Sărbătoarea de Paște, simbol al renașterii și al reînvierii, este una dintre cele mai importante sărbători ale românilor. În perioada interbelică, perioada de maximă dezvoltare economică a României, oamenii acordau o importanţă aparte acestei sărbători. Oamenii îşi făceau vizite, mergeau la biserică în noaptea de Înviere pentru a lua lumină, pregăteau ouă roşii, pască, cozonaci, friptură de miel şi un vin bun. Se cumpărau haine noi şi mai toţi încercau să respecte tradiţiile locului.
VEZI ŞI Rețetă pentru masa de Paște: Pască umplută cu smântână
“În ajunul sărbătorilor, fiecare fată își pregătește o cămașă nouă după ultima modă, care după dorința și râvna ei… <<va fi cea mai frumoasă din sat>>. Cămașa trebuie lucrată nu numai cu mare îngrijire dar și cu multă curățenie, căci nu are voie s’o spele trei săptămâni și în tot acest interval trebuie să rămâie “tot ca nouă”. Fata care și-a cusut o astfel de cămașă ia în seara de ajun o cofă și trei fire de busuioc și merge să scoată apă din râul care curge prin apropiere. Se întoarce apoi acasă, recitând pe drum versurile unui farmec care îi va asigura succesul la joc. În pragul ușii, ea bea de trei ori apă din cofă și încheia farmecul cu o zicală. A doua zi de dimineață, adică în ziua de Paști, pe când cântă cocoșii a treia oară, fata pornește în faptul zilei la râu pentru a-și lua “apă de dragoste și frumusețe”, scria în articolul “Obiceiuri și farmece de Paști” – numărul special de Paști din 27 aprilie 1932 al revistei “Ilustrațiunea română”.
VEZI ŞI Rețetă pentru un Paște cu bucurie: Cozonaci moldovenești
Cei superstiţioşi aveau farmece legate şi de binele casei: iarba verde se împrăștia pe pragul ușii pentru ca toți ai casei să o calce pentru a fi sănătoși, plăcuți și frumoși ca iarba. Alţii, puneau după ușă un răsad proaspăt de iarbă pe care îl lăsau să se usuce timp de trei zile şi apoi îi afumau pe cei bolnavi de junghiuri pentru a-i însănătoși. Plugarii și meșteșugarii își puneau cea mai de preţ unealtă din gospodărie sub pragul ușii, unde o lasău să stea trei zile, călcând pe ea, pentru a avea mai apoi spor la lucru.
VEZI ŞI Rețetă de drob fistichiu: Cighir în aluat
O tradiţie ciudată din acea perioadă era ca toți oamenii dintr-o casă să pună în noaptea de Înviere o felie de pâine pe un pahar plin cu apă. Când se întorceau de la biserică fiecare îşi verifica paharul. Dacă apa secase înseamna că va muri mai înainte de un an, iar dacă nu, că vor trăi încă mult timp, scrie deieri-deazi.blogspot.ro
