Suntem în plin Festival „Enescu“, iar Capitala este mai plină decât oricând de turişti din întreaga lume interesaţi de acest eveniment cultural de prim rang. Multe sunt casele şi clădirile nu numai din Bucureşti, ci şi din întreaga ţară care au fost atinse de personalitatea şi geniul acestui gigant al muzicii. Vom încerca în cele ce urmează să facem o trecere în revistă a acestora, cu accent pe aspectele de moştenire culturală.
Case rezidenţiale, tradiţionale sau de vacanţă, devenite muzee, palate, castele sau clădiri de cultură, au fost marcate de prezenţa şi creaţia plurivalentului muzician, fie în calitatea sa de compozitor, interpret, dirijor sau profesor de mari artişti, care, aşa cum avea să declare, şi-a servit ţara cu armele sale: pana, vioara, bagheta. Este de remarcat în primul rând că una dintre clădirile pe care le relevăm este considerată cea mai frumoasă casă din ţară, o adevărată bijuterie arhitectonică (Palatul Cantacuzino), în timp ce Castelul Peleş este, alături de Castelul Bran, în topul preferinţelor turiştilor din România.
Palatul Cantacuzino – Muzeul Naţional „George Enescu“
Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul“ (fost primar al Capitalei, prim-ministru, şef al Partidului Conservator), Palatul Cantacuzino, cunoscut şi sub numele de „Casa cu lei“, datorită celor două sculpturi care străjuiesc intrarea, s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, este monument de arhitectură, actualmente fiind inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European.
Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decorul interior (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).
Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia ornamentației sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.
După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său, Mihail G. Cantacuzino, şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută în istoria domniţelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu), iar aceasta, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu George Enescu, în 1937.
Casa memorială „George Enescu“
Cuplul Enescu a locuit, între 1945 şi 1946, în casa din spatele palatului (destinată iniţial administraţiei clădirii), ce va deveni ulterior Casa memorială „George Enescu“. Enescu s-a simţit în largul său în intimitatea acestei case caracterizate de o atmosferă romantică Belle-Epoque. De altfel, aici sunt păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei lui, mărturii cu valoare memorială unică.
Conform managerului muzeului, Cristina Andrei, întregul complex arhitectural „are nevoie de consolidare, elementele decorative trebuie refăcute, iar casa din spate se află într-o stare destul de precară, deşi beneficiază de un pod extraordinar de generos ca spaţiu care poate fi amenajat“.
Casa Luminiş de la Cumpătu
Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş, legăturile strânse cu familia regală l-au determinat pe muzician să-şi construiască aici – între anii 1923 şi 1926 – o casă după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş.
În următorii ani, Enescu a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei. În 1947 Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, devine Casa Memorială „George Enescu“, iar din 2007 – secţie a Muzeului Naţional „George Enescu“. La intrarea în vilă se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Încăperile de la etaj sunt spaţioase şi confortabile, având interiorul mobilat şi aranjat cu rafinament şi imaginaţie. Aici se reunesc în mod armonios şi original elemente ornamentale şi de mobilier în stilurile românesc, oriental şi Biedermayer. Numeroase piese de valoare din cristal, porţelan, metal sau ceramică dau strălucire interioarelor.
În salon se păstrează pianul maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele desfăşurate în această casă, oferite prietenilor familiei, printre care se aflau şi membri marcanţi ai Casei Regale.
Camera maestrului se remarcă prin intimitate, confirmând modestia sa proverbială. „Chilia“ are dimensiuni reduse, este mobilată într-un stil autentic românesc şi a fost locul preferat de odihnă al maestrului după numeroasele sale concerte.
Casa memorială „George Enescu“ din Liveni – astăzi comuna George Enescu
Casa a aparţinut familiei Costache şi Maria Enescu şi este mică, cu pridvor de lemn şi livadă. Aici George Enescu a copilărit până la 3 ani. Din 1958 casa găzduieşte muzeul ce prezintă atmosfera copilăriei muzicianului şi adăposteşte o vioară de jucărie, pianina la care a început să cânte, desene, încercări muzicale, cuptorul pe care s-a născut genialul artist, obiecte ce i-au aparţinut.
Fără îndoială că atmosfera acestei case şi a meleagurilor natale (unde revenea câte o lună în fiecare an de la Paris când trăiau părinţii), precum şi foclorul local l-au inspirat pe Enescu în atâtea simfonii nemuritoare.
Castelul Peleş şi Castelul Pelişor
Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, în stil neorenaissance, și a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul dintre cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime.
Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric.
Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința reginei Elisabeta şi nu de puţine ori aici s-au auzit sunetele sublime făurite de marele muzician. Mobilierul din această sală a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurthala.
Iată ce scrie Zoe Cămărăşescu în volumul „Amintiri“ (Casa Editorială Ponte, 2011, 2012) despre audiţiile de la Peleş, legate de Enescu, cărora le dedică un capitol întreg:
„Din ziua în care soseam la Sinaia pentru vacanţele de vară şi până toamna târziu, ascultam muzică la castel. Regina Elisabeta cerea ca, de dimineaţă de la ora unsprezece şi până la ora dejunului să se facă muzică la dânsa… iar prin august sosea Enescu… Începea seria de cvartete, triouri sonate, concerte, muzică de pian, de orgă, lieduri, tot ce este posibil de auzit ca muzică, transformat prin participarea lui Enescu în acea calitate excepţională care l-a deosebit totdeauna de toţi muzicienii din epoca sa… Regina asculta întinsă pe chaise-longue… noi ne înghesuiam pe patul Renaissance sau luam loc pe scaune de catifea roşie… Enescu la vioară, Enescu la pian, Enescu la orgă, Regina nu se mai sătura ascultându-l pe cel căruia îi spunea Mein Seelenkind (copilul sufletului meu).“
Casa Memorială „Rosetti Tescanu – George Enescu“ de la Tescani, județul Bacău
Casa Memorială „Rosetti Tescanu – George Enescu“ de la Tescani, județul Bacău, considerată cel mai vechi așezământ cultural din țară, este conacul renumitei familii boierești Rosetti Tescanu și locul în care George Enescu a definitivat capodopera sa lirică „Oedipe“, pe care a dedicat-o soției sale.
Enescu petrecea câteva luni pe an la acest conac, unde se inspira din frumusețea locului. Conacul, cu statut de monument istoric, influențat arhitectonic de principalele stiluri și curente ale vremii, a fost ridicat în anul 1880, în mijlocul unui parc dendrologic de aproximativ patru hectare, de către boierul Dumitru Rosetti Tescanu, cărturar și om politic, personalitate culturală.
Edificiul a fost ridicat pe un nivel, având o fațadă impunătoare spre est, iar în spate un puternic zid de piatră. Datorită anumitor caracteristici ale construcției, dar și amplasării sale, conacul a fost clasificat de către Vasile Parizescu, președintele Asociației Colecționarilor din România, în categoria „micilor palate“, după cum se menționează pe casememoriale.ro.
În anul 1947, Maria Cantacuzino-Enescu a decis să doneze conacul Ministerului Culturii, în vederea înființării unui așezământ cultural.
În 1970 casa a fost restaurată, fiind păstrate (în mare parte) mobilierul original și pianul la care a interpretat Enescu, iar în 1980 a fost inaugurată „Casa Memorială Rosetti – Enescu“.
Din 1990 a funcționat aici Centrul de Cultură Tescani, iar din 1993, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu“. După anul 2006, conacul din Tescani a devenit secție a Muzeului Național „George Enescu“, iar în prezent găzduiește evenimente culturale, tabere internaționale de pictură și de filosofie, dar și recitaluri private de pian.
Ateneul Român
Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron, o parte din fonduri fiind adunate prin subscripție publică, la celebrul îndemn: „Dați un leu pentru Ateneu“.
În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu“. În cadrul întregului proiect de realizare au fost implicate nume de rezonanță din domeniile arhitectură şi inginerie: Alexandru Orăscu, Ion Mincu, I.N. Socoloescu, Grigore Cerkez, N. Cucu Starostescu, C. Băicoianu.
Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m.
În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la parter și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). În 1935, la inițiativa lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei.
Ateneul a fost consolidat, restaurat și modernizat în perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman.
Suntem în plin Festival Enescu iar capitala este parcă mai plină ca oricând de turişti din întreaga lume interesaţi de acest eveniment cultural de prim rang. Multe sunt casele şi clădirile nu numai din Bucureşti ci şi din întreaga ţară care au fost atinse de personalitatea şi geniul acestui gigant al muzicii. Vom încerca în cele ce urmează să facem o trecere în revistă a acestora, desigur cu accent pe aspectele de moştenire culturală. Vom sesiza că în absolut toate cazurile sunt necesare dacă nu consolidări şi renovări, cel puţin reparaţii sau refaceri ale decoraţiilor şi finisajelor.
Case rezidenţiale, case tradiţionale sau de vacanţă, devenite muzee, palate, castele sau clădiri de cultură, au fost marcate de prezenţa şi creaţia plurivalentului muzician, fie în calitatea sa de compozitor, interpret, dirijor sau profesor de mari artişti, care, aşa cum avea să declare şi-a servit ţara cu armele sale: pana, vioara, bagheta. Este de remarcat în primul rând că una dintre clădirile pe care le relevăm este considerată cea mai frumoasă casă din ţară, o adevărată bijuterie arhitectonică (Palatul Cantacuzino), în timp ce Castelul Peleş este, alături de Castelul Bran, în topul preferinţelor turiştilor din România.
Palatul Cantacuzino – Muzeul Naţional “George Enescu”
Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator), Palatul Cantacuzino, cunoscut şi sub numele de Casa cu lei, datorită celor două sculpturi care străjuiesc intrarea, s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, este monument de arhitectură, actualmente fiind inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European. Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.). Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.
După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu) iar aceasta, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu George Enescu, în 1937.
Casa memorială „George Enescu”
Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului (destinată iniţial administraţiei clădirii) ce va deveni ulterior Casa memorială „George Enescu”. Enescu s-a simţit în largul său în intimitatea acestei case caracterizată de o atmosferă romantică Belle-Epoque. De altfel, aici sunt păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei lui, mărturii cu valoare memorială unică.
Din păcate, referitor la întregul complex architectural, conform managerului muzeului, Cristina Andrei, “este nevoie de consolidare, elementele decorative trebuie refăcute iar casa din spate se află într-o stare destul de precară deşi beneficiază de un pod extraordinar de generos ca spaţiu care poate fi amenajat”.
Casa Luminiş de la Cumpătu
Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş, legăturile strânse cu familia regală, l-au determinat pe muzician să-şi construiască aici – între anii 1923 şi 1926 – o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii ani, Enescu a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei.În 1947 Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, devine Casa Memorială “George Enescu”, iar din 2007 – secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.
La intrarea în vilă se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Încăperile de la etaj sunt spaţioase şi confortabile, având interiorul mobilat şi aranjat cu rafinament şi imaginaţie. Aici se reunesc în mod armonios şi original elemente ornamentale şi de mobilier în stilurile românesc, oriental şi Biedermayer. Numeroase piese de valoare din cristal, porţelan, metal sau ceramică dau strălucire interioarelor.
În salon se păstrează pianul maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele desfăşurate în această casă, oferite prietenilor familiei, între care se aflau şi membri marcanţi ai Casei Regale. Camera maestrului se remarcă prin intimitate, confirmând modestia sa proverbială. "Chilia" are dimensiuni reduse, este mobilată într-un stil autentic românesc şi a fost locul preferat de odihnă al maestrului după numeroasele sale concerte.
Casa memorială" George Enescu " din Liveni (astăzi Comuna George Enescu)
Casa a aparţinut Familiei Costache şi Maria Enescu şi este mică cu pridvor de lemn şi livadă. Aici George Enescu a copilarit pana la 3 ani. Din 1958 casa gazduieşte muzeul ce prezintă atmosfera copilariei muzicianului şi adăposteşte o vioară de jucărie, pianina la care a început să cânte, desene, încercari muzicale, cuptorul pe care s-a născut genialul artist, obiecte ce i-au aparţinut.
Castelul Peleş şi Castelul Pelişor
Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman în stil neorenaissance, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința reginei Elisabeta iar, nu de puţine ori, aici s-au auzit sunetele sublime făurite de marele muzician. Mobilierul din această sală a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurthala.
Casa Memorială "Rosetti Tescanu – George Enescu" de la Tescani, județul Bacău
Casa Memorială "Rosetti Tescanu – George Enescu" de la Tescani, județul Bacău, considerată cel mai vechi așezământ cultural din țară, este conacul renumitei familii boierești Rosetti Tescanu și locul în care George Enescu a definitivat capodopera sa lirică "Oedip", pe care a dedicat-o soției sale. Enescu își petrecea timp de câteva luni pe an la acest conac, unde se inspira din frumusețea locului. Conacul, cu statut de monument istoric, influențat arhitectonic de principalele stiluri și curente ale vremii, a fost ridicat în anul 1880, în mijlocul unui parc dendrologic de aproximativ patru hectare, de către boierul Dumitru Rosetti Tescanu, cărturar și om politic, personalitate culturală. Edificiul a fost ridicat pe un nivel, având o fațadă impunătoare spre est, iar în spate un puternic zid de piatră. Datorită anumitor caracteristici ale construcției, dar și amplasării sale, conacul a fost clasificat de către Vasile Parizescu, Președintele Asociației Colecționarilor din România, în categoria "micilor palate", după cum se menționează în www.casememoriale.ro.
În anul 1947, Maria Cantacuzino-Enescu a decis să doneze conacul Ministerului Culturii, în vederea înființării unui așezământ cultural. Astfel, în 1970 casa a fost restaurată, fiind păstrat în mare parte din mobilierul original și pianul la care a interpretat Enescu, iar în 1980 a fost inaugurată "Casa Memorială Rosetti — Enescu". Din 1990 a funcționat aici Centrul de Cultură Tescani, iar din 1993, Centrul de Cultură "Rosetti Tescanu — George Enescu". După anul 2006, conacul din Tescani a devenit secție a Muzeului Național "George Enescu", iar în prezent găzduiește evenimente culturale, tabere internaționale de pictură și de filosofie, dar și recitaluri private de pian.
Ateneul Român
Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron, o parte din fonduri fiind adunate prin subscripție publică, la celebrul îndemn Dați un leu pentru Ateneu. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”. În cadrul întregului proiect de realizare au fost implicate nume de rezonanță din domeniul arhitectură şi inginerie: Alexandru Orăscu, Ion Mincu, I.N. Socoloescu, Grigore Cerkez, N. Cucu Starostescu, C. Băicoianu.
Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m. În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la partere și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). În 1935, la initiațiva lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei.
Ateneul a fost consolidat, restaurat și modernizat în perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman.
