O criza precum cea financiara, pe care o traverseaza si Romania azi, reprezinta un test important pentru orice natiune. Unii gasesc rapid resursele de care au nevoie pentru a rezista, altii, in schimb, sunt coplesiti de amploarea pe care o iau evenimentele din jurul lor, iar iesirea din impas se dovedeste deseori anevoioasa. Insa modul in care depasim asemenea momente depinde intr-o masura covarsitoare de specificul generatiei careia ii apartinem fiecare dintre noi. Pentru a lamuri maniera in care deciziile noastre si evolutia personala ne sunt influentate de apartenenta la un asemenea grup, Romania libera a consultat mai multi specialisti (sociologi, psihologi, antropologi) pentru a contura profilul fiecarei generatii care compune populatia Romaniei de azi.
Din analizele lor aflam ca sunt sanse mari ca actuala criza economica sa nu fie resimtita atat de acut de catre romani, intrucat experientele privatiunilor anterioare i-au imunizat mai mult decat pe europenii care nu au facut parte din fostul bloc comunist. Exceptie ar face doar tinerii care nu au nici o amintire din "Epoca de Aur", intrucat acestia au crescut, dupa 1990, intr-o relativa bunastare. Dezbaterile R.l. pe aceasta tema vor continua timp de o saptamana si vor mai pune totodata in lumina cum s-au rasfrant asupra mentalitatii romanilor evenimentele istorice exceptionale precum foametea din anii ‘40, instaurarea comunismului, exodul de la sate la oras sau decretul de interzicere a avorturilor.
Suntem in 2009. de peste jumatate de an ne confruntam cu efectele crizei economice mondiale si auzim de peste tot stiri despre romani care au tendinta de a face provizii alimentare. In loc sa strangem punga, consumam nejustificat. Romanul e obisnuit ca, in situatii mai severe, sa-si redimensioneze camara, de teama instinctiva de a nu avea ce pune pe masa. Aceasta este explicatia pe care sociologii, psihologii si antropologii o dau comportamentului pe care unii dintre concetatenii nostri il au in vremuri de criza. In statele civilizate, studiile aplicate pe generatiile propriei natiuni reprezinta un domeniu de maxim interes, iar rezultatele cercetarilor pot oferi indicii pretioase despre gradul de suportabilitate pe care il are populatia in situatii critice.
Pentru a lamuri ce fel de resurse avem pentru a merge mai departe, in ciuda unor perioade precum criza financiara care traverseaza astazi mapamondul, Romania libera demareaza astazi o dezbatere care va continua timp de mai multe zile. Specialistii (sociologi, psihologi si antropologi) considera ca perioadele lungi de privatiuni au generat in timp atitudini paradoxale: pe de o parte, par sa genereze panica; pe de alta, ne pot furniza anticorpii necesari pentru a traversa criza din prezent.
"Oamenilor inca le e frica de foame, inca n-au uitat perioada grea din comunism. Acum, de cand cu criza, am observat ca oamenii cumpara mai multa mancare decat inainte. De parca ar incepe razboiul", explica Mircea Kivu. "Nu stiu daca e bine sa spui despre cineva ca e adaptabil crizei cand acesta isi umple camara si sta ca harciogul. Adaptabil inseamna sa te misti usor in piata. Sa gasesti business-uri noi sau noi intrebuintari ale business-ului pe care il ai deja", adauga sociologul Dan Dungaciu.
Totusi, un eveniment istoric precum foametea creeaza o harta mentala noua. Evenimentul este atat de traumatic incat intreaga atitudine si conceptie se desfasoara in functie de aceasta harta. "Independent de gradul de cultura, de inteligenta, de profesie, aceasta harta va fi o constanta in viata omului. Daca preocuparea pentru alimentatie si stresul ca nu ai ce le pune pe masa copiilor au fost intense, ele sunt accentuate cu varsta si mai mult. Raman cantonati intr-o astfel de paradigma, care nu are neaparat un caracter patologic, dar poate fi o forma usoara", apreciaza psihologul Puiu Mihai felul in care generatiile noastre se raporteaza la criza. Pe de alta parte, nivelul scazut de trai din comunism cu care romanii s-au obisnuit timp de atatia ani ar putea fi un avantaj in conditiile actuale. "Fenomenul de criza, care in Occident starneste multa spaima cand scade nivelul de viata cu 1%, in Romania nu va avea asemenea urmari, pentru ca mentalitatea este cu totul diferita.
E o mentalitate care inca nu s-a desprins de ideea de supravietuire, de a te multumi cu un minimum", e de parere psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu. "Poate generatia tranzitiei, care a prins un inceput de o oarecare bunastare, va fi mai frustrata decat celelalte trei. Dar, per ansamblu, romanii vor suferi mai putin, datorita mentalitatii lor de supravietuitor, si nu de oameni ai societatii de consum", mai adauga psihanalistul. Din punctul acesta de vedere, Rasaritul este mai pregatit sa faca fata unei crize. "Cei care vor avea cele mai multe angoase sunt cei care nu au mai trait asa ceva, adica tinerii de 20-30 de ani. Acestia au in general un nivel de trai ridicat, si atunci vor fi protejati la nivelul capitalului, insa vor fi afectati la nivelul habitusurilor comportamentale", conchide Zamfirescu.
Cele patru grupe
Reductia operata de specialistii consultati de Romania libera indica faptul ca populatia tarii noastre reprezinta suma a patru generatii mari: cea interbelica (nascuta in anii 1925-1940), cea aparuta pe fondul instaurarii si consolidarii comunismului (anii 1945-1960), generatia "decreteilor" (a celor nascuti intre 1967 si 1989), respectiv generatia "tranzitiei" (copiii veniti pe lume dupa 1990). Desi generatiile sunt reperate temporal, aceasta schema se dovedeste a fi utila si pentru a intelege modul in care tara noastra este astazi stratificata social. Sociologii si psihologii insista, de altfel, ca in formarea si sansele de succes ale fiecarui roman contextul istoric a jucat rolul decisiv. "Astazi, a fi varstnic din mediul rural, fara acces la internet, este situatia care duce la probabilitatea maxima de dezavantajare sociala.
La cealalta extrema, cu sanse maxime de bunastare si succes, sunt tinerii din mediul urban, cu acces la caile de comunicare si abilitati informatice", explica sociologul Dumitru Sandu. Relatia in cauza e pusa in lumina si de harta natalitatii din ultimii 50 de ani. Decanul Facultatii de Sociologie din Universitatea Bucuresti explica despre ce este vorba: "Instaurarea si consolidarea comunismului au fost represive, mai ales in anii ’50, cu un baby-boom (n.r. – crestere excesiva a natalitatii) in prima decada de dupa razboi si o scadere a natalitatii in urmatoarea. Decretul din 1966 a produs in 1967 o cohorta dubla, de peste 520.000 de nou-nascuti, fata de 270.000 in anul anterior.
Sau ca urmare a liberalizarii din 1990 a avortului s-au inregistrat aproape un milion de avorturi, aproximativ 3,1 avorturi la 1 nascut viu". Aceasta suita de socuri asociate natalitatii necesita insa o abordare a fenomenului prin prisma unei delimitari stricte a spatiului in care s-au produs: "socul pronatalist din Romania comunista a fost resimtit mult mai puternic in mediul urban decat in cel rural, date fiind mecanismele diferite folosite de populatie pentru controlarea fertilitatii", crede Dumitru Sandu.
Generatia interbelica
Desi reprezinta o generatie foarte diversa, romanii de azi ii percep pe semenii care au trait interbelicul ca si cum ar fi toti la fel. "E o generatie care s-a educat altfel decat noi, pe alte axiologii. Azi ii mai intalnim pe Giurescu, Djuvara, care sunt o alta formula. Insa e pe cale de disparitie. Este generatia care a facut razboiul, care a suferit primele lovituri ale regimului de ocupatie, a prins foametea si arestul. E a celor care erau tineri cand a aparut represiunea comunista si s-au nascut intr-un mediu in care teroarea era prezenta. Vorbim despre oamenii care auzeau duba venind sa le ia parintii. Multi au crescut cu aceasta tara in minte si asta i-a marcat cumva social", detaliaza sociologul Dan Dungaciu. Cu privire la aceasta generatie, alte voci considera ca este cea mai solicitata si frustrata social.
Psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu este unul dintre cei care sprijina aceasta perspectiva si crede ca aceste persoane fac parte dintr-un grup pentru care comunismul s-a rasfrant traumatizant: "E ca si cum toata viata ti-ai fi trait-o degeaba, pentru ca este o perioada care a insemnat stagnare, pierderea valorilor, lipsa reperelor culturale, lipsa personalitatilor politice, lipsa personalitatilor profesionale mediatizate cum se cuvine". Prin urmare, Zamfirescu o defineste ca pe o generatie a marilor frustrari, a indoctrinarilor ideologice, a traumelor induse social, care din punct de vedere psihologic a fost permanent preocupata sa recupereze timpul pierdut.
Romanul, intre victima si calau
Insusi "Fenomenul Pitesti" ar putea fi interpretat drept o metafora pentru esenta comunismului, intrucat – considera specialistii – ceea ce s-a produs acolo, in mare, s-a reprodus si in societate. Tocmai de aceea generatia a ramas puternic marcata de o aderenta impusa, iar pentru a supravietui oamenii s-au vazut nevoiti sa colaboreze. "Cand esti supus unei presiuni sociale atat de mari, se produce un fenomen care in psihologie si psihanaliza se numeste identificarea cu agresorul. Pentru ca nu ai cale de scapare, te identifici cu agresorul, faci ce spune el pentru a te elibera de frica pe care ti-ar produce-o opozitia. si atunci, la limita, s-a intamplat cu generatia aceasta ceea ce s-a intamplat cu cei din inchisoarea Pitesti. Detinutii, dupa experimentul de spalare a creierului, au ramas chiar si in libertate in aceeasi formula psihologica. N-au putut sa mai revina la normal.
Au ramas turnatori, oamenii Securitatii, in pofida faptului ca, din punctul de vedere al supravietuirii, nu mai era necesar sa practice asta", explica Vasile Dem. Zamfirescu. Psihanalistul considera insa surprinzator un singur lucru: "Cu cat opozitia lor a fost mai mare in perioada de detentie, convertirea lor a fost mai puternica si mai ireversibila". Pe de alta parte, psihologul Puiu Mihai completeaza tabloul adaugand ca, din contra, suferinta aduce o finalitate pozitiva: "Nu toti cei care au suferit devin sfinti, dar mecanismul in sine ofera individului care a trecut printr-un astfel de proces o reflectie mai pronuntata asupra realitatii, o intelepciune deosebita. As fi tentat sa cred ca oamenii care au trecut prin vechiul regim au o mecanica mai speciala si mai profunda de interpretare a lumii".
Generatia instaurarii comunismului
Prezentata drept a doua generatie in aceasta insiruire, generatia celor nascuti in preajma instaurarii totalitarismului comunist a beneficiat, in ciuda schimbarilor social-politice ale perioadei, de oportunitati in educatie, obtinerea de locuinte sau intrarea pe piata muncii. Exceptia o reprezinta "dusmanii poporului" si copiii celor persecutati politic. Lor le-a fost interzis orice tip de ascensiune profesionala. "sansele de a urma liceul si facultatea, de exemplu, au fost mult mai bune decat ale generatiilor de dinainte si de dupa, care nu au avut oportunitati sau au avut mai putine burse si subventii", explica sociologul Marian Preda. Iar aceasta generatie ar fi chiar cea care conduce astazi Romania. "Urbanizarea si industrializarea au creat un profil generational foarte interesant: tehnocratii. A fost pentru prima data cand sistemul comunist a produs oameni crescuti in afara normelor ideologice. Sunt ingineri, constructori de poduri, santieristi.
Cei care conduc astazi Romania, care au in jur de 50 de ani. Sunt oameni care au crescut pe langa stat – politehnisti, medici, chimisti, fizicieni", adauga Dan Dungaciu. Sociologul e de parere ca acestia formeaza "generatia mai spalata din FSN, oameni care au facut bani, dar care nu sunt self-made-men". E o generatie crescuta in regimul ideologic comunist, dar oarecum dezideologizata. Nuantele psihologice completeaza insa matricea sociologica trasata de Dungaciu. Psihologul Puiu Mihai merge si mai departe si explica fenomenul interpretand un simbol care a marcat milioane de romani: secera si ciocanul: "Se considera ca cel mai rentabil este sa participi in sistem intr-o forma primitiva si seductogena, numai cu un IQ redus. Seductogena in sensul ca, daca ti se dadea un ciocan in mana, aveai sentimentul ca detii o meserie. Sau invers, daca i se dadea unei femei secera, deja facea parte dintr-o comunitate care asigura painea unui grup".
Specialistul considera ca, astfel, munca intelectuala a fost descurajata sistematic si eficient. Iar lumea era aruncata intr-un spatiu in care ideologia recomanda ca munca sa se astearna ca un concept superpozabil celui de activitate. Consecintele? Actul de a munci a fost usor de disimulat. "Sa te prefaci ca esti harnic este foarte simplu. Or, marea problema a acestor generatii este ca au invatat realmente pervers sa simuleze anumite valori", adauga Puiu Mihai. Iar antropologul Diana Georgescu conchide ca, per ansamblu, generatia respectiva "impartaseste mai degraba valori de stanga: echitate sociala, sprijinirea educatiei de stat, siguranta si demnitatea locului de munca".
Cu morcovul in fata blocului
Aceasta este si generatia care a resimtit cel mai acut efectele dezradacinarii. Mutarea de la sat a produs traume si a modificat mentalitati: nu toti au reusit sa se adapteze noului ritm si sa imbrace haina citadina si, desi multi au avut parte de ascensiune profesionala, au trait o stare continua de nemultumire. Sentimentul de neadaptare ramane vizibil si azi. "In conditiile astea, omul dezradacinat mai cultiva un morcov in fata blocului, are frecvente incursiuni in satul de origine, chiar daca parintii nu mai sunt acolo. Avem de-a face cu psihologia locului natal", puncteaza sociologul Puiu Mihai. In ciuda anilor petrecuti in mediul urban, sociologul Mircea Kivu considera, la randul sau, ca destinul acestora nu a fost unul tocmai fericit: "Oamenii acestia au fost marii perdanti ai Revolutiei din ’89, pentru ca ei au fost genul de oameni care au lucrat la «23 August» sau IMGB. Aveau niste salarii foarte mari, castigau mult mai bine decat orice intelectual. Apoi toate intreprinderile astea s-au dus naibii, iar ei au devenit nostalgicii de azi".
Toate acestea s-au petrecut pe fondul unei diferente nete intre viata citadinului si cea a taranului. Daca oraseanul mentine un ritm alert, agenda sateanului e monotona, el isi seteaza viata in functie de doua-trei activitati pe care le desfasoara repetitiv, zilnic. "Aceste doua-trei actiuni ii creeaza o anumita loialitate, in timp ce citadinul, din cauza lipsei de timp, este mereu in cautarea alternativei optime. Cand cei doi se intalnesc, dialogul e destul de puternic. Sa zicem ca cel de la sat are un neuron cat ceapa de mare. In timp, il va devansa pe cel de la oras, pentru ca citadinul trebuie sa mearga si la o discoteca, are o socializare mai rapida decat a celuilalt, dar mai consumanta pentru el", explica psihologul.
Generatia decreteilor
Imediat dupa 1966, familiile s-au confruntat cu un numar foarte mare de copii nedoriti, fapt ce a condus la aparitia numarului mare de copii abandonati. Vorbim despre generatia celor care au crescut cu cheia de gat, fiindca cei mai multi nu mai aveau bunici la tara – fie murisera, fie se mutasera fortat la oras. Din acest motiv, relatia acelor copii cu satul a fost una speciala. Apoi, intrarea in sistemul de educatie a decreteilor a produs dezechilibre majore. Gradinitele si scolile s-au supraaglomerat, ajungandu-se la 40 de elevi pe clasa, iar calitatea interactiunii profesor-elev a scazut, astfel, brusc. Era pentru prima data cand un sistem deficitar incuraja meditatiile date in afara orelor de clasa. "A fost perioada in care meditatiile si cadourile pentru profesori s-au institutionalizat, devenind fenomene sociale de masa", spune sociologul Marian Preda.
"Au fost mai lupi"
Mutatiile comportamentale, venite ca o consecinta a precaritatii protectiei sociale, au facut din decretei adevarati luptatori. "Concurenta era foarte mare pentru a te impune. Problema lor a fost ca erau foarte multi, iar dezvoltarea sociala mergea in jos. Au avut de luptat mult mai mult. Examenele de admitere la Medicina, la Drept, la Arhitectura erau extrem de grele. Multi erau copii destepti si locurile erau aceleasi, pentru ca Romania nu s-a dezvoltat intre timp, ca sa-i preia. Din punctul asta de vedere, s-ar putea face coerent o teorie conform careia ei sunt mai luptatori, mai lupi decat ceilalti", sustine specialistul Dan Dungaciu. Actualmente, ei sunt cei care muncesc mult, dar se si distreaza pe masura. Sociologul Mircea Kivu remarca o atitudine de competitie si in acest caz: "Pentru vacante, merg pe variante costisitoare, le place sa se duca in Africa, la safari.
Grecia nu mai e o atractie. Generatia aceasta vrea sa traiasca asa cum traiesc oamenii de aceeasi varsta din Franta, Germania etc.". Dar ce s-a intamplat insa cand parintii au respins acesti copii? "Putem vorbi despre o ambivalenta a parintilor fata de ei. Pe de o parte, nu i-au dorit; pe de alta parte, au fost nevoiti sa-i iubeasca. Este, astfel, o generatie caracterizata de un complex de inferioritate indus de aceasta primire ostila pe care le-au facut-o parintii", e de parere, in schimb, Vasile Dem. Zamfirescu. Aceasta observatie nu este insa impartasita de toata lumea. In opinia lui Dan Dungaciu, el insusi un exponent al acestei generatii, "tinerii acestia au aflat ca sunt decretei destul de tarziu, cand erau deja formati. Eu insumi am aflat despre decretei destul de tarziu. Ce era sa fac la 20-30 de ani, cat aveam atunci? Sa ma gandesc: iata de ce eram eu frustrat in viata?!".
Tinerii dorintelor reprimate
Oameni care erau la varsta tineretii in decembrie ’89, decreteii au fost formati intr-un mediu represiv. Tot ceea ce nu corespundea unui ideal social era reprimat. "Dorinta de imbogatire a fost reprimata in subconstient, dorinta de libertate sexuala a fost reprimata in inconstient, agresivitatea – la fel. Prin urmare, sistemul comunist n-a reusit sa prelucreze instinctele bazale ale omului si sa le puna la lucru pentru binele social. In momentul in care sistemul represiv a disparut, tot ceea ce era comprimat in pivnitele sufletului a explodat. Agresivitatea, libertinismul sexual prost inteles, dorinta de imbogatire, lacomia aceea care apare la unii imbogatiti, aceasta lipsa de masura in a-si etala bogatia, toate vin din deficientele sistemului comunist", adauga Zamfirescu.
Cu toate dezavantajele psihologice, psihanalistul Dan Dungaciu insista pe reabilitarea generatiei din punct de vedere social: "Decreteii sunt totusi avantajati, pentru ca au prins o perioada de consolidare a comunismului, in care nu mai existau represiuni atat de violente, iar conditiile materiale devenisera mai bune. As numi-o generatia sperantei".
Generatia tranzitiei
Acest grup iese in evidenta printr-o scadere masiva a natalitatii, pe fondul liberalizarii avortului si al declinului economic din anii ’90. Este o generatie care apare dupa momentul prabusirii unor sisteme de valori viciate, dar si intr-o perioada de grabita recuperare si restaurare a normelor etice si morale anterioare comunismului. "Sunt niste copii care vor fi lipsiti de repere foarte sigure. Au crescut intr-un mediu in care nu au fost pregatiti cu tot ceea ce Occidentul a acumulat lent, de-a lungul a 100 de ani. Deodata, s-au pravalit peste aceasta generatie inclusiv tehnologia, inclusiv atitudinea fata de sexualitate, inclusiv atitudinea fata de munca, fata de bani. As numi-o generatia derutei sistemelor de valori", precizeaza psihanalistul Dem. Zamfirescu.
Este in acelasi timp o generatie care traieste in libertate, dar, pe de alta parte, una lipsita de repere ferme si autentice. Prin comparatie cu generatia anterioara, acesta este grupul cel mai dezinteresat de spatiul public si, in extenso, cel mai individualist. "Ma trezesc vorbindu-le studentilor despre anumite lucruri care pentru ei vin dintr-o alta lume. Nu stiu numele cu rezonanta din anii ’90, de pilda. Imi amintesc ca, atunci cand eram student, la cursul domnului Magureanu (n.r. – fostul sef al SRI) toata lumea umplea amfiteatrul. Nu era mare lucru cursul, intre noi fie vorba, dar toata lumea astepta sa spuna ceva, aluzii etc. El a ramas profesor la noi la facultate, dar ulterior generatiile care au venit nici nu prea stiau cine e Virgil Magureanu. Noi consumam presa, traiam intr-o anumita valtoare, conectati la ceea ce se intampla, mineriadele de pilda. Tinerii de azi consuma presa foarte putin. Sunt mult mai decuplati socialmente decat eram noi", portretizeaza Dan Dungaciu.
Sociologul Mircea Kivu, in schimb, vede in tinerii nascuti dupa evenimentele din decembrie 1989 generatia prosperitatii de tip occidental, in care muncesti mult, dar vrei si o excursie in locuri exotice. In acest caz, computerul devine principalul instrument de acumulare a informatiei, copertele cartilor reprezinta ceva desuet si lipsit de semnificatii. "Sunt dispusi sa munceasca, insa imediat ce li se ofera un salariu mai bun de la o alta firma, pleaca. In acest sens, sunt mai oportunisti. Iar pentru ca sistemul de educatie s-a mutat pe internet, vietile lor sunt la fel de nestructurate precum informatiile pe care le gasesc acolo. Incep o facultate, nu le place, se apuca de alta. Pana la urma, pe termen mai lung, poate o sa le fie bine, dar in imediat au probleme", conchide Mircea Kivu.
