„Campus Creativ” este un program inițiat de Asociația Mișcare pentru Acțiune și Inițiativă Europeană, acesta urmând să schimbe felul în care arată spațiile de socializare.
Cei care cunosc cât de cât cum arată în România un campus studențesc, nu toate desigur, dar mare parte dintre ele, știu că el este o simplă aglomerare de câmine tip blocuri comuniste, atmosfera fiind animată doar de spiritul studențesc, același oriunde în lume.
Începând din această primavară, campusul studențesc Regie – din câte știu, cel mai mare din București – va căpăta un alt aspect prin progamul inițiat de Asociația Mișcare pentru Acțiune și Inițiativă Europeană care, prin proiectul „Campus Creativ” va schimba felul în care arată spațiile de socializare. Este un proiect ce se va implementa prin intermediul voluntarilor, în speță studenți care locuiesc în Regie, dar și elevi ai liceului cu program sportiv „Mircea Eliade”, împreună, desigur, cu arhitecții și echipa proiectului.
Înainte de a materializa intervenţiile urbane, echipa de sociologi a proiectului formată din Andrei Mihail și Elena Trifan, a coordonat o cercetare cantitativă și calitativă în rândul studenților și rezidenților din Regie pentru a răspunde uneia dintre principalele necesități ale proiectului: identificarea nevoilor de locuire și de petrecere a timpului liber, precum și a modalităților de animare și reamenajare urbană de interes pentru locuitorii din zona Regie.
Unde își petrec tinerii timpul liber
Spațiile publice sunt preferate pentru că „nu costă”, sunt mai puțin aglomerate și oferă o libertate mai mare de alegere a activităților. Aici, studenții își pot alege muzica, volumul acesteia sau își pot prepara singuri mâncarea. Aproximativ 76% dintre studenți spun că și-ar dori să petreacă mai mult timp în spațiile publice de socializare din zona căminelor O sursă de nemulțumire a locuitorilor din Regie este legată de spațiile publice de socializare, insuficiente și amenajate deficitar. Bănci sunt construite doar în fața unor cămine. Acolo unde nu există, rezidenții sunt forțați să găsească tot felul de improvizații. Spre exemplu, în fața căminului P6, studenții au găsit o bucată de beton în formă de dreptunghi pe care o folosesc ocazional ca bancă. În plus, “(…) având în vedere că sunt 400 de oameni într-un cămin, să pui în fața căminului o bancă de 3 persoane e puțin absurd”, spune Petre, unul din respondenți.
Aceeași nemulțumire este legată și de numărul scăzut de foișoare, spații verzi și pentru sport, lipsa unei cantine, a unei bucătării pe etaj, precum și a unei spălătorii. Peste 80% dintre respondenți consideră că spațiile publice din jurul căminelor au nevoie de îmbunătățiri substanțiale în vederea petrecerii timpului liber.
Studenții își mai doresc și organizarea mai multor activități culturale. 60% dintre studenții intervievați au declarat că vor să aibă loc mai des în Regie vizionări de filme, iar 52% dintre aceștia și-ar dori mai multe concerte.
Ateliere de educație urbană
Studenții și elevii voluntari în acest proiect au fost pregătiți de echipa proiectului prin organizarea de ateliere de educație urbană. În ce au constat aceste ateliere spune pentru România Liberă Ion-Constantin Șolga, manager al proiectului Campus Creativ și Președinte al Asociației MAIE: “Cele patru ateliere de educație urbană adresate studenților și liceenilor implicați în proiect au avut loc la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie și au fost susținute de arhitecții proiectului: Alecsandru Vasiliu, specialist urbanist, Octavian Neculai, specialist artă comunitară și Mihaela Șolga, specialist revitalizare. Deoarece voluntarii nu au mai fost implicați în realizarea de intervenții urbane cu scopul de a recrea spatiul în care trăiesc, aceștia au învățat pe parcursul celor patru ateliere despre diferite tipuri de intervenții, importanța mobilierului urban, despre cum sa creeze spații de socializare în campus etc. În primul atelier, prin exerciţii de brainstorming şi grup nominal am identificat elementele cheie care stau la baza viziunii intervenției urbane. Tot în cadrul primului atelier, am prezentat noţiunile de bază referitoare la diferenţele dintre spaţii publice şi cele private, spaţii folosite individual sau comunitar, sau cele dintre spaţii de tranzit şi popasuri în cadrul oraşului. Prezentările au ilustrat exemple de spaţii publice la diferite scări şi grade de intervenţie şi tehnici prin care spaţii fără semnificaţie se pot transforma. În cadrul celui de-al doilea atelier de educație urbană echipa Campus Creativ a prezentat soluţii de mobilier urban, guerilla advertising şi tehnologie care animă spaţiul public și care nu necesită know-how şi resurse complexe. Cu alte cuvinte, am exploatat cum putem face prin creativate multe lucruri, cu resurse puține. În atelierul trei am urmărit construirea unei poveşti şi crearea unor repere cu valori distincte între cele şase spaţii care vor fi reamanajate în Regie. Atelierul patru a pornit de la o discuţie despre cămine, istoria lor şi starea lor actuală. Într-o şedinţă de Q&A, arhitecţii Campus Creativ au propus rezolvarea, prin mijloace tehnice minimale a problemelor cu care se confruntă locuitorii și care să ajute participanţii să înţeleagă modurile în care ar putea răspunde problemelor ivite, precum şi care ar fi detaliile pentru care va trebui să solicite asistenţă tehnică. La finalul atelierului am ales soluțiile fezabile propuse de voluntari, iar în curând vom pune în practică cele șase idei finaliste care vor fi implementate în intervențiile urbane din Regie.
Principiu. Nevoia de locuire
Cum se vor concretiza aceste intervenții urbane în Regie începând din această lună ne spune tot managerul proiectului: “Intervențiile urbane din Regie vor fi realizate pornind de la nevoile de locuire și de petrecere a timpului liber a locuitorilor din zonă, nevoi analizate atât prin cercetarea realizată de sociologii Campus Creativ, cât și prin soluțiile propuse de liceenii și studenții participanți la atelierele de educație urbană. Așadar, echipa de arhitecți ai proiectului, împreună cu liceenii și studenții voluntari vor începe în aprilie să schimbe felul în care arată spațiile de socializare de Regie prin asamblarea unui mobilier urban (“LEGO urban”), încorporarea a 70 de mini bănci și a 20 de bănci cu jardinieră, precum și prin amenajarea unor spații de gătit în aer liber cu șase grătare. Totodată, podul de peste Dâmbovița și foișoarele din Regie va fi reabilitate și tehnologizate prin introducerea unor lumini LED. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 9.000 euro.”