-4.1 C
București
luni, 24 ianuarie 2022
AcasăLifestyleFoodCu ce s-au drogat marii scriitori și pictori ai României

Cu ce s-au drogat marii scriitori și pictori ai României

Scriitori, artiști, pictori au consumat narcotice pentru a descoperi noi tărâmuri, pentru a evada din cele în care se simțeau captivi, pentru inspirație, pentru a scăpa de durerile unei lumi prea mici sau pentru altele cât se poate de reale. I-a transformat acest viciu în artiști mai desăvârșiți?

Lucrarea lui Andrei Oișteanu – „Narcotice în cultura română” pornește tocmai de la definirea cuvântului-cheie al acestei scrieri. Prin narcotice sunt denumite planta și substanța care modifică starea psiho-mentală a unei persoane, iar aici includem de la ceai și cafea la opium, heroină, alcool, eter, bromură, camfor, cocaină, mescalină. Artiștii le-au consumat pentru a se folosi de ele direct sau indirect în procesul de creație. Poeții și le-au administrat pentru sporirea creativității și hrănirea imaginației (Tristan Tzara și Ion Barbu). Alții au folosit încărcătura simbolică a numelor drogurilor pentru a-și potența mesajul poetic (Geo Bogza, Sașa Pană sau Victor Brauner). O serie de scriitori au folosit narcoticele pentru a-și înăbuși durerile fizice (Eminescu sau Odobescu) sau pentru a evada spre noi paradisuri artificiale (Alexandru Macedonski). Ori le-au administrat propriilor personaje (cazul lui Mateiu Caragiale sau Mircea Cărtărescu).

De remarcat că fiecare scriitor avea propriul său mod de a se raporta la viciul narcoticelor.

Ion Barbu și cocaina săptămânală

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu viu pentru experiențe spirituale, am luat la Berlin obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină”, se destăinuie Barbu într-o scrisoare. Din aceeași epistolă aflăm despre periodicitatea practicării viciului: eterul meu cotidian și praful de cocaină săptămânal… Ocazional Barbu își administra cocaină împreună cu prietenul său Tudor Vianu. Pe fondul consumului, depresia psihică prin care trece Ion Barbu se accentuează și la jumătatea lunii august 1924 poetul se internează pentru tratament psihiatric și dezintoxicare la spitalul de boli mintale amenajat în Mănăstirea Mărcuța. Barbu depășește perioada de sevraj se înzdrăvenește și părăsește spitalul în primăvara anului 1925.

Botta și viciul tabu

Morfinofilia poetului Emil Botta ține de mitologia istoriei literaturii române. Se știe și se vorbește despre năravul acestui aristocrat al teatrului și al poeziei dar nimeni nu scrie despre el. Câteva din stările depresive ale poetului sunt redate în jurnalul regizoarei de teatru Jeni Acterian: Botta a băut cam mult și l-a năpădit disperarea. A început să recite versuri. Întâi Eminescu, apoi, nu chiar din senin, disperarea i-a atins un fel de demență și a recitat clocotitor, nebun, cu gesturi grele tot ce i-a trecut prin minte. De la „Joc secund” până la „Duhovnicească” de Arghezi.

Mort din cauza unei supradoze

În literatura română una dintre victimele morfinomaniei a fost Alexandru Odobescu. Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din București în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895 la vârsta de 61 de ani. Încercarea sa a fost ratată… Odobescu a ingerat o doză mare de opiaceu. Efectul a fost paradoxal. Tocmai pentru că doza înghițită de savant a fost prea mare, a regurgitat-o. A plâns doamna Odobescu, s-a rugat de el și astfel a luat contra otravă și a scăpat. Până la urmă, Odobescu s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895. El va muri după o agonie de două zile în urma injectării unei doze mari de morfină.

Nevropatia poetului

Despre nebunia lui Eminescu s-a scris mult. Titu Maiorescu vorbește despre cauze ereditare. Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. (Dar) viața poetului era neregulată, adesea se hrănea numai cu narcotice și excitante: abuz de tutun și de cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare și apoi deodată, la vreme neobișnuită, după miezul nopții, mâncăruri fără alegere și fără măsură; așa era viața lui Eminescu. Nu această viață i-a cauzat nebunia, ci germenele înnăscut i-a cauzat această viață.

În cartea lui Andrei Oișteanu „Narcotice în cultura română“ (istorie, religie și literatură), ajunsă la cea de-a treia ediție, puteți citi un studiu complet despre relația scriitorilor români cu narcoticele.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă