În acelaşi timp, potrivit unor diplomaţi aflaţi sub protecţia anonimatului, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a finalizat un alt document clasificat, de câteva sute de pagini, care va fi ataşat la conceptul strategic final, relatează New York Times, citat de Agerpres.
Documentul lui Rasmussen stabileşte în detaliu modul în care NATO ar putea reacţiona şi atribui unităţi şi forţe pentru a răspunde la o serie de atacuri – teroriste, informatice, convenţionale, nucleare sau de alt tip – au declarat mai mulţi diplomaţi joi.
Statele membre ale NATO au convenit în cadrul ultimului lor summit, din aprilie 2009, să actualizeze conceptul strategic al Alianţei, datând din 1999, considerat necorespunzător pentru preocupările legate de apărare ale secolului al XXI-lea. Chiar dacă acordul cu privire la proiectul de concept va fi convenit, în principiu, la următoarea reuniune, stabilită în intervalul 19-20 noiembrie, la Lisabona, orice pact va trebui aprobat de către fiecare stat membru în parte. Procesul ar putea dura mult timp, iar orice decizie de a interzice armele nucleare s-ar confrunta cu probleme practice importante în Europa şi în Statele Unite.
Încercarea Germaniei şi a altor ţări de a plasa dezarmarea nucleară pe un loc important în cadrul noului concept strategic rezonează cu scopul declarat al preşedintelui american Barack Obama de a elimina în cele din urmă armele nucleare. Pe de altă parte, acest demers marchează o ruptură între naţiunile europene care doresc să scape continentul de armele atomice şi cele care doresc să le păstreze atât din motive legate de prestigiu cât şi ca factor de descurajare pentru inamicii de lungă durată.
Poziţia Germaniei a situat Berlinul de cealaltă parte a baricadei faţă de Franţa, una dintre puterile nucleare. Parisul se opune ideii ca NATO să aibă vreun rol sau vreo influenţă în problemele legate de dezarmare, deoarece ce se teme că astfel ar putea fi subminată suveranitatea Franţei.
În prezent, NATO deţine 180-200 de arme nucleare, în Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia.
De asemenea, mai multe ţări est-europene care au aderat la NATO în ultimii ani, în parte pentru a-şi asigura un scut comun de apărare împotriva Rusiei, nu susţin ideea Germaniei. Unii diplomaţi din Polonia şi din statele baltice, încă suspicioşi cu privire la intenţiile Rusiei, nu vor o schimbare a status quo-ului, sau dacă o doresc ea trebuie să fie una foarte redusă, notează New York Times. Ei se tem că dacă armele nucleare vor fi în continuare reduse sau eliminate, ideea apărării colective, garantată de prezenţa acestora pe teritoriul european, s-ar diminua, iar Alianţa Nord-Atlantică însăşi ar fi subminată.
De cealaltă parte a baricadei se află Germania, Norvegia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Într-o scrisoare adresată lui Rasmussen în luna februarie, aceste ţări au insistat asupra unei discuţii deschise despre modul în care NATO ar putea reduce şi mai mult rolul armelor nucleare. Această poziţie a dus la o divizare atât de profundă încât atunci când miniştrii apărării din statele membre ale NATO s-au întâlnit la Bruxelles, în iunie, aceştia nu s-au putut pune de acord nici măcar pentru a menţiona problema nucleară în declaraţia lor finală.
