4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodGround Zero, o poveste despre tragedie şi speranţă

Ground Zero, o poveste despre tragedie şi speranţă

Ground Zero este termenul folosit pentru a desemna zona unde au fost Turnurile Gemene din New York, World Trade Center, distruse în timpul atacurilor din 11 septembrie 2001. Seria de documentare difuzată de Discovery Channel timp de trei duminici, începând cu 4 septembrie – „Ground Zero: 10 ani mai târziu” – prezintă unul dintre cele mai curajoase proiecte de construcţii. Aici se vor clădi patru zgârie-nori, un centru de transport public, un muzeu şi un monument memorial care include cea mai mare cascadă artificială realizată vreodată. Steven Spielberg a fost producătorul executiv al acestei serii, ce urmăreşte arhitecţii, inginerii, proiectanţii şi muncitorii implicaţi în noul proiect, „One World Trade Center”, descris drept „o cronică definitorie a proiectului prin care Ground Zero se ridică din cenuşă”.

„Efortul de a reconstrui Ground Zero este o poveste despre amintire şi înnoire. Iar faptul că Steven Spielberg – unul dintre cei mai de seamă cineaşti ai vremurilor noastre – este producătorul acestei serii ne asigură că această poveste va fi spusă tuturor oamenilor, dar şi generaţiilor viitoare”, a declarat Michael Bloomberg, primarul oraşului New York. „Noi nu doar reconstruim World Trade Center, ci transformăm un simbol al unei cumplite tragedii într-unul al speranţei. Documentarul va arăta povestea unor oameni care lucrează să readucă la viaţă centrul New York-ului şi care, în acelaşi timp, aduc un omagiu victimelor şi familiilor acestora”.

Ce se întâmplă concret în inima New York-ului puteţi vedea în episoadele documentarului. Nu este vorba despre un simplu proiect de construcţii, doar o realizare tehnologică ambiţioasă, ci despre o pagină de istorie, încă deschisă pentru SUA.

„Ground Zero: 10 ani mai târziu” este împărţit în şase episoade, fiecare urmărind un singur aspect al lucrărilor noului complex One World Trade Center, şi va fi difuzat duminica, începând cu 4 septembrie, de la ora 21.00, pe Discovery Channel.

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă