15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleFoodBibliotecile scolare si materialul didactic sunt la nivelul anilor '70

Bibliotecile scolare si materialul didactic sunt la nivelul anilor '70

Lipsurile se traduc in rezultatele elevilor si sansele reduse ale acestora de a fi egali colegilor lor de la oras si de a urma o facultate dupa terminarea liceului. De altfel, lipsurilor de la scoala li se adauga si cele de acasa, prea putini avand norocul sa aiba o biblioteca personala bine utilata si conditii pentru a invata, stiut fiind ca mai toti copiii de la tara sunt nevoiti sa-si ajute parintii in gospodarie. Cu toate programele despre care Ministerul Educatiei si Cercetarii tot face caz, daca ne referim strict la material didactic si carti, realitatea rurala este extrem de gri, daca nu chiar neagra. Un tur prin cateva scoli din mediul rural evidentiaza foarte exact ca elevii de la tara sunt pagubiti de sanse egale in educatie.

Reactivii si substantele chimice, dinainte de 1990

Nici la Scoala Generala cu clasele I-VIII din Movilita, chit ca localitatea ialomiteana are statut de comuna si este mai mare, situatia nu este mai rasarita. Dupa cum ne spuneau profesorii, fondul de carte este cam invechit si amarat, cele 3.500 de volume fiind de pe vremea lui Ceausescu. Si aici fondul de carte pentru ciclul primar este inexistent, cu toate ca deprinderea de a citi ar trebui sa se formeze din clasele mici. Experientele la orele de chimie sunt de nerealizat, dinainte de 1990 scoala nemaiprimind reactivi sau alte substante chimice. Evident ca nici la orele de fizica nu se poate face vreun experiment, motivul principal fiind acelasi, lipsa materialului didactic. Doar la geografie elevii pot sa afle care sunt actualele tari vecine Romaniei, prin proiectul de reabilitare a invatamantului rural scoala primind doua, trei harti noi, carti, atlase si dictionare de specialitate. In rest, hartile vechi si franjurate pe margine, care sunt stivuite pe holul scolii, continua sa fie folosite la orele de istorie.

Carti cu Marx si Lenin

Fondul de carte de la Scoala Generala din Cotorca, judetul Buzau, este la fel de invechit. In cele peste 1.000 de volume, grosul fiind din perioada comunista, printre autori inca se mai regasesc Marx, Lenin si alti tovarasi. Volumelor vechi li s-au mai adaugat cateva primite de la Inspectoratul Scolar Judetean Buzau, dar prea putine. Toamna, cand editurile mai bat pe la portile scolilor, elevii ai caror parinti stau ceva mai bine financiar se mai incumeta si mai cumpara cateva carti care le-ar fi necesare. Pentru orele de activitati practice, materialele folosite sunt aduse de copii si invatatoare. Nimic nu se arunca, totul se foloseste. Asa se face ca pentru a confectiona martisoare, cartonul de la cutiile in care este adusa branza topita (programul laptele si cornul) s-a transformat in inimioare pe care fetele le-au colorat si pe care au lipit flori presate de copii, scoici aduse de unul dintre elevii care vara trecuta a avut norocul sa mearga cu parintii la mare etc. Chiar si snurul alb-rosu a fost confectionat de copii, la ore, din ata adusa de acasa. Grija elevilor pentru mediu, pe care doamnele invatatoare nu ezita sa le-o cultive, nu prea are insa mari sorti de izbanda. De hartia colectata de copii si stransa in cateva cutii la scoala nu are nimeni nevoie si nici nu o pot duce la vreun centru de recuperare. Una peste alta, doar entuziasm si multe lipsuri.

Donatii nepotrivite

Desi donatiile sunt binevenite, la Scoala Generala cu clasele I-VIII din Glodeanu Silistea, judetul Buzau, lucrurile nu stau chiar asa. De exemplu, un fost profesor de fizica din localitate, care s-a mutat si a plecat in alt judet, si-a donat intreaga biblioteca de carti de specialitate, cu rafturi cu tot. Numai ca nici una dintre carti nu se poate folosi, fiind vorba de culegeri si cursuri de fizica si matematica din timpul facultatii, deci de nici un ajutor pentru elevii de gimnaziu. Biblioteca plina de carti are doar rol decorativ in secretariatul scolii. “Dupa 1990, am scos din biblioteca toate cartile legate de comunism si dupa aceea nu am mai primit aproape nimic nou. Avem doar vechituri de cand eram eu poate eleva aici, la scoala. Inspectoratul ne-a mai trimis cateva carti, dar prea putine. Din pacate, copiii din clasele mici nu au ce sa imprumute de la biblioteca. Plus ca multe carti sunt rupte si ar trebui casate”, ne-a spus dna invatatoare Constanta Slobozeanu, care este responsabila si cu biblioteca scolii.
Nici la material didactic nu este nimic spectaculos. In afara unor harti si ceva carti pentru limbi straine cumparate de primarie, scoala nu a mai vazut material didactic. Reactivii, substantele chimice, atlasele de biologie si zoologie etc. sunt piese rare sau lipsesc din dotarea scolilor de la tara. Orele respective se fac mai mult teoretic, partea practica fiind lasata pentru generatiile viitoare. Evident, daca si-o aduce aminte Ministerul Educatiei si Cercetarii ca unitatile de invatamant preuniversitar din mediul rural au nevoie si de material didactic.

Laboratorul de fizica, un dulap cu fiare vechi

La Scoala Generala cu clasele I-VIII din Loloiasca, judetul Prahova, saracia este la ea acasa. Aici nici macar nu se poate vorbi de o biblioteca. Cele cateva sute de volume zac prafuite in dulapurile dintr-o sala de clasa. Noutatile dupa 1990 s-au tradus in cateva culegeri si harti de istorie si geografie cumparate de primarie. Laboratorul de fizica, de exemplu, a carui denumire este doar generica, inseamna la Loloiasca doar “un dulap plin cu fiare vechi”, cum ne spunea un profesor. Nici cadrele didactice de la alte discipline nu se bucura de o atentie mai mare, profesorii fiind de parere ca nu primariile ar trebui sa se ocupe de finantare, ci inspectoratele scolare, unde macar se mai stie ce presupune actul educational si care ar fi nevoile in privinta materialului didactic si al cartilor.
Avand in vedere realitatea cruda a scolilor din mediul rural, nu mai este de mirare ca in rapoartele oficiale intocmite de experti straini invatamantul romanesc este la coada celui din tarile Uniunii Europene.
In plus, tot din cauza lipsei de material didactic olimpicii romani de la chimie sau biologie, atunci cand se confrunta cu colegi de-ai lor din alte tari, puncteaza mai putin la probele practice. Daca mai amintim ca unitatile de invatamant preuniversitar sunt dotate la nivelul anilor '60-'70, cum tot atrag atentia liderii federatiilor sindicatelor din invatamant, cu siguranta ca nu mai trebuie sa ne miram ca educatia merge tot mai rau, iar la evaluarile internationale gen PISA rezultatele obtinute de scoala romaneasca sunt tot mai slabe. Din pacate, mai-marii tarii nici nu vad, nici nu aud. Dar ne integram noi in UE?

Tombola pentru cumpararea de material didactic

La Scoala Generala cu clasele I-IV din localitatea Lilieci, judetul Ialomita, entuziasmul celor doua invatatoate tot nu poate compensa lipsa materialului didactic si a cartilor. Desi exista o mica biblioteca, volumele existente, dintre care majoritatea obtinute prin donatii de la persoane fizice sau chiar edituri, sunt, in general, neadecvate varstei elevilor din ciclul primar sau gimnazial, mai toate fiind pentru adulti. Despre material didactic nici nu se poate vorbi. O solutie ar fi initiativa personala, deci ajutorul acordat de parinti. Numai ca localitatea nu este prea bogata, iar nivelul de instruire a parintilor nu sare de clasa a VIII-a. In consecinta, pentru a mai cumpara cate ceva – caiete speciale, hartie colorata, lipici, carioci etc. – cele doua invatatoare au organizat la scoala o tombola cu premii (mici cadouri pentru copii, cum ar fi papusi sau alte jucarii), banii obtinuti fiind destinati achizitionarii de material didactic. Dar tombola este o picatura intr-un ocean, mai ales ca la scoala invata doar 31 de copii, alti 12 fiind la gradinita, si nici cea mai potrivita solutie, mai ales ca vorbim de invatamant gratuit.

Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă