Victoria islamiştilor în prima etapă a alegerilor din Egipt anulează punctul de vedere răspândit de media occidentale că Revoluţia va aduce libertatea şi democraţia în lumea arabă. Ideile ghidului spiritual al Fraţilor Musulmani (36,6% din voturi), Yusuf al-Qaradawi, indică mai degrabă o teocraţie de tip saudit. Asta dacă salafiştii din partidul Al-Nur (24,4%) nu vor impune un regim apropiat de cel taliban.
Pe 18 februarie, la fix o săptămână de la anunţul demisiei lui Hosni Mubarak, Piaţa Tahrir din Cairo a fost umplută din nou de peste un milion de oameni. Dar de această dată nu se aflau acolo pentru a protesta, ci pentru a asculta cu evlavie predica unuia dintre cei mai respectaţi clerici sunniţi, aflat până atunci în exil, care nu mai apăruse public de la începutul anilor ’80. Yusuf al-Qaradawi, ghidul spiritual al Fraţilor Musulmani, a rostit o predică ovaţionată de întreaga piaţă, în care a cerut armatei egiptene să deschidă punctul de control de la Rafah pentru a permite egiptenilor să aducă ajutor „frăţesc” palestinienilor din Gaza. Cu alte cuvinte celeilalte ramuri a Fraţilor Musulmani, gruparea teroristă Hamas. În aceeaşi predică, Al-Qaradawi a mers mai departe şi le-a cerut credincioşilor să recucerească Ierusalimul. În trecut, Al-Qaradawi a fost descris de mass-media occidentale drept un „islamist moderat” dedicat democraţiei şi pluralismului, iar în 2008 a fost votat drept al treilea cel mai influent intelectual din lume în Top 100 realizat de revista Foreign Policy.
40 de milioane de telespectatori
Deşi nu a avut nici o apariţie publică în 30 de ani, Al-Qaradawi a avut în schimb în ultimii ani o emisiune „Despre Sharia” la Al-Jazeera, urmărită de cel puţin 40 de milioane de oameni din toată lumea arabă şi un site – IslamOnline, devenit OnIslam – urmărit de alte zeci de milioane. După predica din Piaţa Tahrir, The New York Times a descoperit că în trecut, Al Qaradwi a militat deschis pentru atacuri împotriva evreilor sau a trupelor americane din Irak, dar citează un profesor de la Universitatea americană Notre Dame, Imad Shahin, potrivit căruia ar fi fost vorba numai de chemări la „rezistenţă”.
Acelaşi profesor Shahin a publicat însă pe site-ul lui Qaradawi un text în care deplânge posibila abrogare a pedepselor bazate pe sharia. Printre acestea se numără: moartea prin lapidare pentru adulter; moarte pentru apostazie; tăierea mâinilor şi picioarelor pentru jaf la drumul mare; tăierea mâinii drepte pentru furt; 100 de lovituri de bici pentru promiscuitate; 80 de lovituri de bici pentru cei care beau vin.
Un program islamist
Andrew Bostom, profesor la Brown University şi autor a două cărţi despre Jihad, a analizat predicile, edictele (fatwas) şi interviurile date de Al-Qaradawi şi a reuşit să desprindă un nucleu de convingeri care se pot constitui într-un veritabil program politic al Fraţilor Musulmani:
» Musulmanii trebuie să urmeze calea Jihadului violent şi expansionist deschisă de Profetul Mahomed inclusiv prin aşa-numitele „operaţiuni de martiraj” (atacuri sinucigaşe).
» Recrearea formală a Statului Unit Islamic (Califatul).
» Cucerirea prin Jihad a Europei şi Americii.
» Obţinerea statutului de „martir” prin uciderea tuturor evreilor israelieni prin atacuri sinucigaşe (Al-Qaredawi îşi exprimă dorinţa să moară el însuşi într-o asemenea operaţiune)
» Genocidul evreilor peste tot în lume ca „pedeapsă divină trebuie să fie săvârşit, cu voia lui Allah, de mâinile credincioşilor”.
La fel ca şi Fraţii Musulmani, cu al lor Partid al Libertăţii şi Justiţiei, Al Qaradawi s-a declarat un susţinător al democraţiei, dar numai atâta vreme cât îi va aduce la putere pe Fraţi, dar mai ales va conduce la introducerea Shariei.
Aceste puncte de vedere nu sunt considerate drept extremiste nici în Egipt, nici în restul lumii arabe, unde prestigiul Fraţilor Musulmani şi al şcolii de gândire islamice care îşi are originea la Universitatea din Cairo este neegalat. Dimpotrivă, este gândirea curentă, general acceptată şi de aceea ceea ce se va întâmpla în Egipt va fi privit drept un model de a fi copiat şi emulat în tot spaţiul islamic, din Maroc până în Indonezia. Singura provocare faţă de doctrina islamistă dominantă reprezentată de Fraţii Musulmani/Al-Qaradawi vine din partea unui curent încă şi mai radical, salafismul, reprezentat în Egipt de partidul Al-Nur, care a obţinut 24,4% din voturi. Al-Nur provine din mişcarea Chemarea Salafistă, creată în anii ’70 de studenţii de la Universitatea din Alexandria, care au refuzat să se înscrie în rândurile Fraţilor Musulmani atunci când aceştia au renunţat public la lupta armată împotriva regimului secular de la Cairo.
Alternativa la dictatura lui Mubarak nu este, aşadar, o democraţie de tip occidental ci un stat islamic condus după sharia. Singura întrebare este dacă Egiptul va arăta mai mult ca Arabia Saudită sau mai mult ca Afganistanul.
