Majoritatea suporterilor nici nu pot să-şi imagineze cum ar fi dacă fotbalistul lor preferat, Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi, ar fi homosexual. Şi dacă totuşi un mare sportiv ar recunoaşte că are altă orientare sexuală? Oameni din fotbalul francez şi cel autohton au răspuns la această întrebare.
Toann Gourcuff, unul dintre cei mai buni fotbalişti francezi, a fost idolul fanilor ani de-a rândul. Şi el este unul dintre cei suspectaţi că ar fi homosexuali. Însă se pare că, cel puţin până la sfârşitul carierei sale sportive, acest lucru nu a fost niciodată clar. Între timp, Gourcuff este supus unor presiuni chiar şi din partea unor coechipieri de la Les Blues. El a fost numit „tapette” (poponar) după ce Franck Ribery l-a numit aşa în cadrul unui cantonament al naţionalei franceze înainte de Euro 2012. „Problema este foarte complexă, pentru că în fotbal ideea opţiunilor sexuale constituie un tabu. Fotbaliştii preferă să ţină informaţiile de acest gen pentru ei înşişi. Există jucători care şi-au mărturisit preferinţele sexuale, dar abia după sfârşitul carierei”, a declarat Fabien Pujo, antrenorul amatorilor din Lormont, a doua mare echipă de fotbal din Bordeaux.
„Încă mai există oameni pe stadion care reacţionează foarte agresiv când aud de homosexualitate. Nu le este teamă să jignească pe cineva şi se pare că nu există vreo tendinţă de schimbare”, a adăugat Pujo.
„În cazul în care numele unui fotbalist gay devine public, presiunea exercitată de către presă asupra lui ar fi uriaşă”, e de părere Paul, student la Drept şi fan al echipei de fotbal Girondins Bordeaux. Tânărul consideră că interesul exagerat al presei faţă de viaţa personală a fotbaliştilor şi teama de reacţia fanilor îi determină pe jucători să se protejeze împotriva acestui gen de expunere, ascunzându-şi adevărata orientare sexuală. „Nu cred că generaţiei noastre îi pasă cu adevărat dacă un fotbalist este homosexual sau nu; este pur şi simplu fotbalist. Noi nici nu transmitem genul acesta de informaţie, deoarece pentru noi nu constituie o problemă”.
Citeşte şi Cui îi este frică de homosexuali în sportul românesc
Dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre fanii mai vechi ai fotbalului. Tânărul suporter sugerează că există anumite probleme legate de diferenţa dintre generaţii. „Cred că există o mare discrepanţă între generaţiile tinere de fani şi cele mai vechi. Pentru noi, generaţia mai tânără, cel mai important lucru este calitatea spectacolului, performanţa sportivă, dar fanii mai bătrâni sunt mai intoleranţi, iar insultele homofobe sunt obişnuite pentru cei aflaţi în tribune”.
Thomas, un tânăr fan, fost fotbalist amator, nu este de acord cu acest punct de vedere: „Consider că fanii francezi nu au suficiente cunoştinţe cu privire la homosexualitate, nici măcar cei tineri. De exemplu, s-a considerat că unul dintre membrii naţionalei franceze este gay şi în cadrul Cupei Mondiale din 2010 a fost insultat de propriii coechipieri din acest motiv. În cazul în care înşişi fotbaliştii încurajează genul acesta de comportament, ce să mai aşteptăm din partea fanilor?! Şi ei tot tineri sunt”.
Există câteva cazuri foarte rare de sportivi care vorbesc deschis despre preferinţele lor sexuale, dar cea mai mare problemă pare a fi aceea că şi în sânul comunităţii fotbalistice, acest subiect este considerat a fi anormal. „Recent, preşedintele de la Montpellier l-a strigat pe unul dintre jucătorii lui «tapette». Acest cuvânt, venind din partea unui senior manager, sună mult mai agresiv şi mai jignitor”, a declarat Pujo.
Pujo îşi aminteşte de situaţia în care antrenorul naţionalei franceze, Didier Deschamps, a interzis jocul în tricouri roz, pe când era antrenor la echipa italiană Juventus. Considera că roz este „culoarea homosexualilor”.
Ţările latino-europene, mai intolerante
Sunt păreri care creditează ideea că rolul principal în formarea comportamentului intolerant îl are însă cultura. „În Franţa, avem de-a face cu o problemă culturală. Persoanele cu alte orientări sexuale nu se simt binevenite. Există o mare diferenţă între modul în care homosexualitatea este înţeleasă în Franţa şi modul în care aceasta este văzută în ţările scandinave, unde diferenţierea sexuală este considerată foarte normală şi oamenilor nu le este teamă să vorbească despre acest lucru”, declară Alexandre Gasparotto, antrenor la Lormont.
Pujo consideră că şi stereotipurile contribuie la alimentarea tendinţelor homofobe: „În comunitatea sportivă, este greu să admiţi că eşti homosexual, pentru că toată lumea se aşteaptă ca sportivii să fie nişte duri. Homosexualitatea nu corespunde percepţiei pe care o are publicul faţă de bărbaţi în sport”.
Şi Nicolas, student la Bordeaux şi mare fan sportiv, consideră că un rol crucial pentru depăşirea acestor bariere îl constituie planul cultural: „Cred că în fotbal homosexualitatea constituie o problemă foarte sensibilă. Ştiu că în Anglia, bunăoară, în Premier League, în urmă cu 4 sau 5 ani, unii fotbalişti au făcut pasul de a-şi declara orientarea în mod deschis, însă cred că în Franţa acest lucru este imposibil din cauza culturii locale”.
Antrenorii cred că la nivelurile inferioare din fotbalul francez există mulţi jucători care nu-şi declară orientarea sexuală, deşi presiunea exercitată de presă sau de fani ar fi mult mai mică.„Din păcate, a fost un caz în Paris când doi sau trei fotbalişti au declarat în mod deschis că sunt homosexuali şi au avut probleme foarte serioase. Au fost insultaţi, li s-a pus eticheta de «tapette» şi au fost chiar şi bătuţi”, a declarat Gasparotto.
Problemele apărute în fotbalul masculin profesionist şi de amatori sunt similare celor apărute şi în fotbalul feminin. Deocamdată problema nu este prea relevantă, deşi fotbalul feminin capătă un mare avânt în Franţa şi joacă un rol de frunte în Europa.
Sportul românesc, nepregătit pentru un posibil caz de fotbalist gay
Gheorghe Mulţescu, fostul tehnician al Astrei Giurgiu, consideră că în România jucătorii nu sunt discriminaţi când vine vorba de diferenţă în termeni de rasă, etnie, religie şi că singura presiune serioasă care planează asupra unui jucător străin ar fi raportul randament-retribuţie. „Dacă el face performanţă şi dovedeşte că îşi merită banii, atunci totul e perfect. Dacă rezultatele sunt sub aşteptări, atunci apare riscul ca el să fie discriminat. Apar răutăţi la adresa lui, care de obicei sunt legate tocmai de faptul că e diferit de ceilalţi. Sunt reacţii la supărare, şi din partea colegilor, dar şi a suporterilor”, consideră Mulţescu.
Orientarea sexuală este însă în opinia antrenorului, o problemă mult mai sensibilă decât celelalte criterii de diferenţă şi aici reacţiile ar fi diferite. „Nici nu ştiu cum am reacţiona dacă am şti că avem în rândul nostru un jucător homosexual. Nu ştiu cum ar fi…?! Nu cred că suntem tocmai pregătiţi să facem faţă unei astfel de situaţii. Dar să sperăm că n-o să apară un astfel de caz”, conchide Mulţescu.
Gheorghe Mulţescu este sceptic vizavi de faptul că în momentul de faţă ar exista sportivi homosexuali în România, în special fotbalişti, care să facă performanţă, ascunzându-şi orientarea sexuală. „Am atâta experienţă în fotbal, mi-aş putea da seama. Nu cred să existe. E posibil să fi existat cazuri de sportivi cu o altă orientare sexuală, care să fi fost eliminaţi din cauza asta încă de la început de drum, nereuşind să performeze, de asta nici nu s-a auzit de ei. Fotbalul e văzut ca un sport masculin şi de aceea cele două idei nu merg împreună”.
La rândul său, Sorin Cârţu, antrenor al echipei FC Braşov, consideră că identitatea sexuală diferită a unui jucător ar putea să-i creeze probleme acestuia. „Nu ştiu cum ar fi tratat un jucător homosexual la vestiar. Cred că ar fi multă caterincă. Nu ştiu cât ar rezista el. S-ar glumi mult pe seama asta şi depinde cât de dezvoltat are el simţul umorului”. Mai mult, Cârţu crede că ar interveni o tendinţă de subapreciere la adresa acelui jucător atât din partea colegilor, cât şi a suporterilor.
Cum s-ar putea veni de hac tendinţelor homofobe în sport
În opinia antrenorilor francezi, în ciuda tendinţelor homofobe actuale din mediul sportiv, ar exista o şansă de schimbare. Ceea ce trebuie făcut este ca sportivii cu renume să înceapă să vorbească mai deschis pe această temă. „Cred că la ora actuală fotbalul are nevoie de simboluri ca Zinedine Zidane sau Ronaldo care să ia iniţiativa şi să susţină o asemenea cauză, să vorbească pe această temă şi să încerce să schimbe mentalitatea mediului sportiv şi a fanilor”, a mai declarat Pujo.
Tânărul fan Nicolas mai spune că un alt factor care complică foarte mult acest gen de „transparenţă” în fotbal este acela că este cel mai popular sport, pe când alte sporturi, cum ar fi rugby-ul, sunt mai progresiste.
În rugby-ul francez, Max Guazzini, proprietarul faimosului club Stade Français, a declarat în mod deschis că homosexualii fac parte din comunitate şi nu îi consideră ca fiind ceva anormal. El a fost primul care a distrus stereotipurile, îmbrăcându-şi sportivii în roz în 2004, datorită unei politici de atragere a fanilor gay. În anul 2010 a mai făcut încă un pas simbolic – anumiţi jucători de rugby au fost fotografiaţi nud pentru a sprijini această cauză. La ora actuală, atitudinea faţă de jucătorii gay este mai tolerantă. „Fotbalul ar trebui să ia exemplu de la rugby, unde a funcţionat. Cineva trebuie să înceapă să vorbească şi să spună că homosexualitatea constituie ceva normal. Dacă
nimeni nu face nimic, situaţia nu se va schimba”, a mai declarat Pujo.
În fotbal, aceste iniţiative sunt rare şi modeste. În 2003, fostul internaţional francez Vikash Dhorasoo a început să sprijine clubul Paris Foot Gay, al cărui obiectiv este acela de a combate homofobia şi discriminarea în sport. „Dhorasoo este unul dintre cei puţini care afirmă că atitudinea faţă de sportivi nu ar trebui să fie atât de agresivă. Iar el a avut o atitudine cu un grad mare de însemnătate, pentru că a abordat o atitudine socială foarte puternică”, a declarat Pujo. 
