Campania de ucidere în masă a lupilor, începută în 1950, a durat nu mai puţin de zece ani. După cum am aflat de la Dumitru Murariu, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, motivaţia autorităţilor a fost că lupii omorau vânatul – cerbi, căprioare. Aşa că au fost puse în pădurile patriei bucăţi de carne cu otravă, drept capcane pentru temutele carnivore. Se folosea cianura de potasiu. S-a ajuns astfel ca populaţia de lupi din ţara noastră să fie exterminată în scurt timp.
Zăganul – victimă colaterală
Dar nu s-a întâmplat doar atât, pentru că la „prinzătoare” mai veneau şi păsări răpitoare, precum zăganul, vulturul pleşuv şi codalbul. Au muşcat şi ele din „prada” otrăvită. A fost o lovitură cumplită mai ales pentru zăgan – o specie aflată, la vremea aceea, în declin. A şi dispărut, la scurt timp după aceea, din ţara noastră. Vulturul bărbos, cum i se mai spunea, era cea mai frumoasă dintre răpitoarele cerului din România, susţin biologii. Un adevărat „avion” cu pene multicolore. Când îşi deschidea aripile, ajungea la o anvergură de aproape trei metri.
Premii pentru uciderea lupilor
Se organizaseră în toate judeţele centre speciale pentru colectarea pielilor de lup. Dar acolo se puteau aduce şi gheare ale unor păsări răpitoare. Se considera că nu doar lupul este nociv pentru patria noastră, ci şi unele păsări, precum cioara, uliul şi vulturii. Acuzaţia pentru vulturi era că răpeau pui de animale – capră neagră, de pildă, în timp ce uliul dădea iama în gospodăriile oamenilor, printre orătănii. Mai-marii vremii promiteau chiar şi premii – bani sau alte favoruri – celor care aduceau mai multe piei de lup sau gheare de păsări răpitoare, ca dovadă că uciseseră „infractorii”. Trebuie menţionat aici că lupul e considerat un „sanitar” al pădurii. El vânează, în primul rând, animalele bolnave sau degenerate. „S-a observat, după dispariţia lupului, un număr tot mai mare de căpriori cu anomalii”, arată Dumitru Murariu. Din fericire, lupul a reapărut, mai târziu, în România, azi populaţia fiind aproape refăcută, datorită migraţiei acestor animale din Ucraina. „Dacă acum ţara noastră are locuri fruntaşe, pe plan mondial, la trofee de căprior şi cerb, este datorită selecţiei naturale pe care lupii o fac, ca sanitari ai pădurii”, conchide academicianul.
Pelicanul – luat în cătarea puştii
S-ar putea spune că românii şi-au decimat singuri bogăţiile naturii, de-a lungul vremii. Există mărturii ale unui „război” similar, de data asta purtat în Delta Dunării, împotriva păsărilor care, vezi-Doamne, mâncau prea mult peşte, făcând pagubă în producţia piscicolă a ţării. Lotul vinovaţilor era mare – pelicanul, cormoranul, lopătarul, stârvul cenuşiu şi stârvul de noapte. N-a avut nicio importanţă opinia oamenilor de ştiinţă, care susţineau că aceste păsări mânâncă doar peşte de talie mică, într-o cantitate infimă. „Conform studiilor, aceste păsări consumă câteva sute de grame de peşte, şi asta nu în fiecare zi”, arată directorul Muzeului „Antipa”. Dar parcă a contat aşa ceva pentru paznicii crescătoriilor de peşte din Deltă! Ei împuşcau fără milă păsăretul. Alţii incendiau vegetaţia, chiar în locurile în care se ştia că sunt colonii de păsări, pentru a fi alungate. Asemenea „eroi” primeau diverse recompense, fie alcool, fie câte un cartuş pentru fiecare gheară de pasăre răpitoare pe care o prezentau drept trofeu – semn că omorâseră acea necuvântătoare. Urmele masacrului din trecut se mai văd şi azi – pelicanul creţ e pe cale de dispariţie în ţara noastră.
Dropia – exterminată cu bâte şi pietre
Alt „inamic” a fost dropia. O înaripată de mărimea unui curcan, cu penaj frumos, trăind în zonele de câmpie ale României, mai ales în Bărăgan. Toamna, când dădea primul îngheţ, aripile acestor păsări atârnau din cauza gheţii, aşa că nu mai puteau zbura. Atunci ieşeau ţăranii la atac, cu pietre şi bâte, să le omoare. Victimele erau apoi băgate la cuptor şi mâncate, pentru că aveau carnea foarte gustoasă. Ultimele dropii au fost ucise în judeţul Teleorman, în anii ’70. E o specie practic dispărută la noi. Cu toate astea, în ultimii ani au fost semnalate asemenea păsări în câmpia vestică a României. Dar sunt exemplare venite din Ungaria.
Statistici oficiale
Ce a mai rămas azi din fauna României? Am primit răspuns de la Ministerul Mediului. La noi mai sunt 100 de specii de mamifere, din care 70 ocrotite de lege. Mai bine arată statistica la păsări – avem 400 de specii, dintre care numai 72 necesită protecţie. La capitolul reptile putem să bifăm existenţa a 23 de specii, peste 80% dintre acestea fiind protejate. La amfibieni situaţia arată aşa – 19 specii, aproape 90% ocrotite. Se mai ştie că 16% din suprafaţa României este reprezentată de arii protejate, în care păsările şi animalele ar trebui să nu fie deranjate în niciun fel de om. Dar oare aşa se întâmplă? „Avem o legislaţie bună. Important e să fie şi aplicată. Problema e că în parcurile naţionale continuă defrişările. Se distruge habitatul animalelor şi păsărilor. Ce fel de refugiu mai poate fi acolo unde se aude drujba? La care se adaugă şi pericolul braconierilor”, spune academicianul Dumitru Murariu. Din cauza defrişărilor, încă o vedetă a meleagurilor are, de mai mult timp, securea deasupra capului – cerbul carpatin.
Bani europeni pentru speciile româneşti
Autorităţile susţin că vor investi 215 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, pentru asigurarea „unui management corespunzător al ariilor protejate”, dintre care 172 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Banii au ca scop „menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare a habitatelor şi speciilor”, dar şi „stoparea degradării biodiversităţii”. Legile noastre, aşa cum sunt ele în ziua de azi, par fără cusur – nu ai voie să perturbi viaţa păsărilor şi animalelor în perioadele de reproducere, de creştere, de hibernare sau de migraţie. Este interzisă distrugerea cuiburilor de păsări, nu ai voie să ucizi, să deţii sau să transporţi animale sau păsări ocrotite de lege. Nu ai voie să iei din cuib ouăle păsărilor sălbatice, nici măcar în cazul în care găoacea a fost deja părăsită de „locatar”.
„Amintiri” împăiate
Dar dacă ne-am întoarce în timp cu câteva sute de ani, într-un exerciţiu de imaginaţie, am fi uimiţi de bogăţia faunei de atunci a ţării noastre: foca, antilopa saiga, elanul, bourul, calul sălbatic, măgarul sălbatic, marmota de stepă. Sunt doar câteva exemple – cele mai spectaculoase – pe care ni le-a dat directorul de la „Antipa”. Din păcate, după ce ne întoarcem la timpul prezent, mai putem vedea toate aceste minunăţii doar împăiate, la muzeu. După ce au fost vânate fără cruţare sau alungate. De români.
Laborator pentru situaţii extreme, la „Antipa”
La Muzeul „Antipa” există un laborator, înfiinţat în urmă cu trei ani, unde lucrează cinci biologi. Cercetările vizează biologia moleculară. Se poate determina, prin studiul ADN, dacă o specie este în pericol de dispariţie, în funcţie de bogăţia sa genetică. „Scăderea diversităţii genetice este un semnal de alarmă în legătură cu viitorul acelei specii”, ne-a explicat Luis Popa, doctor în biologie genetică, şeful Secţiei de Biologie Moleculară. Există deja un prim rezultat al studiilor de până acum de la „Antipa” – lostriţa e pe cale de dispariţie, judecând tocmai după sărăcia genetică a speciei. Vorbim despre cel mai mare răpitor din apele noastre – de la Dunăre şi afluenţi, până la apele de munte. Un peşte care atinge chiar şi 30 de kilograme.
Primii cinci zimbri în libertate
Dar iată şi o veste bună – vom avea primele cinci exemplare de zimbru în libertate, în pădurile din Munţii Neamţului, începând de anul viitor. Am aflat acest lucru de la Răzvan Deju, biolog la Rezervaţia „Dragoş Vodă” din judeţul Neamţ. Dispărut cu sute de ani în urmă, importat în anii ’60 din Polonia, şi ţinut până acum în rezervaţii, zimbrul – pe vremuri fala munţilor noştri – se va întoarce acum la vechile lui sălaşuri. E drept că nu va fi singur nicio clipă, orice mişcare fiindu-i monitorizată prin satelit. Fiecare animal va avea la gât un fel de zgardă – se numeşte radiocolar – ca măsură de precauţie împotriva braconierilor. Dacă totul va merge bine, în viitor vor fi 20 de zimbri în libertate, în pădurile Neamţului, promit specialiştii. Şi totuşi, parcă sunt prea puţine veştile bune de azi, în comparaţie cu lista atât de lungă a nenorocirilor prin care au trecut, de-a lungul istoriei, păsările şi animalele sălbatice din România…
