Un fotoreporter şi un jurnalist s-au documentat timp de două luni pentru a spune unui public occidental de zeci de milioane de cititori „povestea fânului românesc”. Pentru a depune mărturie prin vorbe, filme şi fotografii că o îndeletnicire ancestrală şi primitivă – cositul fânului – reprezintă o verigă indispensabilă în viaţa unor comunităţi de ţărani autentici.
Ediţia din iulie a National Geographic Magazine este una aniversară, sărbătorindu-se 125 de ani de la lansarea primului număr. Prilej, au decis editorii, ca publicul să cunoască una dintre minunăţiile lumii. O minunăţie descoperită în Harghita şi apoi în Maramureş (în această ultimă zonă au fost realizate 6.000 de fotografii trase toate pe film) şi în faţa căreia autorul Adam Nicolson, baron de Carnock (membru al Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie) şi Rena Effendi (fotograf, laureată cu premii internaţionale precum Getty sau National Geographic) au exclamat (după titlul articolului articolul): „Fânul transilvănean – o splendoare”.
Citeşte şi România văzută dincolo de Dracula. El País despre o călătorie răcoritoare prin România
O lume frumoasă prin simbioză
Un zâmbet îţi va fi nelipsit pe buze în vara timpurie dacă ai norocul de a ajunge în văile cu iarbă proaspătă aflate în jurul Munţilor Carpaţi. Transilvania este locul în care fâneţele au cele mai bogate şi diverse specii de flori, remarcă autorul. „Acest miracol floral e menţinut nu de către natură, ci de către natura muncită de mâna omului. Bogăţia e acolo doar fiindcă o fâneaţă rămâne fâneaţă câtă vreme e cosită în fiecare vară. Abandonată, ar ajunge năpădită de buruieni în trei-cinci ani. Aşa cum e, cel puţin pentru moment, Transilvania e o lume care a ajuns frumoasă prin simbioză.” Desigur, este vorba despre simbioza dintre natură şi om.
Ceea ce nouă ni se pare un lucru comun, pentru autor devine o revelaţie – „fă o plimbare în natură şi imediat vei vedea că în jurul picioarelor tale se înalţă o puzderie de flori şi iarbă proaspătă”.
„Iniţial, articolul a fost gândit şi pus în operă în Ţinutul Secuiesc, abia apoi echipa nimerind, practic prin hazard, în Maramureş. Din acest motiv, textul se referă mai mult la zona Ciuc, însă toate fotografiile sunt din Maramureş”, reia firul incursiunii jurnaliştilor cel care le-a fost ghid şi translator în nordul ţării, Teofil Ivanciuc.
Citeşte şi The Telegraph, reportaj impresionant despre MARAMUREŞ: „E ca şi cum ai intra într-o poveste”
În cea dintâi oprire a jurnaliştilor de la National Geographic, în centrul ţării, Attila Sarig, un bărbat de 30 de ani îi însoţeşte – nu e prea vorbăreţ se mulţumeşte să murmure din când în când „aha”, apoi se apleacă şi mai culege din florile care cresc pretutindeni pe terenul lui: măcriş, salvie, gura leului, păpădie, muşeţel, cimbru… toate vor fi puse la păstrat şi li se vor da diverse întrebuinţări peste iarnă.
Zsolt Molnár le spune că orice om din Harghita care a împlinit vârsta de 20 de ani poate, fără probleme sau ştiinţă de carte, să recunoască 120 specii de plante. „Până şi copiii recunosc jumătate dintre ele”.
Fânul, măsura lucrurilor
Există o strânsă legătură între îndeletniciri, oameni şi animale care permite vieţii să îşi continue cursul, explică autorul: „În timpul verii, iarba de pe pajişti hrăneşte cele una sau două vaci ale familiei. Dar în următoarele şase luni, din noiembrie în mai, animalele rămân înăutru, închise în grajduri unde fânul le ajută să reziste până în primăvară. Doar fânul ţine vacile în viaţă, iar viaţa oamenilor nu ar fi posibilă fără aceste animale. De aceea, în aceste văi ale Transilvaniei, fânul este măsura tuturor lucrurilor.”
Oriunde ai merge, în zonele populate de etnici maghiari sau în satele unde se mai vorbeşte nemţeşte, ca şi în Maramureş vei vedea că îndeletnicirile oamenilor sunt medievale. Milioane de români muncesc pământul, au printre cele mai puţine animale în proprietate şi printre cele mai mici câştiguri din Europa.
Citeşte şi Reportaj BBC despre România rurală: Rar am întâlnit oameni cu o asemenea poftă de viaţă
Fascinaţia autorilor pentru fân, ca verigă, ce ţine viaţa la un loc este atât de mare încât procesul prin care iarba este culeasă, pusă pe pari, uscată şi dusă în depozite este minuţios descrisă. „O vacă mănâncă într-un an patru tone de fân”, remarcă autorul care crede că o familie de ţărani câştigă 4000 euro pe an şi că „un cal este scump deoarece un ţăran nu îşi permite un tractor”.
„Am stat la cină cu o familie care discuta dacă ar fi mai bine să ia un tractor sau un cal. Calul ar fi fost bun deoarece nu s-a inventat încă un tractor care să dea naştere altuia, zicea un ţăran. Pe de altă parte, tractorul nu trebuie hrănit în fiecare zi”.
Tradiţia e o comoară
În Maramureş, autorul a văzut cum oamenii simt o profundă mândrie că nu şi-au abandonat moştenirea. „E pământul nostru”, insistă Anuţa Borca, o tânără mamă din Breb, vorbind despre fâneţele familiei. „Trebuie să avem grijă de el. Trebuie să îi învăţăm pe copii tradiţia. Şi să îi învăţăm ceva care să le permită să supravieţuiască dacă îşi pierd slujba. (…) E important fiindcă tradiţia e o comoară. Dacă o învaţă, vor fi mai bogaţi.”
Şi totuşi, în multe locuri casele frumoase din lemn vechi au fost distruse. Locuinţe moderne dotate cu microunde şi hote le-au luat locul. „Promovându-ne, străinii şi-au făcut treaba. Rămâne să ne-o facem şi noi, amânând măcar (dacă nu anulând) demolarea caselor, grajdurilor, porţilor şi gardurilor, aruncarea la gunoi a obiectelor strămoşeşti, schimbarea cailor cu tractorul, a coasei cu motocositoarea, a uluitoarelor clăi de fân cu asepticii baloţi moderni, renunţarea la vaci şi oi, la „teară”, la cuptorul de făcut pâine, sau la „clopul”, „gatiile” şi „zadiile” moştenite din bătrâni., explică Teofil Ivanciuc care le-a fost ghid în nordul ţării.
În loc de concluzie, autorul ridică o întrebare: „dacă economia ar putea fi pusă în ordine, dacă sprijinul financiar din agricultură ar fi adaptat variaţiilor locale, dacă guvernul român ar fi mai atent la această uimitoare bogăţie a peisajului din Transilvania, atunci această lume a fânului ar putea fi salvată. Transilvania nu e încă o fosilă. E încă în viaţă, doar are nevoie de susţinere ca să se menţină astfel. Dar acest lucru reprezinză una din marile întrebări pentru viitor: Poate lumea modernă să susţină o frumuseţe pe care nu ea a creat-o?”
Un articol, ca un semnal de alarmă
„Fără să fie un articol despre turism, ediţia din luna iulie a revistei National Geographic va ademeni, totusi, turişti străini în satele din Transilvania şi Maramureş. Fiindcă lucruri aparent banale pentru români, cum ar fi o zi de lucru la fân sau un câmp înflorit, sunt descrise în paginile acestui articol ca o curiozitate, ca un fenomen rar, nemaiîntâlnit şi neobişnuit.
Aşa că cititorii vor dori să vadă ei înşişi poienile neatinse de “spray-uri chimice”, să înţeleagă mecanismul ingenios al vâltorilor, vor fi ispitiţi să adulmece mirosul dintr-o horincie sau acela de magiun fiert în livadă într-o după-masă de toamnă.
Nu puţini din cei care vor vedea fotografiile din Maramureş se vor întreba cum te cobori de pe o claie de fân după ce ai ridicat-o la 4-5 metri înălţime de câmpul cosit, cum e să te întorci acasă într-un car cu fân sau să dormi în fân, sau de ce nu, cum e să dai o mână de ajutor ţăranilor într-o zi de coasă. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc cum mai toate articolele despre Maramureş publicate în ultimii ani în presa occidentală, se încheie cu un fel de semnal de alarmă: “Poate supravieţui această lume?” “Grăbiţi-vă până nu trece”, “Ultima şansă de a vedea”. Vesticii îngrijoraţi stăruiesc îndemnându-ne să nu facem ca ei când vine vorba de tradiţie şi ruralitate, să nu repetăm greşelile lor. Iar noi oftăm, privim lung în gol, suntem iar (pentru a câta oară) mioritici şi ne pregătim, dând din umeri, să facem ca ei”, a declarat Rada Pavel, director Maramureş InfoTurism.
Motive de a vizita România
“National Geographic este una dintre cele mai cunoscute si respectate mărci media din lume şi probabil, publicaţia internaţională cu cele mai multe ediţii locale. Articolul despre Transilvania şi Maramureş prezintă in extenso şi face cunoscute aspecte autentice legate de viaţa în zonele rurale din Romania. Îmi exprim convingerea că numeroşi turişti potenţiali din America de Nord, Australia, Asia şi Europa vor fi inspiraţi, dupa lecturarea articolului, să viziteze România şi desigur, să descopere zonele rurale din centrul şi nord vestul ţării. Autoritatea Naţională pentru Turism va complementa apariţia articolului prin activităţi promoţionale în SUA şi Canada, cu tema Anul Maramures 2014, susţine Simion Alb, directorul Biroului Naţional de Turism al României – America de Nord.
