Dintre toate „tarile” romanesti, cea a Oasului este, poate, cea mai misterioasa, pastrand traditii imemoriale, al caror sens nu-l mai stiu nici osenii si pe care cercetatorii in cultura si istorie sunt inca departe de a-l intelege. Convietuirea acestor traditii cu primii pasi ai globalizarii face din acest tinut unul excentric in Romania, aflat la cea mai mare distanta de Bucuresti si, in acelasi timp, in plin centrul Europei.
Dacii liberi
Din pacate sau din fericire, unitatea nationala a poporului roman, din punct de vedere cultural, nu e nici pe departe atat de inchegata pe cat au trambitat-o scriitorii si filosofii nostri inca de la Grigore Ureche. Herodot consemnase, obiectiv, ca tracii se razboiau nu numai cu alte neamuri, ci si intre ei. Sa nu ne facem iluzii: politic, Dacia nu a fost unita decat sub marii regi Burebista si Decebal. Fenomenul a avut urmari in Evul Mediu, cand au existat prea multe tari romanesti, intai independente, apoi autonome. Totusi, in general, daco-romanii nu s-au prea batut intre ei. Astazi, sunt inca impartiti in doua state independente. Nu inseamna ca aceasta situatie este fericita.
Daca tot am luat-o de la Adam incoace, se cuvine sa consemnam ca Maramuresul de peste Tisa nu a fost unit cu celelalte tari romane decat in vremea lui Mihai Viteazu, in 1918 fiind atribuit Cehoslovaciei.
Dupa stirile pe care le avem deocamdata, Maramuresul nu a fost cucerit niciodata in Antichitate. Poate doar in Paleolitic! Actualmente, este cel mai departat de Bucuresti, ceea ce, de fapt, ii confera destule avantaje. Doar cateva exemple: inainte de 1989, toti absolventii de arhitectura, cu pile, rareori straluciti, obtineau posturi sau comenzi in Bucuresti si in orasele apropiate, unde se vede si acum ce au lasat. Cu cat te departezi de Capitala, cu atat blocurile sunt, daca nu mai frumoase, macar mai decente. In anii '80, cand Bucurestiul era cufundat in bezna, la Suceava, de exemplu, straluceau becurile in tot orasul, toata noaptea. Multe case frumoase, din Miazanoaptea Romaniei, care uimesc astazi trecatorii, sunt construite inainte de '89, pe saracia lucie si generala de atunci!
Camara Zanelor
Mai intai de toate, Tara Oasului este extrem de frumoasa ca peisaj, aflata la marginea nord-vestica a Romaniei, intr-o depresiune cu multe vartejuri, cu terase potrivite pentru livezi si cu trei intrari: Negrestii, bazinul Tarsolt si Camarzana. Saisprezece asezari se socot a face parte din aceasta „tara”, intre Muntii Oasului, ce sunt prelungirile lantului Gutai-Tibles, la nord, si Campia Somesana, la sud.
Despre numele satului Camarzana bastinasii sustin ca inseamna „Camara Zanelor”. Or fi stiind ei ceva. O tapuritura din partea locului precizeaza:
Camarzana-i mitite,
Multa dragoste-i in ie.
Zice-se ca, pe vremuri, cand navalirile strainilor se tineau lant, osenii si-au strans toate fetele si muierile lor la un loc sigur, ascunzandu-le in satul-camara. Se mai spune ca toate erau nespus de frumoase, iar osenii le-au zis zane, de unde si denumirea de Camar-Zana. De aceea, orice fecior din Oas bun de insurat trebuie sa treaca prin acel loc si, chiar daca nu-si gaseste acolo aleasa inimii, macar „isi limpezeste ochii”.
Maramuresul la superlativ
Venind dinspre Sapanta la Certeze, de cum intri in aceasta localitate ramai cu gura cascata, crezand ca ai trecut granita, nu insa in Ungaria, ci de-a dreptul in Germania. Case mari si frumoase, dupa ultima moda occidentala, gradini ingrijite… englezeste, curatenie desavarsita, raritatea locuitorilor pe strazi, vizibila preocupare pentru munca a celor intalniti, toate acestea constituie o insula deosebita in Romania, si cu ea nu se poate compara nici un alt sat romanesc si nici chiar multe orase.
Apar intrebarile, dar e dificil sa primesti la toate raspunsuri. Nici certezenii nu au cazut toti de acord cu fenomenul care ii priveste direct. Ei sustin ca intotdeauna au muncit si ca multe case au fost inaltate inainte de '89 si ca dupa Revolutie nu au facut decat sa le modernizeze, dupa revistele si filmele occidentale. Piticii din gradini ii importa direct din Germania.
Ascultandu-l pe un certezean mai simplu, Vasile Man, in graiul local Vasai, acesta ne arata doua case invecinate, la fel de inalte. Cea din dreapta are doua etaje, cea din stanga a avut numai unul. Cum a fost terminata cea mai inalta, vecinul din stanga a ras acoperisul casei sale si i-a mai tras un etaj, facand-o exact cat cealalta, nici un milimetru mai mult. „Si daca unul isi tranteste un zgarie-nori, ce se va intampla?”, l-am intrebat pe Vasai. Raspuns: „Si le strica toti si si le fac la fel de inalte ca acela cu zgarie-norii”.
Fie din pricina invidiei, fie din surse diferite, cei din alte localitati, mai apropiate sau mai departate, spun despre cei din Certeze ca multi sunt racketi, traficanti de persoane si de droguri, hoti si cersetori in Europa Occidentala, de unde trimit bani grei, cu care se ridica vilele cu lifturi exterioare, si ca, in general, sunt foarte iuti la manie. Chiar Vasile Man spune: „Sa n-ai incredere, rade la tine, si mintenas scoate brisca din jeb (buzunar) si o repede in tine”.
Cu toate acestea, Certeze este inrudit cu lumea buna, mai precis este infratit cu localitatile Calatafimi-Segeste (Italia) si Gieres (Franta).
Oficial, Certeze e OK
Am mers si la o sursa oficiala, anume la primarul comunei Certeze, Vasile Mihoc, aflat la al doilea mandat. E independent, in sensul ca nu face parte din nici un partid. La urma urmelor, ce treaba au cei din Certeze cu Guvernul Romaniei, sarac, zgarie-branza, lacom si, mai ales, birocratic? Ei sunt demult in Europa.
Primarul ne-a expus realizarile si proiectele mandatelor sale. Astfel, se au in vedere modernizarea unui drum forestier, valorificarea unor izvoare de apa minerala de pe teritoriul comunei, si realizarea unei partii de schi, in parte cu ajutorul Uniunii Europene. 98% din strazi sunt betonate. Comuna, care, dupa aspect, ar trebui sa fie oras, are doar 5.600 de locuitori, cu cele inca doua sate componente, Huta si Moiseni. 30% din certezeni sunt plecati in Franta, Italia, Belgia, Olanda, Marea Britanie si SUA. In afara acestora, alti 30% lucreaza in alte parti ale Romaniei. In Certeze exista 260 de SRL-uri! „Am fost la Bucuresti, si multi sunt patroni din Certeze”, spune cu orgoliu primarul. „Concetatenii mei sunt foarte harnici. Au castigat licitatiile pentru refacerea localitatilor afectate de ultimele inundatii. In strainatate, cele mai multe femei de aici lucreaza ca menajere, iar cei mai multi barbati in constructii. Vom face un dispensar prin contributiile cetatenilor. Bugetul e indeajuns”. Ei, care primar din Romania ti-ar mai spune ca „bugetul e indeajuns”? E limpede ca, in unele privinte, Certeze este o localitate romaneasca excentrica.
Amanunte pentru o monografie
Primarul confirma ca foarte multe case au fost ridicate pe vremea lui Ceausescu. Ba, nea Nicu a si „botezat” pe cineva din sat, bineinteles fara ceremonie religioasa. Ioan Mircea Pascu, fost ministru al Apararii Nationale, este nascut la Certeze. Mama bine cunoscutului fotbalist Cosmin Contra s-a nascut tot aici. Nasc si la Certeze oameni, nu-i asa?
Comuna este vizitata de multi turisti straini, iar problema pensiunilor cu tot confortul occidental este de mult rezolvata. Aici va fi, cu siguranta, o zona turistica, intarita de peisajul deosebit de frumos.
In schimb, din pricina urbanizarii ridicate a localitatii, natalitatea a scazut rau. „La unele familii nu avem nici un copil”, spune primarul.
Comuna Certeze, slava Domnului, nu a fost niciodata colectivizata. Tineretul a reluat cresterea animalelor, dar nu in comuna, ci in alte parti. Certezenii nu iau bani de la stat, inca nu sunt obisnuiti si, probabil, nici nu au prea multa incredere. Cei din strainatate trimit bani acasa in fiecare saptamana, fara comision, cu cele 30-40 de microbuze care fac naveta, in fiecare luna, intre Certeze si vestul Europei. Cam la trei luni, unii mai trec si pe acasa. Nu se stabilesc definitiv in nici o alta tara, cu exceptia SUA. Copiii stau cu rudele.
Barfele vecinilor nu prea au temei. In Certeze nu exista nici un bar! Sunt doar cateva buticuri, unde se gasesc si bauturi alcoolice. Oamenii care au mai ramas beau un pahar de palinca dimineata, mananca, si apoi pleaca la munca pana seara. Ceea ce, fie vorba intre noi, nu prea intra in obiceiurile racketilor consacrati.
Negresti, o prelungirea fenomenului Certeze
Centrul zonei etnografice si folclorice Oas, Negresti-Oas, a fost declarat oras abia in 1965, dar este mentionat documentar, ca asezare rurala, inca din 1270. Este situat in partea de est a Depresiunii Oas, pe raul Tur, in partea de vest a comunei Certeze, cu care de altfel seamana mult, in zonele „rezidentiale” de la marginea orasului. Poate ca, intr-un viitor nu prea indepartat, cele doua localitati se vor uni intr-un mare municipiu, ce va aparea intre Sighetu Marmatiei si Satu Mare, beneficiind si de pozitia central-europeana. Deocamdata, traieste din exploatari de lignit, criolit, andezit si pamanturi… colorate. Are si fabrici de piese de schimb pentru utilajele miniere, de mobila, confectii, tricotaje, tesaturi si alimentare. E si centru pomicol. In legatura cu viitorul pomiculturii, mai precis cu productia de palinca in perspectiva apropiatei intrari in Uniunea Europeana, osenii ne sfatuiesc sa stam linistiti: produc de mult acest produs national in Europa Occidentala, din care strainii se infrupta demult, cu multa placere.
Negresti-Oas beneficiaza si de izvoare cu ape minerale clorurate, bicarbonatate, carbogazoase, sodice, slab sulfuroase, in localitatea componenta Luna.
Harnici si curati
Cultural, zona sta mult mai bine decat altele din Romania. E drept ca Negrestiul, inca un orasel, se poate mandri, deocamdata, doar cu un muzeu etnografic in aer liber. Dar mai mult de jumatate dintre locuitorii originari din Negresti si Certeze stiu cateva limbi straine si sunt conectati la viata vest-europeana. Doar in Tara Oasului am vazut, in toata Romania, containere pentru gunoi, pe care scria „Numai pentru plastic”, indemn care se si respecta.
Dintre cei care i-a iubit foarte mult a fost un osean de-al lor, mare om de cultura, Ionita G. Andron, care i-a nemurit, prin superbe imagini, in albumul „Tara Oasului”, aparut la Editura Dacia, in 1977. In pofida aspectului pur occidental al localitatii Certeze, la nunti si la alte evenimente fericite, participantii se imbraca toti, batrani si tineri, in costume populare si petrec dupa vechile obiceiuri. Cate o tapuritura ii avertizeaza pe invidiosi si pe barfitori sa-si vada de treaba:
Niciodata in osanu
Sa nu dai cu bolovanu,
Ca daca n-ai nimeri,
Vai de capu' tau a si!
