În noaptea de Rusalii din anul 1951, jandarmii şi soldaţii de securitate au mers din casă în casă şi au confiscat actele tuturor familiilor care urmau să fie deportate din satele Banatului şi ale Olteniei. Deportaţii le-au primit înapoi după ce au ajuns în pustietatea Bărăganului, dar ştampilate cu stigmatul D.O. (Domiciliu Obligatoriu).
Basarabeanul Ilie Frunză a fost unul dintre puţinii deportaţi care au reuşit să-şi păstreze actele de identitate şi cu buletinul în pantof a încercat să evadeze după câteva săptămâni din câmpia Bărăganului. „Am făcut prostii multe…”, mărturiseşte Ilie Frunză.
Duminică seară, în noaptea de Rusalii din 1951, Ilie Frunză era împreună cu prietenii la bal. Petrecerea le-a fost însă stricată de jandarmii care au năvălit în căminul cultural din comuna timişoreană Sandră şi le-au spus tuturor să plece cât mai repede la casele lor.
„Eu m-am dus acasă şi m-am culcat în grădină. Mi-era ruşine să întru în casă pentru că era deja 12 noaptea. Aşa era pe timpuri… Când m-am trezit de dimineaţă, santinela era la poartă. M-a întrebat de unde am venit şi mi-a cerut buletinul. Eu îl ascunsesem în pământ în grădină şi i-am spus că nu am. Atunci locotonentul m-a lovit cu arma în piept”, îşi aminteşte nea Ilie Frunză ziua deportării.
Cu mult curaj sau inconştienţă căci avea doar 18 ani, Frunză a continuat să susţină că şi-a pierdut actele de identitate cu o săptămâna înainte şi de aceea nu le mai are. Apoi a profitat de un moment de neatenţie din partea jandarmului pentru a-şi ascunde buletinul printre hainele pe care le strânsese pentru drum.
Se zvonea că îi vor duce în Siberia, dar în schimb îi aştepta pustietatea din Bărăgan. Tinerii deportaţi nu aveau voie să meargă la liceu, dar în schimb erau obligaţi să muncească în sat. „Intr-o dimineaţă am întârziat şi au venit jandarmii la mine acasă. Băi frăţioare când mi-au dat patru bice pe spate a trebuit să mă duc imediat”, spune bătrânul. Frunză avea însă un plan de evadare.
„Decât eu am avut buletin şi un prieten de-al meu, tot din sat, din Rădăuţi. Ne-am gândit ce facem? Hai să plecăm înapoi la Timişoara. Şi ne-am întors în comună unde ne-am făcut mari. Varamiu era acolo. Pe el nu l-au luat că era căsătorit cu o nemţoaică. Era un bal frumos în seară aia. La bal ce ne-au anunţat jandarmii? Că ne aresteză şi de acolo. Păi cum ne-a dat voie să venim înapoi în comună aia?”, povesteşte cu zâmbetul pe buze nea Ilie Frunză.
Jandarmii i-au dus pe amândoi la „plasa„ cum îi spunea atunci secţiei de poliţie şi i-au trimis înapoi în Baragan pe jos ! „Un jandarm trebuia să ne aducă din post în post până în Bărăgan. Jandarmul nu mergea mult pe jos, din comună în comună ne predă la altu, dar noi trebuia să mergem tot timpul pe jos. În fine, am căzut de acord şi am luat bilete şi pentru noi şi pentru el şi am ajuns în Timişoara”, spune Ilie Frunză.
În Timişoara, cu ajutorul unui alt văr de-al lui Frunză au reuşit să îl îmbete pe jandarm şi să evadeze. Şi-au dat însă seamă că nu aveau unde să se ascundă şi s-au întors singuri în Bărăgan. Familia şi coliba din chirpici şi paie erau tot ce mai aveau.
„Poliţaiul ăla, să ne fie cu iertare, jandarm era, avea o automată micuţă, acuma ştiu ce e aia, atunci nu ştiam ce-i automată, a băut la coniac până s-a îmbătat. Şi-a pus mână pe automată şi capu pe ea şi acolo a dormit. Pe jandarm l-am lăsat dormind şi noi ne-am urcat în tren şi am plecat. Ce s-a întâmplat cu el Dumnezeu stie”, povesteşte Frunză.
În satul Fundata, au avut noroc că şeful de post era un om bun şi nu i-a pedepsit în niciun fel. În schimb el a fost dat afară din poliţie. „Aia s-a intâmplat, conchide nea Frunză.
