21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO: Imaginea dezolantă a demolărilor adusă la rang de mare artă prin...

FOTO: Imaginea dezolantă a demolărilor adusă la rang de mare artă prin intermediul grafitti

La intersecţia străzilor Berzei şi Ştirbei, chiar pe colţ, acolo unde începe panta, se găsea în urmă cu câţiva ani o cel puţin interesantă casă de dimensiuni apreciabile într-un stil Art Nouveau.

În timpul comunismului a fost transformată în policlinică. Deşi nu arăta chiar rău şi nu dădea semne vizibile de structură periculoasă (nu-mi aduc aminte să fi avut însemnul “bulinei roşii”), deşi nu pare că în acel loc se va lărgi carosabilul (nu s-au mai făcut demoări în proximitate), a fost totuşi demolată.

În locul clădirii a rămas o zonă liberă cu iarbă, un transformator cu dimensiuni apreciabile, un copăcel, o bancuţă, semn, cred, că nu se va construi aici ceva în curând. Desigur a rămas, însă, şi aspectul dezolant şi trist al calcanelor vechi, al resturilor de pereţi şi cărămidă, părţi de construcţie rămase, pământ gol, copăcei şi buruieni crescute aiurea pe aceste ruine.

A fost însă o iniţiativă extrem de curajoasă în luna august, şi anume, de organizare a unui concurs IRONLAK BBQ BURNER BUCHAREST, în care artişti – Allan Dalla, Mr. Kero, Pisica Patrată, Irlo, Nego, Lux, Sweet Damage, Dubios 21 – au realizat incredibile desene suprarealiste în tehnica/stilul grafitti.

Imaginea dezolantă a fost transformată într-un adevărat spectacol de artă urbană, asemănător (dar desigur mult mai mic) cu muzeul Hundertwaser de la Viena, mai ales că tot acest decor este legat intrinsec de faptul că acolo locuiesc oameni, imagini grafice fiind plasate inclusiv pe părţi de faţadă şi balcoane.

Deasemenea am făcut o legătură cu imaginile prezentate în recentul spectacol “The Wall”, petrecut chiar la sfârşitul lui august, luna în care a fost realizat concursul

Folosindu-se din plin simbolistica, o paletă puternică de culori precum şi alăturările cu elemente naturale (resturi, ziduri căzute, cărămizi, plante etc), practic fiecare imagine detaliu poate fi asemuită cu o operă de artă avangardistă. Nu au „scăpat” nici gardurile, nici băncuţa şi nici transformatorul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă