Peste 86.000 de români au petrecut ziua de 1 Mai în staţiunile din România, iar 11.000 în străinătate şi au cheltuit, pentru toată distracţia, aproape 6 milioane de euro, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Dintre turiştii care au ales destinaţii interne, 35.000 s-au aflat pe litoral, gradul de ocupare pe Valea Prahovei a ajuns la 90%, iar în celelalte staţiuni montane – până la 70-80%. Agroturismul a atras circa 18.500 de persoane, peste 2.000 s-au dus în Deltă, iar 13.000 au ales staţiunile balneoclimaterice. Vremea bună a încurajat alte zeci de mii de români să iasă la iarbă verde prin parcuri sau prin pădurile de la marginea oraşelor. Oricare ar fi fost destinaţia de distracţie, grătarul pare să fi rămas regele sărbătorii, iar elementul care a dat unitate sărbătorii l-au reprezentat mititeii.
Legenda românească
Istoria acestor savuroase „gă-luşte” din carne tocată este strâns legată de istoria ţării noastre. Profesorul Călin Felezeu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a descoperit că povestea mititeilor este legată de cea a independenţei României. Mititeii, ca fel de mâncare, nu sunt neapărat o reţetă românească, ci sunt preparaţi în mai toată Peninsula Balcanică, dar şi în alte zone din jurul Mării Mediterane. Diferă însă, în funcţie de regiune, compoziţia cărnii tocate şi a condimentelor folosite.
Libanezii au mititei mai lungi decât cei româneşti, pregătiţi, de obicei, din carne de vită amestecată cu carne de oaie. În Turcia, în compoziţia mititeilor intră adesea carnea de cal, iar în Azerbaidjan localnicii folosesc şi carnea de capră. În România, în general, magazinele vând mititei din carne de porc ori de vită. Chiar dacă acest fel de mâncare este cunoscut de multă vreme, denumirile variază în funcţie de regiunea geografică şi de epoca istorică.
Legenda spune că mititeii au apărut într-o cârnăţărie din Bucureşti. Patronul frigea şi vindea produsele preparate în micul său atelier. Într-o zi de primăvară, el ar fi avut atât de mulţi clienţi încât ar fi rămas fără intestinele de oaie pe care le umplea cu amestecul din carne tocată. Aşa că ar fi aşezat „găluştele” de tocătură direct pe grătarul încins. Se zice că, multă vreme, în România acest fel de mâncare a fost cunoscut sub denumirea de „găluşte fripte”.
Cum au cucerit turcii România şi cu grătarul
Istoricul Călin Felezeu spune că denumirea de mititei este legată de proclamarea independenţei de stat a României. Povestea – relatează el – a început în mai 1877, când trupele ruseşti au intrat pe teritoriul României pentru a izgoni armatele otomane din Bulgaria şi a aşeza această ţară sub protectoratul ţarului. Principele domnitor Carol I şi ţarul Rusiei aveau semnată o convenţie secretă prin care, în schimbul independenţei şi al garantării integrităţii teritoriale a României, trupele ruseşti primeau liberă trecere către frontul din Balcani.
„Turcii au aflat şi, pentru că România era oficial sub suzeranitatea Porţii Otomane, l-au considerat trădător pe Carol I şi au început să bombardeze malul românesc al Dunării. Artileria românească a răspuns şi a bombardat Vidinul. Ei bine, bateriile de artilerie românească de la Calafat aveau tunuri de calibru mai mic, iar obuzele lor, care erau mai lunguieţe, erau botezate «mititei»”, povesteşte Felezeu. El susţine că a descoperit în documentele vremii că denumirea obuzelor a fost transferată „găluştelor fripte” de către deputatul Vasile Boerescu, cel care pe 24 ianuarie 1859 a propus Adunării Reprezentative a Ţării Româneşti alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. Pe data de 10 mai 1877, „Vasile Boerescu a mers cu nişte prieteni la restaurantul «Capşa» din Bucureşti să serbeze proclamarea independenţei României. Spre uimirea chelnerului, el a cerut «mititei» şi o «baterie». Apoi, a explicat vorba de duh, care le-a plăcut foarte tare comesenilor. Presa mondenă a vremii a reluat povestea, aşa că găluştile fripte au devenit «mititei», iar «ansamblul» format din două sticle de vin şi una de sifon a căpătat denumirea de «baterie»”, povesteşte istoricul clujean.
