O familie de imigranţi din Irak, surprinsă într-o fotografie care a făcut înconjurul lumii, ca simbol al dramei refugiaţilor, se află acum în Germania, într-o cazarmă veche. Cuplul sunnit, care are patru copii, este îngrijorat că nu va primi azil politic şi va fi nevoit să se întoarcă acasă, unde nu se simte în siguranţă, potrivit bbc.com.
„Aş vrea să nu mai văd această fotografie niciodată. Îmi aduce aminte de suferinţa pe care am trăit-o cu soţia şi copiii mei, când aproape am murit. Se simţea mirosul morţii inevitabile. A fost de nedescris. Copleşitor. Oamenii mureau, noi ne înecam, ne simţeam slăbiţi. Am crezut că murim cu copiii noştri”, a spus Laith Majid, despre momentul surprins în imagine, când el şi familia lui au ajuns pe insula Kos.
Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu familia irakiană.
Deşi imaginea a fost făcută publică în luna august, soţia lui, Neda, a spus că oamenii încă îi recunosc pe stradă şi le spun că speră că sunt în siguranţă şi fericiţi.
Citeşte şi: Cu suflarea morţii în ceafă. Povestea INCREDIBILĂ a unui refugiat sirian care a ajuns în Suedia
Atenţia pe care a primit-o familia lui, după publicarea imaginii, l-a surprins pe Laith. „Nu aş fi crezut că o asemenea fotografie ar putea să atragă atât de multă simpatie din partea germanilor şi prietenilor din jurul lumii. Mă simt, simultan, pe de o parte fericit că mi-am făcut prieteni în toată lumea, iar pe de altă parte foarte trist la vederea acestei imagini”, a spus el.
Laith şi Neda au patru copii. Cel mai mic dintre ei nu poate dormi liniştit noaptea, pentru că a fost traumatizat de ceea ce a văzut în apă şi de violenţa pe care au văzut-o acasă.
Deşi presa a relatat, iniţial, că familia este din Siria, pentru că alţi refugiaţi din barca în care s-a aflat erau sirieni, aceasta este, de fapt, din Irak.
Acolo, Laith a fost mecanic şi proprietar al unui magazin, iar Neda a fost profesoară. Cei doi au decis să plece din Bagdad, după ce au primit ameninţări. „Au vrut să îmi răpească unul dintre copii. Deja plătisem, de două ori, pentru siguranţa copiilor mei”, a spus bărbatul.
Neda a precizat că ea şi soţul ei le-au plătit bandiţilor patru milioane de dinari irakieni pentru a-i lăsa în pace. „Nu pleacă. Îţi spun din nou: <<Daţi-ne bani. Dacă refuzaţi, vă dăm foc la casă. Vă omorâm soţul şi vă răpesc unul dintre copii>>”, a spus Neda.
Laith a adăugat că în Germania se simte în siguranţă, iar oamenii se poartă foarte bine cu el.
Ei şi familia lui trăiesc într-o cazarmă de armată veche, cu sute de alţi refugiaţi. Fiecare familie are câte o cameră.
Laith a spus că îşi doreşte să o aducă în Germania şi pe mama lui, care a rămas în Irak, pentru că se teme pentru siguranţa ei.
El şi soţia lui se îngrijorează că le va fi refuzat azilul şi că vor fi nevoiţi să se întoarcă în Irak, unde Neda crede că ar fi omorâţi. „Nu avem de ales. Dacă Germania spune <<nu>>, ne întoarcem acasă”, a spus ea.
Peste un milion de imigranţi au intrat în UE anul acesta, majoritatea dornici să ajungă în Germania sau alte state nordice mai prospere, unde îşi pot găsi locuri de muncă sau au rude. Războiul sirian a dus imigraţia către UE la un nivel-record şi există temeri că actuala campanie internaţională împotriva grupării Stat Islamic şi raidurile ruse în sprijinul lui Bashar al-Assad vor determina şi mai mulţi sirieni să fugă din ţară.