25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăLifestyleFoodCum a trecut ambasadorul lui Ceauşescu de partea Revoluţiei

Cum a trecut ambasadorul lui Ceauşescu de partea Revoluţiei

Inginerul Trandafir Cocârlă a deţinut de două ori portofoliul ministerului energiei, dar a fost înlăturat de Ceauşescu din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termocentralei de la Anina.

Imediat după lovitura de stat din Decembrie 1989, am plecat la Viena pentru a scrie un text legat de starea răniţilor din „Revoluţie”, atinşi de gloanţe în Cluj şi Sibiu. Erau in­ternaţi în două mari spitale de urgenţă din capitala Austriei, duşi acolo de medici au­s­trieci veniţi chiar în timpul evenimentelor în Ro­mânia în acest scop. Ajungând târziu, cu trenul, şi neavând unde înnopta, am tras pe Printz Eugen strasse, la Ambasada României, unde, cul­mea, mai era ambasador un vechi şi bun cunoscut, de la Timi­şoara, Trandafir Cocârlă. M-a mirat faptul că noul mi­nistru de Ex­trene, Sergiu Celac, translatorul oficial al cuplului dictatorial Ceauşescu, l-a menţi­nut în funcţie, fiind notoriu în epocă faptul că deţinuse de două ori portofoliul Ministe­ru­lui Ener­giei şi, tot de atâtea ori, dictatorul a dat cu el de pământ, cum se zice, din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termo­centralei de la Anina, care ar fi trebuit să funcţioneze pe şisturi bitumi­noase. Ceea ce Cocârlă, inginer cu şcoală bună, nega. După o asemenea discuţie fur­tu­noasă din cabinetul dictato­rului, probabil că acesta l-a ame­ninţat grav, încât omul a făcut un atac de cord în lift. Refăcut oarecum, a acceptat apoi să fie trimis la Viena, ambasador.

A refuzat azilul politic din Austria

Şi iată că, la 16 decembrie 1989, timişorenii lui au dezlănţuit revoluţia anticeauşistă, plecând de la scandalul evacuării forţate de către Securitate a unui preot maghiar, clujean de origine, Ladislau Tökes, moment în care, auzindu-se de represaliile cri­mi­nale împotriva lor, refugiaţii din lagărul de lângă Viena au năvălit în oraş şi au înconjurat ambasada, hotărâţi s-o ia cu asalt. Moment în care Trandafir Cocârlă a ieşit cu curaj între ei şi le-a spus că se alătură lor, dar să nu se atingă de ambasadă, pen­tru că ea e protejată prin con­venţii de statul austriac. Şi, ca să-i potolească de tot, a luat dra­pelul României şi a scos stema din el, apoi le-a vorbit calm şi sigur pe el, că şi românii doresc democraţia şi libertatea şi că, sigur, dictatorul va fi alun­gat.

Aflând de cele ce se întâmplă la Ambasada României, autori­tăţile din Viena i-au trimis urgent ajutoare, promiţându-i că are asigurat azilul politic în cazul în care nu vrea să se mai întoarcă în România, ceea ce, pentru moment, Trandafir Cocârlă a refuzat, aşteptând să vadă cum evoluează lucrurile. Au evoluat cum ştim, Sergiu Celac l-a reconfirmat în funcţie, şi eu l-am găsit acolo, el găz­duin­du-mă o săptămână.

Întors acasă, la Timişoara, Trandafir Cocârlă n-a mai trăit mult, avusese în prealabil pi­cioa­rele cangrenate şi tălpile amputate, dar  consătenii lui din Turnul Ruieni au ţinut să-l îngroape  acasă şi, drept recu­noştinţă pentru tot ce a făcut pentru satul lui în anii când fusese la Reşiţa vicepreşedinte al Sfatului Popular, i-au ridicat un bust omagial.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă