Ce poţi face cu un teren lung de câteva sute de metri şi lat de un pas? Cel mult, poţi planta două rânduri de porumb pe el, dar cu singura condiţie că nu poţi intra în propriul „lan” decât cu acordul vecinilor.
La Corbeanca, judeţul Ilfov, am descoperit că mulţi săteni au fost împroprietăriţi în anii ’90 cu parcele late de 6, 4, respectiv 3 metri şi lungi de 600 de metri. Însă loturile de teren cele mai bizare din comună sunt cele care au sub un metru lăţime şi peste 700-800 de metri lungime. Sunt atât de înguste, încât pe planurile de parcelare de la primărie sunt reprezentate sub formă de „liniuţe”.
Spre exemplu, Liviu a moştenit de la părinţii săi un lot de teren de 700 metri pătraţi, amplasaţi la 300 de metri de mai multe pâlcuri de vile şi nu departe de pădurea satului. Lotul de teren are însă o particularitate: lăţimea lui e de numai un metru. Vecinul lui Liviu e Mitică, care deţine un teren de 4.000 mp, însă de o lăţime considerabil mai mare: „6 metri”. Cei doi nu sunt cazuri unice în sat. Multe familii din comună s-au trezit în anii tumultuoşi ai retrocedărilor şi împroprietăririlor foştilor muncitori la CAP, că primesc terenuri de-o îngustime ce frizează absurdul.
Printre ei se numără şi fostul primar în mandatul 2004-2008, actualmente viceprimar, Dumitru Tudor. Acesta explică: „Cine ştia în anii ăia că o să se construiască în Corbeanca. E vina oamenilor că au acceptat. Să ştiţi că şi familia mea a fost împroprietărită cu astfel de parcele înguste. Eu, de pildă am o parcelă lată de 1,38 metri şi lungă de 580 metri. O rudă de-a mea are un lot ceva mai lat, de 1,69 metri şi lung de 600 metri”. Doar în imediata vecinătate a viceprimarului am găsit loturi de teren late de 3,26 metri şi lungi de 617 metri, late de 3,55 şi lungi de 770 metri. Cum Corbeanca e o localitate cu 6 sate, este de presupus că numărul real al proprietarilor de benzi înguste de teren e mult mai mare.
Parcela, ca o pistă de bicicletă
Liviu, moştenitorul celor 700 metri pătraţi din satul Tamaşi, comuna Corbeanca, se minunează şi acum de proprietatea sa: „Are exact un metru lăţime. Aici a fost glasul prostiei, eu nu ştiu cum a ieşit diferenţa asta de-un metru, în ce fel au calculat ăia în ’94-’95? Nu am cuvinte să-mi explic ce interese au fost. Dacă era să mă intereseze, poate aflam ce conjunctură şi cum am ajuns să primesc un lot de teren de un metru lăţime. Mi-am pus şi ţăruşi la teren. Era ca o pistă de bicicletă, mai îngustă. Exact ca un trotuar din ăsta mic cum e la ţară, pe marginea şoselei. Nu era bun la nimic. Poate să merg pe el”. Ca orice ţăran din tată-n fiu, Liviu a găsit o soluţie să nu lase terenul nelucrat: „Ca să te duci să spui la altul că munceşti un me¬tru sau nici un metru lăţime, nimeni nu te crede. Parcela mea de un metru lăţime nu mi-am lucrat-o niciodată separat, pentru că trebuia să mă simt pe post de păcălici. Când ai doar un metru de teren, ce poţi planta pe el? Grâu n-aveam cum să pun. Trebuia să-l semăn ca-n Evul Mediu şi să-l recoltez cu secera, că nu poţi băga combina pe un lot cu lăţimea de un metru. Puneam porumb acolo. Porumbul se pune la 80 de centimetri şi aşa îmi intrau două rânduri. Să fiu sincer, pentru două rânduri trebuia să-ţi dea acordul şi vecinii ca să intri la ei un pic, când frunzele plantelor cresc mari”. Ca să nu‑şi lase terenul nelucrat, Liviu a găsit o soluţie simplă: „Parcela mea de un metru am lucrat-o totdeauna la comun cu bucata de 6 metri lăţime a vecinului”.
Deşi a fost condamnat să fie de¬ţinătorul unei proprietăţi bizare până la grotesc, Liviu a avut parte de o viaţă câmpenească plină de voioşie: „Când erau zilele de pra¬şilă, în jumate de oră mă duceam pe rândul meu şi puteam să plec acasă. În perioada aia, când mă duceam să-l lucrez, veneau mai mulţi săteni pe câmp şi câţiva vecini care-mi ştiau povestea, că eu am un metru acolo, strigau: «Haide băi, ai terminat? N-ai fost în stare să culegi un rând de porumb. Stai toată ziua pe el? Venim cu căruţa să te-ajutăm, sau ai nevoie de tractor?» Tot câmpul ăla râdea”.
Fenomen întâlnit şi în alte comune din Ilfov
Actualul primar al comunei Berceni, Ghenu Marian, recunoaşte că şi comunitatea pe care o păs¬toreşte s-a confruntat cu aşa ceva: „Avem şi noi câteva parcele de 6-8 metri lăţime şi lungi de sute de metri. Nu ştiu cum naiba au fost date atunci. Însă am negociat cu oamenii să facem să le fie mai bine. Se poate. O soluţie ar fi de schimb cu teren în altă zonă, să-i punem în posesie cu aceeaşi suprafaţă dar pe terenuri scurte. Asta e valabil doar pentru primăriile care au rezerve de teren”.
La Afumaţi, cel mai îngust teren are 12 metri lăţime şi lungimi de până la 800 de metri, con¬form viceprimarului Gheorghe Robert. Explicaţia lui pentru terenurile extrem de înguste şi foarte lungi, este că la data respec¬tivă, comisia de împroprietărire care a făcut împărţirea terenurilor „s-a gândit că tractorul când pleacă, să plece pe lung. De-aia s-au dat terenurile în forma asta”.
La Baloteşti autorităţile locale au fost mai înţelepte, conform pri¬marului Ion Florian Dănuţ, care ocupă acest post din 1992: „Noi am ţinut cont atunci când am făcut împroprietărirea de fap¬¬tul că o să vină un moment când se va construi în zonă şi am vrut ca dimensiunile terenu¬lui să permită realizarea de construcţii”.
Cine e responsabil?
Ambii primari care au făcut marea împroprietărire a sătenilor din Corbeanca în perioada 1990-2000 sunt în prezent decedaţi. Ei au fost preşedinţii comisiei de împroprietărire, rolul de secretar al comisiei de împroprietărire era jucat de secretarul primăriei, măsurătorile erau făcute de un reprezentant al cadastrului şi de un colectiv format din bătrânii satului, care au prins colectivizarea şi ştiau cum fuseseră distribuite moşiile localnicilor.
Georgeta Talamete, în prezent ofiţer de stare civilă al Primăriei Corbeanca a fost la începutul anilor ’90 membră în comisia de împroprietărire. Am întrebat-o cum s-a ajuns la situaţia de a da consătenilor parcele cu deschidere de 1 metru şi lungime de 7-800 de metri? Săpând în memorie, aceasta a justificat decizia comisiei astfel: „Ştii care-i problema? Unii dintre ei sunt rude, adică eu sunt rudă cu tine şi am vrut să iau terenul lângă tine, indiferent de deschidere. Ma¬jo¬ritatea celor cu parcele sub¬ţiri sunt cam rude. Uite, de pildă şi eu am o parcelă lată de 1,3 metri şi lungă de 648 şi naşul meu are lângă mine una de 1,6 metri lăţime şi 651 metri lungime. Şi în prezent terenul din punct de vedere juridic e separat, dar îl lucrăm împreună. Noi suntem 5 rude care îşi lucrează împreună pământul şi deschiderea totală a parcelelor noastre luate laolaltă e în jur de 20 de metri.”
„Ţara cu proprietatea cea mai fărâmiţată”
Gheorghe Saghian, membru al Comisiei de Agricultură a Senatului României şi fost director al Direcţiei Agricole Galaţi, face o radiografie a conceptului de proprietate la români:: „Suntem singura ţară din Europa care are 4 milioane de proprietari de terenuri şi 40 de milioane de parcele. Dacă până în 1989 eram cel mai bine din punct de vedere al organizării, acum suntem cea mai fărâmiţată”. Senatorul Saghian a declarat pentru Rl că a găsit inclusiv în judeţul său astfel de cazuri de împroprietăriri buclucaşe: „Acestea sunt anomalii. În România sunt foarte dese. Am văzut inclusiv în judeţul Galaţi un titlu de proprietate în care un om primise 2000 de metri în 3 loturi separate, cu lăţimi de până-n 2 metri. Ăla n-are cum să-şi lucreze pământul singur, ci trebuia să vorbească cu vecinii, când intră ăla la semănat să-i semene şi lui un rând. Vă daţi seama că nu poate să meargă să arunce sămînţa cu mâna şi să acopere cu pământ sămânţa cu sapa. De obicei când însămânţează mai mulţi, pe urmă apar scandalurile. Proprietarul de pământ ştia că are deschiderea de 2,1 metri şi, ştiind că rândurile se seamănă la 70 de centimetri, se aşteapta să-i intre 3 rânduri de porumb. Dar este posibil cum vine semănătoarea, dacă seamănă rândul cu 10 de centimetri mai încolo, pe terenul lui să răsară două rânduri în loc de trei. Aşa s-a petrecut şi în cazul de care vă povestesc. Vecinii s-au luat la harţă, cui aparţine rândul de porumb de la graniţa dintre parcele: . Şi s-au luat la bătaie”.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat: „Asta e situaţia a ceea ce a însemnat retrocedarea proprietăţilor în România, âncepând cu 1991, urmare a unei legi funciare greşite. Astfel de fâşii sunt aproape imposibil de vândut şi exploatat, atât agricol cât şi ca posibilitatea de a construi pee le. Pentru proprietari nu reprezintă decât o pierdere. Nu au nici o şansă să le poată valorifica productiv. În timp nu există altă şansă decât prin comasarea cu vecinii fie prin cumpărare, fie prin compensare cu alte suprafeţe”.
Mihai Busuioc, preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a declarat pentru RL că nu poate preciza numărul real al parcelelor absurd de înguste de pe teritoriul României, deoarece foarte multe consilii locale din toată ţara nu au trimis către ANCPI planurile parcelare. În urma informaţiilor transmise de către oficiile teritoriale, instituţia condusă de Mihai Busuioc a identificat un număr de aproximativ 100.000 de parcele care au lungimea mult mai mare decât lăţimea, amplasate în special în zona colinară şi de munte. Precizăm că marea majoritate a acestora sunt terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră.
Condiţiile minimale pentru ca un teren să fie construibil
Una dintre problemele ridicate de astfel de terenuri este aceea că nu pot fi folosite pentru construcţie. Con¬form legislaţiei în vigoare şi regulamentelor de urbanism, deschiderea minimă a unui teren pentru a-ţi putea construi o locuinţă pe el trebuie să fie de 9 metri. Dacă terenul este amplasat într-o „ţesătură urbană”, deschiderea poate coborî până la 8 metri. Atunci când se construieşte o clădire, conform Codului Civil şi Legii 50/1991, distanţa minimă până la limita de proprietate trebuie să fie 0,9 m, în cazul în care nu există ferestre.
