In noua sa carte, „Making Globalization Work” (W.W. Norton, 2006), Joseph Stiglitz, profesor la Columbia University din New York, descrie limitele pietei in era capitalismului global. Stiglitz a fost seful Consiliului Economic al presedintelui Bill Clinton. Numit in 1997 economist-sef si vicepresedintele Bancii Mondiale, demisioneza in 2000. Joseph E. Stiglitz a primit in anul 2001 Premiul Nobel pentru Economie. A publicat „Globalization and Its Discontents” (2002), best-seller mondial, si „The roaring Nineties” (2003), ambele la editura W.W. Norton.
Sub titlul „Un autre monde. Contre le fanatisme du marche”, cunoscuta editura Fayard (Paris) a publicat in aceasta toamna prima traducere europeana a noului eseu „Making Globalization Work”. Economist cu o experienta de peste 40 de ani, Joseph E. Stigliz contrazice „validitatea enunturilor generale referitoare la eficacitatea pietei si anumite convingeri fundamentale despre mondializare”. De exemplu, postulatul potrivit caruia datorita economiei de piata va creste obligatoriu si bunastarea oamenilor. In „La grande desillusion” (titlul francez al eseului „Globalization and Its Discontents”), economistul explica, cu multe exemple, din ce motive „mondializarea nu a redus saracia si nu a stabilizat economia”. Desi Occidentul a spus tarilor in curs de dezvoltare (inclusiv celor in tranzitie, n.a.) „ca noul sistem economic le va aduce o opulenta fara precedent”, in realitate le-a creat „o saracie fara precedent”, afirma Stiglitz in „Marea deziluzie”. In cercetarile sale de la universitatile din Yale, Princeton, Oxford, Stanford, iar acum la Columbia University, profesorul in economie a demonstrat „ca fanatismul de piata”, doctrina economica a Fondului Monetar International (FMI), „care vrea ca pietele sa duca in mod spontan la eficacitatea economica, era viciat in profunzime”. Fara sa tina cont de circumstantele tarilor respective, organizatiile economice internationale au sustinut o orientare economica foarte precisa, dar eronata prin multe aspecte. Insasi FMI a recunoscut ca „a autoriza circulatia fara bariere a fluxului de capital speculativ este extrem de riscant”.
Terapiile de soc saracesc populatiile
Relevante in acest sens sunt si exemplele din capitolul „Fostele tari comuniste in tranzitie”. „Dupa caderea zidului de la Berlin, in fosta URSS si in tarile – satelit a existat o mare speranta de democratie si prosperitate economica. Consilierii occidentali au sosit in fuga in Europa de Est, pentru a ghida tarile in tranzitie. Multi au crezut pe nedrept ca era necesara o terapie de soc, ca se putea trece de azi pe maine la capitalismul de stil occidental, privatizand si liberalizand cat mai repede”. In acelasi timp, spune autorul, sute de miliarde de dolari au fost aruncate pe fereastra. Economia si resursele tarilor in tranzitie au fost privatizate pe nimic. S-a creat o noua patura de oligarhi. „Acestia si-au expediat banii in strainatate mult mai repede decat au intrat miliardele, sub forma de ajutoare de la FMI”. Lipsa de legislatii adaptate pentru conducerea intreprinderilor s-a soldat cu furturi masive si concedieri de personal. Exemplul Rusiei „este stupefiant”: tranzitia de la comunism la economia de piata, care trebuia sa inaugureze o era de prosperitate inedita, a provocat in fapt o teribila cadere. Veniturile s-au redus pana la 70%, durata de viata a scazut, intre 1990 si 2000, cu patru ani.
In perioada cand detinea functia de economist si vicepresedinte la Banca Mondiala, Stiglitz a preconizat mentinerea unui echilibru intre sectoarele publice si cele private. Prioritare trebuiau sa fie politicile de promovare a egalitatii si crearea locurilor de munca. S-a intamplat exact contrariul motiv pentru care si-a dat demisia. Anumite detalii din capitolul „Multinationalele” vor parea familiare consumatorilor din Romania, care achita preturi prohibitive la gaze (concerne germane) si apa (francezi). Blackout-ul de electricitate in locuintele a 10 milioane de europeni (4 noiembrie) a starnit tarziu indignarea politicienilor, ani de zile propagatorii avantajelor privatizarii resurselor. Acum cer concernului de electricitate E.ON – cel mai mare din UE – sa investeasca mai mult in siguranta retelelor. Numai ca, dupa privatizarea din 2002, tarifele electrice au crescut in Germania cu 75%. Problemele induse de concerne sunt sistemice, spune Stiglitz. Daca, asa cum estimeaza numerosi economisti, „prima responsabilitate a multinationalelor este de a-si servi actionarii, atunci ele trebuie sa faca tot ceea ce le sta in putinta, pentru a maximiza profitul”.
Eficacitatea economica trebuie sa fie echitabila
Un capitol intreg este consacrat marilor catastrofe cauzate de multinationale in special in tarile sarace. „La mii de kilometri de sediul firmei”, spune Joseph E. Stiglitz, „este mai simplu sa distrugi mediul sau sa ignori normele fundamentale de lucru. Populatia locala fiind saraca, este mai usor sa consideri ca acolo viata si pamantul au mai putina valoare ca in propria tara”. Joseph Stiglitz descrie efectele corozive ale coruptiei, secretului bancar, centrelor offshore, metode care servesc interesele tarilor industriale dezvoltate. Cercetarile sale arata ca de fiecare data cand informatia este imperfecta, asimetrica, „cand unii stiu ceea ce altii ignora”, abuzurile intereselor particulare, finantatorilor si multinationalelor cresc. Cetatenii tarilor industriale avansate impreuna cu cetatenii noilor membre ale Uniunii Europene au un interes comun: trebuie sa controleze bunul mers al globalizarii. In zece capitole, cursiv redactate, adesea ironice, autorul arata ca metodele de impunere a globalizarii nu au adus rezultatele promise. Care sunt limitele pietei? Nu exista o singura forma de capitalism, un mod unic de a gestiona economia, afirma Joseph E. Stiglitz. Din moment ce avem posibilitatea sa alegem, nu tehnocratii, ci politicienii trebuie sa aplice cele mai bune reguli, controlate de experti independenti, societatea civila si presa.
