» Dupa moartea autoritarului Tudjman, Croatia a trecut de la un sistem prezidential la o republica parlamentara; presedintele tarii a devenit o figura ceremoniala, iar atributiile sale au fost transferate parlamentului si prim-ministrului.
» Uniunea Europeana si-a moderat retorica umanitara, iar presiunile asupra Croatiei pentru a o face sa accepte intoarcerea sarbilor fugiti sau expulzati s-au redus, pe masura ce Croatia s-a apropiat din ce in ce mai mult de UE.
Pana la incetarea razboaielor din Balcani, Croatia a stiut sa profite foarte abil de imaginea sa de victima a agresiunii sarbe. Simpatia multor capitale occidentale pentru tanara si curajoasa republica a avut ca rezultat dezinteresul publicului occidental fata de abuzurile comise in aceasta tara. Abia dupa moartea autoritarului presedinte Franjo Tudjman, un fost general din timpul rezistentei partizanilor, s-a aflat ca acesta planuise impreuna cu Milosevici impartirea Bosniei. In 1999, occidentalii au realizat ca, in Croatia, cenzura si persecutarea partidelor din opozitie fusesera la fel de mari ca in Serbia si ca guvernul lui Tudjman adusese un sprijin militar direct militiilor croate din Bosnia. De altfel, doar alianta tardiva, efectuata sub presiunea Occidentului, intre croati si musulmani in Bosnia a putut duce la infrangerea sarbilor. Dupa ce s-au macelarit reciproc, in conflicte locale, care pe langa un mare numar de morti, au mai provocat si importante distrugeri ale patrimoniului istoric (celebrul pod otoman din orasul Mostar a fost distrus intentionat de artileria croata), croatii si musulmanii s-au reunit impotriva sarbilor, iar Tudjman a fost constrans sa renunte la visul sau de a alipi Croatiei o larga fasie de teritoriu bosniac.
Partidele politice
In timpul lui Tudjman si pana la moartea acestuia in 1999, Croatia a fost condusa de partidul nationalist Uniunea Democratica Croata (HDZ). Dupa disparitia lui Tudjman, in primele alegeri cu adevarat libere, cele din anul 2000, invingatoarea a fost coalitia de centru-stanga condusa de Ivica Racan, fostul sef al Ligii Comunistilor Croati, care a dominat politica Croatiei pana la moartea sa in 2007, chiar si atunci cand nu s-a aflat la putere. Racan a fost cel care a impus amendarea Constitutiei, schimband natura politica a Croatiei, care a devenit, din sistemul prezidential lasat mostenire de Tudjman, o republica parlamentara. In urma acestor schimbari abrupte, presedintele tarii s-a transformat peste noapte intr-o figura ceremoniala, iar atributiile sale au fost transferate parlamentului si prim-ministrului. Guvernul lui Ivica Racan a fost cel care a scos Croatia din izolarea in care o mentinuse Tudjman. Tot asa, in timpul guvernarii sale Croatia a intrat in Organizatia Mondiala a Comertului (din care, de pilda, Rusia nu face inca parte) si a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeana. Cu toate acestea, Racan a pierdut alegerile din 2003, care au fost castigate din nou de nationalistii (intre timp, moderati) din HDZ, condusi de Ivo Sanader. Dupa ce el a preluat conducerea guvernului, inainte de a accepta candidatura Croatiei, UE a exercitat mari presiuni asupra guvernului lui Sanader pentru ca acesta sa faca mai mult pentru a aresta si transfera in custodia Tribunalului International de la Haga o serie de prezumtivi criminali de razboi, printre care, in primul rand, fostul general croat Ante Gotovina. Asa se face ca negocierile Croatiei cu UE nu au putut incepe decat in decembrie 2005, dupa arestarea "providentiala" a lui Gotovina in Spania. Generalul fugar se afla de atunci incarcerat la Haga, unde procesul sau abia a inceput, el fiind cea mai inalta personalitate militara sau civila croata inculpata de crime de razboi.
O republica parlamentara
In urma reformelor de dupa anul 2000, sistemul prezidential croat a fost transformat intr-un sistem parlamentar. Presedintele Croatiei este astazi ales in mod direct pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reinnoit o singura data. Actualul presedinte, din 2000 incoace, este Stjepan (Stipe) Mesic. Mesic a fost in 1991 ultimul presedinte al Iugoslaviei socialiste, inainte de dezintegrarea acesteia. Parlamentul croat (Sabor) este monocameral. Constitutia din 1990 instaurase, e drept, o a doua camera a parlamentului, care reprezenta regiunile, unitatile administrative ale Croatiei, dar aceasta a doua camera a fost abolita in 2001, in timpul guvernului aceluiasi Ivica Racan.
Reconvertirea serviciilor secrete
In momentul destramarii Iugoslaviei, cand in Croatia a venit la putere autoritarul Franjo Tudjman, structurile serviciilor secrete iugoslave prezente in Croatia si-au oferit serviciile noului patron, desi le-ar fi oferit oricui, indiferent de ideologia oficiala. Foarte multi sarbi lucrau inca in serviciile secrete din Croatia, iar acestia au intors imediat spatele noului guvern de la Zagreb. In schimb, toti croatii au fost incurajati sa ramana si au fost promovati in noile structuri. Problemele au inceput sa apara atunci cand a trebuit sa fie cooptati o multime de oameni noi, proveniti din randurile emigratiei. Multi dintre noii politicieni si-au creat propriile structuri de influenta, ajungandu-se astfel intr-o situatie cum a fost cea de la inceputul anilor ’90, cand fiecare partid croat dispunea, practic, de propriile servicii de securitate. Serviciile secrete militare erau astfel controlate de o formatiune politica de extrema dreapta, ele fiind cele care se ocupau de reintegrarea regiunilor ce fusesera ocupate de sarbi, precum si de supravegherea "inamicilor interni", care erau presa si membrii opozitiei.
Chestiunea refugiatilor
Intre 1991 si 1995, in timpul razboiului, multe persoane – atat croati, cat si sarbi si bosniaci – au fost deplasate cu forta sau au fugit pentru a scapa de lupte si de epurarea etnica. Peste 100.000 de croati expulzati din regiunile sarbe din Bosnia (Republika Srpska) continua astazi sa traiasca in Croatia fara a se putea intoarce la casele lor. In mod similar, peste 200.000 de sarbi din Croatia au fugit in Serbia sau in Bosnia, iar astazi nu se mai pot intoarce la locurile lor de origine. Guvernele croate, din 1995 incoace, au facut totul pentru a amana sau taragana chestiunea revenirii persoanelor de etnie sarba care au fost expulzate sau au fugit.
In ultima vreme, Uniunea Europeana si-a moderat retorica umanitara, iar presiunile asupra Croatiei pentru a o face sa accepte intoarcerea sarbilor fugiti sau expulzati s-au facut tot mai rare, pe masura ce Croatia s-a apropiat din ce in ce mai mult de UE.
CROATIA si UE
Prioritatea guvernelor care s-au succedat in Croatia dupa moartea lui Tudjman a fost aderarea la Uniunea Europeana si la NATO. Croatia a primit invitatia de a se alatura Aliantei Nord-Atlantice (NATO) la Summitul de la Bucuresti de anul acesta, in acelasi timp cu Albania, si si-a inceput deja negocierile de aderare la UE, simultan cu Turcia. Tara catolica, bucurandu-se de sprijinul solid al Germaniei si Austriei (pentru germani si austrieci, coasta croata este una dintre principalele destinatii turistice), Croatia spera sa fie primita in UE in 2010 sau cel mai tarziu in 2011. Totusi, potrivit multor analisti, Croatia ar putea descoperi ca ramane pentru moment ostatica negocierilor Uniunii Europene cu Turcia, negocieri care bat pasul pe loc. Rezistenta fata de primirea Turciei este foarte mare in UE, in ciuda afirmatiilor oficiale si a faptului ca Turcia a inceput, ca si Croatia, negocierile de aderare. Europenii ar putea fi tentati sa taraganeze negocierile cu Croatia numai pentru a nu da argumente acelor forte politice din Turcia care insista asupra faptului ca Europa nu va accepta niciodata o tara musulmana, cu o demografie galopanta, cum e Turcia. Cu toate acestea, astazi, in mod paradoxal, principala problema pe care o intampina Croatia in negocierile sale cu UE ramane chestiunea nerezolvata a frontierei cu mica sa vecina, Slovenia. Slovenia, membru in UE din 2004 – si statul fost comunist cel mai performant –, a amenintat deja in mai multe randuri Croatia ca va opune un veto intrarii acesteia in UE daca problema delimitarii litoralului dalmat, in punctele in care cele doua tari se intalnesc, nu va fi rezolvata satisfacator.
