoria mea sa comentez daca mi se pare normal ca sunt in libertate”, spune notarul Katarzyna Soborak, cea care se ocupa de arhivele Popieluszko. „Ce e mai important e ca procesul de beatificare e in curs, pentru ca a fost o persoana extraordinara. (…) Avem in arhivele noastre si 370 de documente de la persoane relatand evenimente miraculoase provocate de parintele Popieluszko. Printre ei sunt oameni foarte bolnavi care s-au vindecat dupa ce s-au rugat la mormantul sau. Cunosc o femeie care era oarba si careia i-a revenit vederea dupa ce s-a rugat la mormant. Aceste documente despre intamplari miraculoase nu sunt insa necesare procesului de beatificare. Parintele Popieluszko, pe care l-am cunoscut si eu, era cea mai fantastica persoana din lume.”

„A tinut sa vina la scoala ca sa-i apere pe cadeti”

In putinul timp petrecut la Varsovia am asistat si la intalnirea de aniversare a 25 de ani de la greva scolii de ofiteri pompieri, Wyzsza Skola Pojarnicza, aflata tot in cartierul Zoliborz. In noiembrie 1982, cand cadetii au inceput greva, cerand sa depinda de Ministerul Stiintei, Educatiei si Tehnologiei, si nu de Ministerul de Interne, parintele Popieluszko, a sosit sa-i sustina si sa-i apere. „A venit de trei ori aici, la scoala. Eu l-am adus cu masina”, spune Ligia Urniaz-Grabowska. „S-a temut ca tinerilor li s-ar putea intampla ceva. A adus cu el un cantec patriotic, vechi de un secol, si mai multi oameni cu care sa-l cante.” Acest lucru mi-a fost confirmat si de seful Brigadei Pompierilor Polonezi, care a fost foarte emotionat cand si-a tinut speech-ul. A absolvit aceeasi scoala, dar inainte de noiembrie '82, cand a avut loc greva. Atunci, imi explica, dupa doua saptamani de greva, cu cadeti baricadati in cladire si izolati de fortele de ordine, puterea a inchis scoala dupa ce a intrat in forta si a oprit greva. Cadetii care n-au semnat declaratia de loialitate au fost dati afara din facultate. In 1982, scoala s-a reinfiintat cu alt nume, pe care-l poarta si azi.

„Era preot, nu lider, nu discuta chestiuni politice”

Andrzej Werner e critic literar si cinematografic, profesor si scriitor. L-a intalnit de cateva ori pe parintele Popieluszko, in cadrul unor intalniri cu colegii sai din KOR (Komitet Obrony Robotnikow/ Comitetul de Aparare a Muncitorilor, fondat in 1976 de un grup de intelectuali). Andrzej Werner locuieste si el in Zoliborz, langa Biserica Kostka. Si-l aminteste pe parinte ca pe o persoana foarte carismatica si foarte devotata. „Nu era un lider, ci preot. Nu discuta chestiuni politice”, spune Andrzej Werner, care a fost si el arestat de doua ori, iar a doua oara a petrecut trei saptamani intr-o inchisoare din nord-vestul Poloniei, la granita cu Germania. Se intampla in 1981. „Am fost dusi cu elicoptere si escorta militara, dar n-am fost interogati si nu ne era frica, pentru ca eram toti lideri ai Solidaritatii si n-aveam ce discuta cu cei care ne rapisera. Cred ca era cea mai mare concentratie de intelectuali pe metru patrat care a existat vreodata in lume. Mari profesori si mari scriitori mi-au fost colegi de celula, inclusiv viitorul prim-ministru, Tadeusz Mazowiecki”.