Aproximativ 12 ore a trebuit să aştepte fiecare pelerin pentru a ajunge în faţa moaştelor Sfântului Dumitru şi a fragmentului din Crucea Mântuitorului, în greutate de aproximativ 60 de grame. Marţi, m-am alăturat timp de câteva ore valului de pelerini de pe Dealul Patriarhiei, vrând să aflu motivele care-i împing pe oameni să stea în picioare, în îmbulzeală, mulţi dintre ei refuzând să mănânce şi să bea, unii ca să nu fie forţaţi să meargă la toaletă prea des, alţii pentru a posti.
Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o alături de Ionica (67 ani), din Bucureşti, care de zece ani vine să facă penitenţă de fiecare Sfânt Dumitru: „Necazul şi răul m-au adus pe drumul ăsta. Întâi mi-am pierdut soţul şi am rămas singură cu băiatul. Dorinţa de anul ăsta mi-o pun pentru el. Să-şi găsească nevastă. Că a avut prietenă tare drăguţă, dar s-au despărţit. Dintre toate cu câte-a ieşit e singura de care mi-a plăcut, da uite că nu s-au luat.” La un moment dat, după două ore de înaintat împreună, îmi întinde o carte de rugăciuni: „Ştiţi Crezul?” „Vreţi să vă dau cartea să-l învăţaţi acum? E cea mai sfântă rugăciune a lui Dumnezeu. În fiecare zi dacă puteţi să-l ziceţi împreună cu Tatăl Nostru. E o rugăciune extraordinară pentru toată lumea. Eu simt că mă răcoreşte pe şira spinării.”
Câţiva paşi mai în faţă, Magda (35 ani), o tânără mămică din Bucureşti, instruieşte două femei novice din mulţime care e procedura adecvată de comportament în faţa moaştelor: „Aici nu e ca la Sfânta Parascheva, unde se merge lin prin faţa Sfintei. Aici te grăbesc jandarmiii: «Hai-hai, hai-hai!» Adevărul e că au şi ei dreptate. La câtă lume e aici, dacă ar fi să dormi pe tine şi să te uite Dumnezeu pe la raclă, s-ar sta la coadă două zile în loc de una. Când ajungi acolo trebuie să fii atent şi să le pupi pe toate. Eu prima dată când am fost, după ce am stat aici 22 de ore, că atât am stat în primul an, când am ajuns acolo şi am zis: «Doamne, mulţumesc că am ajuns». Când au început ăia să ţipe: «Haideţi, haideţi, haideţi», vă spun sincer, m-am blocat. Nici nu mai ştiam, am pupat tot, n-am pupat, că au fost şase moaşte în anul ăla, a adus şi de la greci. Mă întreba mama: «L-ai pupat pe ăla? Da’ pe ălalalt?». «Lasă-mă domne, că nu mai ştiu pe cine am pupat şi pe la care sfânt n-am fost. Am uitat să-mi pun şi dorinţa.» Dorinţa nu se mai poate pune după. Doar acolo în raclă poţi. Dacă ai ieşit nu mai are nici un farmec. Că te rogi tu stând aici la coadă e altceva. Dar dorinţa care te arde pe tine mai tare poţi să ţi-o pui doar în faţa raclei”.
Credincioasa în viaţa căreia Sf. Dumitru a făcut minuni
Femeile din jur dau din cap aprobator şi, pufăind ţigări slim, sorb fiecare cuvinţel din mărturia de credinţă a vorbăreţei Magda: „Aici vin de câţiva ani fiindcă simt cum mie, cel puţin, îmi dă energie. Aşteptarea asta la coadă se numeşte canon şi e plăcută în faţa Sfântului, dar nu-i suficient. Trebuie să şi crezi. Eu am crezut, m-am rugat şi mie uneia mi s-au îndeplinit toate. M-am rugat anul trecut să-mi iau casă şi vreau să vă zic că mi-am luat apartament în luna iunie, în Cartierul Latin, ceea ce nici nu mă gândeam că o să se întâmple vreodată. Depindeam de vânzarea unei case care nu se vindea de zece ani. La jumate de lună după ce am fost aici, am pus casa pe net şi s-a vândut. Apartamentul l-am luat cu cash, nici cu «Prima Casă», nici cu nimic. Şi nu e singura minune. În alt an m-am rugat să-mi găsesc serviciu. La o săptămână după ce am fost la Sf. Dumitru mi-am găsit. De-aia şi sunt pornită de vin anual, că dacă dorinţele nu mi s-ar fi realizat, n-aş sta atâtea ore în picioare în frig”. Pe margine, dincolo de gard, un jandarm vorbeşte la telefon: „Coada se întinde până la stâlpul 23″… Hai, mă, nu mai fi duşmănos că mâine tu stai acasă şi noi la miting… Asta să ai tu parte să stai la Mitropolie două zile şi două nopţi”.
Patriarhia face cinste cu „sărmăluţe grozave”
Câţiva bărbaţi le împart credincioşilor pliante cu „Dr. Filip-consultaţii gratuite-ginecologie chiuretaje.” şi „Vino în Piaţa Victoriei! Protest”. Spre amiază, mulţimea e cuprinsă de vâlvă: „Ce se aduce?” „Sărmăluţe”. Fete cu tăvi fumegânde se scurg pe Dealul Patriarhiei în jos. Bătrânele strigă, unele cu glasuri moi, ruşinate, altele întind mâna şi strigă pline de curaj: „Daţi-mi şi mie!”. „Şi mie!”. Tinerele mai cochete strâmbă din nas: „Pfu! Miroase a bucătărie”.
O pensionară devorează sarmaua cât ai clipi, exclamă „grozave sărmăluţe! Şi proaspete”, iar colţul de pâine rămas, deşi e înmuiat în zeamă la un colţ, îl vâră în sacoşică pentru mai târziu. Grav bolnav de reumatism şi tremurând din toate încheieturile, nea Jenică (68 ani) din Găeşti a plecat de-acasă cu trenul din zori şi s-a pus la coadă la ora 9.00, fiind ajutat de oameni să înainteze. Văzând că din cauza tremurului degetelor nu putea ţine caserola cu sarmale în mână, o tânără evlavioasă din mulţime, care nu-l mai văzuse în viaţa ei, i-a dat să mănânce cu linguriţa, hrănindu-l ca pe un bebeluş.
Bioenergia din jurul moaştelor
Salomira (19 ani, Constanţa) a venit de gura mamei: „Sunt studentă la Bucureşti şi mama mi-a zis: «Du-te că e un moment rar. Sunt trei racle, toate foarte importante»”.
Când mai avem doar 10 metri până la baldachinul cu moaşte, mobilul Salomirei ţârâie şi se aude vocea mamei: „Mi s-au încins palmele şi simt că mi-a crescut nivelul energetic”. „Mai am trei paşi până la moaşte.” „Aaaa! De-aia. Te las. Pa!” Tanti Ionica, cea care mi-a dat să învăţ crezul, îmi şopteşte în ureche: „Fii cu ochii-n patru. Se ciordeşte la greu”. Doamna de lângă ea dă aprobator din cap: „Da, mie mi-au luat din buzunarul hainei acatistul şi banii”. Un mustăcios între două vârste, discută cu o credincioasă: „E adusă şi o bucată de cruce din Grecia. Nu ştiu dacă e crucea veritabilă, dar ei aşa zic, că e intactă de 2.000 de ani”. Femeia răspunde: „Asta nimeni nu poate şti. Câte giulgiuri n-au apărut. Câte? Nu poţi să certifici. Acum câţiva ani au pus într-o biserică o raclă cu oasele nu ştiu cărui călugăr şi când colo acolo erau oase de porc. Oamenii sărutau oasele într-o veselie.
Dacă bucăţelele provin chiar din Crucea Sfântă poate s-o spună doar un călugăr care a ajuns la un anumit nivel vibraţional şi poate s-o simtă şi să aibă puterea să zică: «Da, e de-acolo»”. La ora 21.00 jandarmii au ridicat ultimul stăvilar din calea lui nea Jenică. Tremurând din toate încheieturile, a urcat treptele şontâc, şontâc, a dat unui călugăr acatistul şi banii, şi-a făcut cruce şi, cu figura transfigurată şi ochii strălucitori, s-a înclinat umil în faţa Sfinţilor, sorbind cu buzele sticla parfumată a coşciugelor din aur şi argint, şi-a pus dorinţa: „Sănătate”. Când a coborât treptele era în semi-transă. Faţa lui se transformase într-un zâmbet uriaş ce lumina în noapte. Cei care eram în apropiere l-am putut auzi murmurând: „Lemnul Crucii l-am sărutat de două ori. L-am sărutat de două ori. Lemnul… Am primit ceva ca o energie, o uşurare sufletească, o binecuvântare de la Sf. Dumitru”.
Tanti Ionica, tovarăşa mea de drum, m-a luat de braţ: „Mergeţi în continuare şi-o să vă fie bine. Eu sunt fericită. Am simţit cea mai mare fericire. Prin cuvinte nu ştiu dacă pot s-o exprim, dar am simţit în sufletul meu un fior şi cea mai mare putere”. Victima furtului de mai devreme trăieşte sentimente ambivalente: „S-a mers pe bandă. I-am zis-o preotului: «După ce am stat atâtea ore, nu ne lăsaţi să sărutăm şi noi moaştele, să ne închinăm? Cum vreţi să avem comuniune?». Poate dacă aş fi avut experienţa de pelerinaj a doamnei, aş fi simţit şi eu ca ea”. Cobor Dealul Patriarhiei împreună cu o parte din tovarăşii mei de pelerinaj, traversăm strada şi ne pierdem printre cele 200 de tarabe cu cruciuliţe îmbrăcate în ţiplă, „fashion jewlery made in china” şi Iisuşi răstigniţi, cu leduri.
„Un fel de troc cu Divinitatea”
„Mie-mi sună mai mult a manifestări mistice decât religioase pelerinajele astea. Sunt un fel de troc cu Divinitatea. Adică eu, vezi Doamne, vin, stau noaptea aici, Tu îmi dai în schimb sănătate, succes copiilor mei ş.a.m.d. E ca la Loto. Se duc mai mulţi când e un report. Probabil că aşa e povestea de anul ăsta cu aşchia de pe crucea lui Iisus”, spune Micea Kivu, sociolog.
BOR are 14.000 de preoţi
Peste 4.000 de tineri absolvesc anual cursurile de teologie ortodoxă
În România sunt peste 400 de mănăstiri şi aproape 7.000 de monahi, două treimi fiind călugăriţe
Potrivit ultimului recensământ, 87% dintre români s-au declarat creştini ortodocşi
Sărbătorile Prea Cuvioasei Parascheva şi Sfântului Dimitrie cel nou, sunt cele mai mari două prilejuri de pelerinaj din Europa, fiecare dintre ele contorizând un număr de 300.000 de pelerini ce venerează Sfintele Moaşte şi 1 milion de credincioşi la slujbele din bisericile unde sunt găzduite raclele sfinţilor.
„Din curiozitate”
„E o ocazie unică în viaţă pentru majoritatea pelerinilor de a se închina la Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. E prima oară în istoria pelerinajului când se întâmplă acest lucru şi are o rezonanţă specială în sufletele credincioşilor”, explică fenomenul părintele Constantin Stoica de la Patriarhia Română. Deşi cea mai mare parte dintre pelerini sunt „de condiţie materială precară”, printre ei se află şi oameni din clasa medie: „Avem pe unii care au venit din curiozitate, să vadă ce se întâmplă pe deal, care după prima experienţă vin anual la pelerinaj la Sf. Dumitru şi în acelaşi timp au devenit şi creştini practicanţi.”, mai spune Stoica.
